În contextul redeschiderii teraselor, cu condiția strictă de identificare a clienților, comercianții de profil au instituit, conform cerințelor, un fel de caiete în care clienții să-și treacă numele și numărul de telefon. Surprinzător, primul nume din registrul de la Temple este al premierului Ludovic Orban, cu tot cu numărul de telefon. Cel real, iar glumețul care l-a trecut a vrut, cel mai probabil, să marcheze în acest fel că s-a dat liber de la Guvern la servit o cafea sau o bere la terase. Cum era greu de crezut că întâmplarea ar fi putut fi reală, am sunat la respectivul număr de telefon pentru a ne lămuri dacă este o glumă sau poate un experiment social.
Surpriză, la telefon a răspuns…Ludovic Orban, prim ministrul României, chiar dacă a fost apelat de la un număr de telefon pe care nu-l cunoștea și, ușor amuzat, ne-a declarat: „Eu sunt la Guvern, nu am cum să fiu la Piatra-Neamț. Dar numărul meu de telefon este public, la un moment dat, cineva l-a publicat și s-a rostogolit pe rețelele de socializare. Probabil că foarte multă lume are acum numărul meu de telefon”.
Chiar dacă premierul nu a fost, fizic, la Piatra Neamț, să remarcăm că a răspuns imediat și extrem de amabil la un telefon necunoscut, că nu s-a arătat deranjat de întrebări, ba chiar s-a amuzat de întâmplare. (C.I.)
Mesagerul Bacău Patru adăposturi de protecție civilă, reabilitate la Bacău. Pentru toate cele 117 sunt necesare 20,5 milioane de lei
ZCH Tot mai mulți pelerini se îndreaptă către Catedrala Mitropolitană Iași. 89 de persoane au avut nevoie de ajutor medical, iar șapte dintre pelerini au ajuns la spital
NewsEdge Cristian Șipoș, senator AUR, la dezbaterea „Argument pentru Energie”: „Vorbim despre probleme și soluții de ani de zile, dar astăzi suntem în fața unor cifre catastrofale”
BusinessEdge Lumea se pregătește intens pentru 6G, în timp ce România este codașă încă la 5G. Cum am ajuns să fim pe ultimul loc în UE la acoperire și utilizare





