A doua săptămână după Rusalii

Perioada după Duminica Rusaliilor abundă în sărbători, zile sacre, superstiții. Din păcate, prea puține dintre aceste credințe ale strămoșilor s-au păstrat. Primele două săptămâni după Rusalii se încheie cu Duminica I după Rusalii sau Duminica Tuturor Sfinților și Duminica a II a după Rusalii, respectiv a Sfinților Români.

Fiecare zi din primele două săptămâni după Rusalii avea o semnificație aparte în Calendarul popular al românilor de altădată. Făcând parte dintre sărbătorile mobile de peste an, adică acele sărbători care depind de data când se sărbătorește Paștele, Rusaliile repartizează anual sărbători străvechi în zile diferite. Astfel, anul acesta, la 18 iunie, în Calendarul popular este menționată ziua Joia Mânioasă sau Joia verde.

Tradiții în Joia Mânioasă

Joia Mânioasă sau Joia Verde reprezenta un moment de sărbătoare în cinstea unei ființe supranaturale, prea puțin descrisă sau despre care nu s-au păstrat foarte multe informații. Unele credințe de altădată descriau Joia din a doua săptămână de după sărbătoarea Rusaliilor ca fiind „cea mai înfricoșătoare“, cu urmări dintre cele mai grave asupra vieții și activității oamenilor, dacă nu era respectată. Etnologi precum Th. Speranția sau T. Pamfile afirmau despre Joia Mânioasă că poate produce oamenilor înverzirea feței sau înverzirea rufelor ori a potecilor pe unde aceștia umblau.

Sau poate fi asociată cu expresia „a te face verde la față de mânie, de supărare!”

Credințe vechi din Joia Mânioasă

Se spunea că, pentru a contracara mânia duhurilor naturii, oamenii făceau petreceri la iarbă verde în această zi. Mulți dintre țăranii de altădată credeau că Joia Verde este ocrotitoare contra morții copiilor, păzitoare contra duhurilor rele, precum moroii și strigoii. În această zi se împodobeau ferestrele caselor cu cruciulițe făcute din tulpini de răsură, o specie de trandafir. Femeile spuneau că de vin strigoii noaptea și vor să intre în casă, văd crucile de răsură și se îndepărtează. Femeile nu scoteau pânza la înălbit în această zi. În această zi se zicea că se dezleagă cele nouă Joi după Paști, iar Sfântul Ilie împarte grindina pe alocuri. Mai ales asupra satelor și ogoarelor țăranilor care nu respectau această zi. Joia Verde se ținea pentru a proteja oamenii de trăsnete. Joia Verde se ținea ca să fie vara câmpul verde.

Superstiții de Sfântul Iuda

În data de 19 iunie, Calendarul creștin ortodox consemnează praznicul Sfântului Apostol Iuda, ruda Domnului. Caracterul malefic al personajului se datorează unei confuzii cu un alt Iuda, Samarineanul, trădătorul, răufăcătorul prin excelență. Sfântul Apostol Iuda este amintit în Faptele Apostolilor, iar evangheliștii Matei şi Marcu amintesc despre Iuda ca fiind ruda Domnului nostru Iisus Hristos după trup.

Sfântul Iuda era considerat în legendele țărănești ca fiind susținătorul unuia dintre pilonii pământului. Se spunea despre Iuda că ține piciorul pe care e rezemat pământul. Când va roade acel picior, pământul va cădea și lumea se va nimici. Oamenii țineau ziua lui Iuda pentru ca acesta să nu scufunde pământul. Se ținea vara, deoarece se credea ar fi fost frate cu Sfântul Ilie, și e rău de trăsnet.

Sărbătoarea Sfântului Iuda se mai ținea și pentru paza câmpului, împotriva grindinei. Sătenii munceau numai până la amiază, făcând clacă, adică lucrau numai pe mâncare și pe băutură, fără plată. Prin unele sate nu se lucra nimic în această zi pentru ca oamenii să nu se îmbolnăvească de boale diavolești, motiv pentru care ziua se mai numea și zi diavolească.

