Pentru cei care urmăresc activitatea politică și administrativă din Neamț, anunțul pe care l-a făcut, zilele trecute, Geo-Ovidiu Niță, actualul primar al comunei Borca, de a se retrage din politică, a suscitat vii și intense comentarii. În fond, după o perioadă de opt ani, prolifici pentru comunitatea pe care a condus-o, actalul edil pare să fie de neînduplecat în decizia sa, însă lasă în urmă un număr important de proiecte derulate sau în curs de realizare. Această comună, în ultimii opt ani, a fost lovită de vreo cinci mari inundații, care au produs mari necazuri oamenilor şi infrastructurii locale. Cu toate acestea, primarul de Borca le-a trecut cu fruntea sus. În primul rând, a demonstrat tututor că se pot face multe dacă știi să lupți cu toate forțele ostile, mai ales cu cele din județul tău. Și, cum spunea un localnic, “un astfel de primar și-ar dori toate comunele”, iată că la viitoarele alegeri cei de la Borca vor fi nevoiți să aleagă un alt om care să conducă destinele satelor componente. Din păcate, comuna Borca a avut și încă are de tras de pe urma unor procese cu APIA, doar pentru simplul motiv că vreun individ sau mai mulți nu o simpatizează și nu o au la inimă. Sau pentru că legea a fost făcută și, mai ales, aplicată prost. Cât despre retragerea actualului primar de pe scena politică a comunei și a județului, hotărârea i-a surprins pe mulți. Ea poate fi interpretată și ca un prostest față de un sistem de administrație în care politicul bate nevoile comunității și un primar este nevoit să facă anticameră la Marele Șef ca să poată promova proiecte necesare comunității.
Interviu cu primarul Geo-Ovidiu NIȚĂ
– Domnule primar, după anunțul făcut că nu veți mai candida pentru un nou mandat, ce mesaj transmiteți locuitorilor comunei Borca?
Am să le mulțumesc în curând pentru încrederea pe care mi-au acordat-o. În cei opt ani cât am fost primar, recunosc, nu am comunicat prea mult cu trăitorii acestei comune ca să le aduc la cunoștință ce-am făcut până acum. Ei vor fi cei care vor trage concluziile la ceea ce s-a făcut în această comună în cele două mandate cât am fost primar. Dintre toate investițiile pe care le-am dus la bun sfârșit, vor constata dacă acestea au adus un plus comunei sau nu. Eu cred că a fost o perioadă benefică pentru comună, cu toate că nu am fost ajutat politic. În schimb, mi-am dat tot interesul să realizez ceva. Obiectivul meu ca om mi l-am atins, de a dezvolta infrastructura locală.
– La preluarea mandatului, comuna a avut arierate…
Este o vorbă: dă vina pe cei dinainte! Până acum nu am făcut lucrul ăsta, însă am încercat să rezolv toate problemele. Poate, dacă nu pleca dintre noi domnul Culiță Tărâță, aveam toate șansele să realizez mult mai mult în comuna Borca. Așa, după plecarea lui, am rămas al nimănui pentru că, după cum bine știți, eram considerat copilul lui de suflet. N-am făcut politică niciodată, am mers doar la îndemnul lui. Am avut o încredere deplină în sfaturile domniei sale.
– Analiștii politici spun că oamenii aflați în funcții importante sunt supuși unor compromisuri, pentru că funcția le-o impune uneori…
Nu am făcut în acești an niciun compromis. Poate din acest motiv am fost considerat unul dintre primarii incomozi din județ. Repet, nu am făcut niciun fel de compromis, în schimb mi-am arătat susținerea față de gruparea politică ALDE în 2018, dar în final am rămas tot la UNPR, încă din anul 2012. Și astăzi sunt tot membru al acestei grupări politice.
„Nu am avut teamă că m-ar putea acuza cineva”
– Ați avut propuneri să treceți la un alt partid?
Da, dar atâta timp cât nu am văzut niciun sprijin din partea vreunei grupări, am rămas același. De vorbe am cam fost sătul.
– Citându-l pe Ion Creangă, o fi cumva munteanul croit din prima bardă?
