In memoriam avocat Lucian Pițigoi

S-a născut la 23 august 1943 în București și a început o viață sub semnul excepționalului.

A trecut pe lângă moarte la doar un an, în brațele mamei sale care-l purta în fugă pe un câmp, în plin bombardament. Ducând o viață extrem de activă, s-a întâmplat mai apoi să treacă de multe ori prin situații limită sau chiar pe lângă moarte.

La 14 ani a rămas orfan, tatăl său încetând din viață în urma unei perioade de presiuni ale Securității pentru a deveni colaborator. Demnitatea cu care tatăl său s-a confruntat cu sistemul a rămas un reper important și un model pentru tânărul și maturul de mai târziu. A devenit la o vârstă fragedă cap de familie pentru mama și sora sa.

A absolvit Liceul „Mihai Viteazul” din București, urmând apoi cursurile Facultății de Drept la Iași. Într-o seară de martie, la Filarmonică, a cunoscut-o pe Carmen, studentă în an paralel la Facultatea de Litere, și de atunci nu s-au despărțit niciodată: au mers împreună prin viață, mereu ținându-se de mână. În 1969 se naște primul lor copil, Bogdan-Toporaș, iar în 1973 vine pe lume Diana.

Din 1968, anul repartiției, a practicat avocatura la Roman, devenind în scurt timp un avocat de succes, care, urmând exemplul tatălui, nu a vrut să facă niciun compromis cu sistemul, fiind nevoit în anul 1986 să plece, împreună cu familia, la Iași.

Aici a luat-o de la capăt, iar în 1990, bazându-se pe flerul său extraordinar și hrănindu-și apetența pentru risc, a devenit unul dintre primii antreprenori ieșeni. A pus bazele multor afaceri, însă în 1995 s-a întors la marea sa pasiune, avocatura.

Spiritul său antreprenorial a reprezentat pentru copiii săi un model și un imbold de a intra în lumea businessului și, pe lângă afacerile fondate de ei înșiși, au continuat și dezvoltat unele dintre afacerile tatălui lor.

A fost un tată și, mai apoi, un bunic extraordinar, care și-a iubit, susținut și încurajat nespus familia. A fost adevăratul catalizator al familiei. Era nemaipomenit de mândru de cei cinci nepoți ai săi, iubindu-i deopotrivă și pe ceilalți copii din familie, devenind în timp „bunicul Lucian” pentru toți.

Prietenii săi, ai copiilor și chiar ai nepoților l-au admirat mereu pentru forța interioară, curajul, inteligența, generozitatea, eleganța, optimismul și capacitatea de a le oferi celorlalți dragoste, încredere și susținere.

A fost un vizionar și un strateg, iubitor de artă și de frumos – a fondat colecția de artă a familiei –, un căutător – a vizitat peste 80 de țări – și un spirit enciclopedic susținut de o memorie extraordinară, dublată de o inteligență sclipitoare.

În avocatură, marea sa pasiune, s-a remarcat prin memorabilele pledoarii, soluțiile spectaculoase și umanitatea cu care îi trata pe cei aflați în nevoie.

A pledat până în ultima clipă a vieții sale și a fost, tot până atunci, alături de familia sa căreia i-a transmis valorile proprii: demnitate, respect pentru familie și dragoste pentru semeni. A ieșit din scenă în stilul său, spectaculos, dar de această dată tragic… încercând, poate, să se apropie prea mult de soare.