Ajunul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul

La 23 iunie, creștinii ortodocși din România serbează, poate, cel mai mare ajun de după cel al Nașterii Domnului – Ajunul Sfântului Ioan Botezătorul. Acum înfloresc feriga, iarba-fiarelor, sânzienele, toate plantele magice prin excelență. Se spunea din bătrâni că Sânzienele înfloresc în noaptea de 23 spre 24 iunie. Dacă înfloresc mai târziu, se credea că vremea e târzie, deci legumele și semănăturile nu sunt așa de înaintate. În seara ajunului Sânzienelor, copiii adunau sânziană și pentru fiecare din casă împlântă în poartă câte una. Se spunea despre cel a cărui plantă s-a veștejit până dimineață, că acela moare mai repede. Se făceau cununi din sânziene pentru fiecare membru al familiei și se aruncau pe case. Se spunea că, a cui cunună cade, acela va muri mai curând. Dacă cununa se umplea de rouă, copilul va avea noroc tot anul. Fetele-și puneau coroane din flori de sânziene sub cap, ca să-și viseze ursitul în această noapte magică. În noaptea de Sânziene, unele femei se spălau pe tot corpul, apoi se duceau în pielea goală pe câmp, unde culegeau buruieni, pe care le foloseau pentru a se vindeca de boli în cursul anului.

Sânzienele, Drăgaica sau Ziua Soarelui

În dimineața zilei de Sânziene, 24 iunie, femeile se spălau cu rouă, făceau fierturi din plante aromate, „pentru a fi drăgăstoase“, sau făceau farmece de dragoste. Purtarea plantei numite drăgaică se înscria și ea în același complex ritual: „pun flăcăii la pălărie și fetele la cosițe, zicând că va lua de soț o fată sau un bărbat frumos“. Ca și la Dragobete, relațiile dintre fete și băieți, femei și bărbați, aveau reguli clare: trebuiau să nu se certe și, pentru cei ce doreau să se căsătorească, fiecare trebuia „să facă dragoste în această zi“! Copiii se udau cu apă, spre a fi sănătoși. Drăgaica se serba fiindcă se ridică boalele pe om. Pentru a le împiedica se împărțeau mere dulci. În buruienile adunate și fierte se scăldau fetele, pentru ca să nu fie bolnăvicioase și totdodată să fie și drăgăstoase. În case se puneau flori de drăgaică, existând credința că, dacă nu se veștejesc până dimineața, în acea casă se îndeplinesc orice dorințe are stăpâna casei. La Drăgaică era obiceiul ca după amiază, când nu mai lucra nimeni, să facă tinerii horă, căutând ca fiecare dintre ei să facă dragoste în această zi, în credința că, dacă nu face, nu se va mai căsători niciodată, scria etnologul Th. Speranția. Prin unele sate se stropea cu apă hora fetelor, pentru ca Dumnezeu să dea ploaie. Femeile scoteau de prin case și din lăzi toate hainele și țesăturile și le întindeau la soare, apoi spre seară le așezau iarăși la locul lor, punând printre ele diferite flori.

Sântul Ioan de Vară sau amuțitul cucului – tradiții

Dacă la primul cântat al cucului, oamenii trebuie să fie veseli, curat îmbrăcați, bine mâncați și cu bani în buzunar, la încetatul cântecului cucului, la Sânziene, oamenii știau că e vremea cositului. Încetatul cântecului cucului înainte de Sânziene era semn că vara debutează călduroasă și apoi va fi secetoasă.

Sfântul Ioan de Vară era o altă denumire a sărbătorii Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. În Calendarul popular era marcat miezul calendaristic al verii. Sânzienele reprezintă momentul de cotitură al verii către iarnă, finalul muncilor agricole și pregătirea pentru recoltat. Cu o ultimă putere, vara, pregătindu-se să intre în pământ, arunca energii miraculoase plantelor de leac și rod bun cerealelor. Acum este și ziua în care păsările încep pregătirile pentru sezonul rece. Cucul, primul care dă semnalul, „se îneacă cu orz sau cu cireșe, răgușește și nu mai poate cânta“. Legendele spuneau că, în scurt timp, se metamorfozează în uliu, îmbrăcând haina de iarnă. În această zi se făceau clăci la oamenii mai săraci. Oamenii nu se uitau la soare în ziua de Sânziene, crezând că-i va durea capul toată vara. Lumea se ferea a se scula de dimineață de Drăgaică, crezând că va vedea trei sori.