Nu pot spune asta, însă atâta timp cât am dormit liniștit, am știut tot timpul ce-am făcut și ce fac. Omul e supus greșelilor şi în niciun moment nu am avut teamă cum că m-ar putea acuza cineva de vreo ilegalitate comisă. Am mai spus: nu fac parte din categoria intelectualilor, în schimb am pus cât de cât la punct școlile. Nu sunt un om al bisericii, dar am ajutat toate bisericile din comună. Nu m-am dus la biserică pentru a crea impresie. Sunt un om credincios, cu frică de Dumnezeu. Nu sunt un mare sportiv, dar am ajutat sportul. Nu sunt om de cultură, dar am sprijinit toate activitățile culturale. Nu sunt economist… Până în 2018, comuna Borca nu a avut niciodată excedent bugetar. Între anii 2018-2019, la bugetul din comună a fost înregistrat un plus de 29 de miliarde lei vechi, excedent înregistrat la sfârșitul lunii decembrie 2019, în condițiile în care nu am avut sprijin politic. Am încercat la fiecare lucrare de investiții să chibzuiesc foarte bine banii, să trag de prețuri. Un organ de control spunea cândva că ar trebui să fac o instruire cu primarii din județ pe această temă. În fond, obiectivul meu personal a fost să nu-mi fac de rușine familia și pe cei care au avut încredere în mine.
– În acești ani, a încercat cineva să vă arate vreun cartonaș, ca la fotbal?
De fiecare dată când venea câte o echipă în control îmi arătau cartonașul înainte de a-l efectua, pentru că Borca nu trebuia să iasă în evidență cu nimic. Dar astăzi, 12 iulie 2020, șterg cu buretele tot ce a fost urât. Nu am făcut rău la nimeni, şi am mărturisit asta în biserică, în faţa oamenilor. Scopul meu a fost cu totul altul, să dezvolt comuna și instituțiile locale.
“Colaborare excelentă cu salariații primăriei”
– Aveți vreun regret?
Nu. Mă simt detașat și mai lejer ca oricând. Au trecut totuși opt ani și nu am niciun regret că voi părăsi în curând această instituție. Am intrat cu fruntea sus și o voi părăsi tot așa.
– Dvs. păreți a fi un primar atipic…
Nu știu, nu cred.
– Toți vor funcția de primar…
Readuc în actualitate ideea că pentru mine primăria nu a fost niciodată o țintă. În fond, am vrut și am dovedit că un om simplu poate să facă lucruri mult mai bune față de anumiți intelectuali care s-au perindat pe la Primăria Borca.
– Ați avea ceva de transmis prietenilor și… neprietenilor?
Am avut și decepții vis-à-vis de anumiți oameni. Pentru mine școala a fost o prioritate și vroiam să duc la bun sfârșit investițiile pe care le-am demarat în așa fel ca toate cursurile să se desfășoară dimineața, ca să avem un anumit control și asupra elevilor, dar și a profesorilor. Mai este un pic până se vor termina lucrările începute și se va putea învăța numai dimineața. Vor finaliza cei care vor veni după mine.
– Ați colaborat bine cu personalul Primăriei Borca?
Chiar dacă i-am deranjat pe unii și nu au mai răspuns la bună ziua, cei care au trebuit să iasă la pensie au ieşit, iar în locul lor au fost angajați tineri valoroși. Pot să adaug faptul că actualul grup de salariați al primăriei poate rezolva orice problemă mai dificilă la nivel de comună. Sunt funcționari publici foarte bine pregătiți, care știu și fac treaba cu simțul răspunderii. În intervalul 2018-2019, la toate controalele pe care le-am avut, pe tot felul de invenții şi sesizări, după ce se terminau verificările, mulți dintre cei aflați în control mi-au spus că avem funcționari foarte bine pregătiți și nu sunt probleme. Au adăugat că nu au întâlnit în multe comune din județ așa ceva, ca la Borca.
