Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit duminică, 21 iunie, avertizările pentru judeţul Neamţ cu încă 24 de ore.
CODUL PORTOCALIU este valabil în intervalul 21 iunie, ora 10:00-22 iunie, ora 6:00. “În după-amiaza zilei de duminică (21 iunie) și în cursul nopții de duminică spre luni (21/22 iunie), în Moldova, Maramureș, Transilvania, Crișana, și local în Banat, Dobrogea și Muntenia, vor fi intervale de timp cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și, pe arii restrânse, 50-80 l/mp. Vor fi și intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice și grindină”, avertizează meteorologii.
CODUL GALBEN se aplică în perioada 22 iunie, ora 10:00-24 iunie, ora 10:00. “În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. Cantitățile de apă vor depăși 25-30 l/mp și, pe arii restrânse, 40-60 l/mp. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza prezentul mesaj prin avertizări de vreme severă imediată”, potrivit aceleaşi surse. (M. CONSTANTINESCU; HĂRŢI: ANM)