În prima sâmbătă de relaxare după stare de urgență, cam 200 de turiști au urcat pe Ceahlău ieri, 16 mai, în grupuri de câți au vrut ei și fără să respecte nicio distanță de siguranță.
”Din 5 persoane întrebate, dacă spun doi că au greșit că n-au respectat regula grupului de 3 persoane, ceilalți vorbesc despre Oculta Mondială, despre antenele 5G și despre o campanie împotriva bisericii și împotriva lui Hristos, ca să nu se mai permită împărtășania cu o singură linguriță”, ne-a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț. ”Românul s-a relaxat total și nu mai respectă nimic, condiții în care mi-e teamă că vor exploda cazurile în următoarele 10 zile. Am ajuns în faza în care fiecare se protejează atât cât este de responsabil. Noi am primit niște teste rapide, la care obții rezultatul în două minute, și sunt verificate prin spitale, rar se întîmplă să fie câte unul care nu indică nimic. Am testat tot Salvamontul și nu a ieșit niciun test pozitiv. Am scris numele pe fiecare și le-am sigilat. În momentul în care vine cineva din concediu, de exemplu, va fi retestat. Și când vom avea intervenții, vom testa victima, cu acordul ei, să știm exact dacă are vreo problemă. Asta este soluția pe care am găsit-o eu”.
Cabana Dochia este închisă încă, dar turiștii s-au așezat la mesele de pe terasă, au mâncat împreună și n-au păstrat niciun fel de distanță, deși evident nu fac parte din aceeași familie, ca să fie așa de relaxați. Mai mult, sunt și turiști care au venit (unii din Suceava) cu rulotele pe malul lacului, să se bucure de peisaj și de plimbări cu barca.
Depinde de fiecare dintre ei dacă, în următoarea perioadă, vor apărea cazuri de coronavirus în comuna Ceahlău și în Stațiunea Durău, unde până acum n-a fost nicio persoană infectată.
C.M.