Actualizare: A fost trimisă o nouă avertizare cod roșu hidro până la ora 02.00 de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie. Viituri rapide pe râurile mici cu efecte de inundații locale și creșteri de debite cu posibile efecte de inundații locale și depășiri ale cotelor de pericol în bazinul hidrgrafic al râului Bistrița. Sfat de ISU Neamț: dacă sunteți surprins de viitură, urcați către părțile superioare ale locuinței sau pe acoperiș până la sosirea echipelor de salvare. Evitați deplasările, cursurile de apă și nu vă deplasați prin curenții de apă.
La localitățile menționate anterior se adaugă Costișa, Podoleni și Zănești.
Știre inițială: ISU Neamț a transmis o nouă alertă de cod roșu pentru seara aceasta, 24 iunie, între ora 20.20 și 21.00 cu averse torențiale ce vor cumula 50-60 l/m2, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, grindină de dimensiuni mari.
Populația este îndemnată să ia măsuri de adăpostire, să nu staționeze sub arbori, stâlpi, panouri publicitare sau rețele electrice.
Zona afectată: Piatra Neamț, Roznov, Borlești, Piatra Șoimului, Săvinești, Dumbrava Roșie, Girov, Alexandru cel Bun.