– Cât despre celelalte instituții din comună…
Avem serviciul SVSU cu cinci angajați. Inclusiv șofer pentru autospeciale. La nivel local sunt cheltuieli foarte mari. Aceștia sunt plătiți din banul public, de la bugetul local. Important este că acest serviciu este benefic pentru comună. Aș fi bucuros să ia salarii de pomană și să nu aibă nicio intervenție. Intervențiilor lor sunt doar necazurile oamenilor. Revenind la școală, am discutat cu mulți părinți și sunt nemulțumiți de activitatea unor cadre didactice care nu-și fac treaba. Rezultatele la Bacalaureatul de anul acesta au fost cum au fost și nu onorează învățământul de la Borca. Au fost sub așteptări, poate a fost și perioada pandemiei, dar rezultatele nu au cum să ne mulțumească. Din câte se observă și dezinteresul unora a fost definitoriu pentru rezultatele obținute.
“La Borca, nu a fost circ…”
– De obicei, când un primar pierde alegerile nu prea are curaj să predea printr-o strângere de mână administrația locală la succesor…
Deocamdată, nu știu cine va fi următorul. Din datele și informațiile pe care le am la această oră, vor fi doi candidați foarte puternici, iar cel care va câștiga trebuie să continue munca, să realizeze tot ce trebuie pentru comună și mai ales ceea ce am început în ultimii ani. Inevitabil, o să-i predau realizările, dar și proiectele aflate în derulare. Pentru toate aceste obiective le voi spune că am muncit foarte mult. Dacă o să aibă nevoie de sfaturile mele o să le ofer cu mare drag. Recunosc, în afară de câteva persoane, am lăsat loc de bună ziua peste tot pe unde am fost. Nu mă laud, dar au fost instituții care m-au apreciat. Cu vorbele mele simple, le-am arătat nemulțumirile oamenilor de la Borca, necazurilor lor, dar și soluții de rezolvare. Am dialogat de multe ori cu miniștrii, cu parlamentari din comisii ale Parlamentului României – silvicultură, mediu, ape – cu miniştrii de Finanțe, de Învățământ, de Muncă. Am luat cuvântul de vreo 70 de ori cu scopul de a îndrepta, de a schimba viața muntenilor din zona noastră. În fond, rolul parlamentarilor este de a croi legi, nu de a ne minți că pot aduce bani și multe altele. Ei ne promit, odată la patru ani, că ne fac școli, că ne modernizează drumuri. Dar realitatea este cu totul alta. Repet: ei au rolul de a face legi ca acest stat să funcționeze în condiții bune. Legile în vigoare sunt prost croite, interpretabile și provoacă multă confuzie în țară.
– Când ați cerut consilierilor locali ruperea comunei de Neamț toți au votat pentru…
Nu știu dacă este meritul meu, însă, în cei opt ani, în Consiliul Local nu s-a resimțit faptul că unii erau dintr-un partid și alții erau din alt partid. În fond, la Borca nu s-a știut de culoarea politică. Am reușit să îi conving că interesele comune sunt mai presus decât interesele de partid și de grup. În fond, sunt doar interesele lor, în calitate de locuitori ai comunei. Toate hotărârile luate în consiliu trebuie să fie doar în beneficiul comunei. Oamenii au înțeles imediat mesajul meu și eu nu am avut împotriviri la proiectele de hotărâri. Au fost doar câteva abțineri. Le mulțumesc din toată inima pentru colaborarea pe care am avut-o în acest interval. În Consiliul Local Borca nu a fost circ asemenea altor locuri din județ. După terminarea alegerilor locale, toți am avut aceeași direcție: să dezvoltăm comuna.
”Dumnezeu va ocroti comuna Borca”
– Ce veți face după ce nu veți mai fi primar?
Am oferte, am multe idei de a continua activitatea în mediul privat. În fond, eu am venit la primărie din privat. Poate din acest motiv, activitatea desfășurată în privat m-a ajutat într-un fel și în administrația publică. Aici, în administrația publică locală, trebuie foarte multă atenție pentru că banul public trebuie bine chibzuit și cheltuit conform legilor acestei țări. Același mesaj îl transmit și celor care vor veni. Am fost în ultimele zile sunat din Canada, din S.U.A. să mă convingă să continui munca la primărie. Practic, principalul motiv al retragerii mele a fost speranța că sistemul în care trăim o să se schimbe de la un an în mai bine. Am constatat că este din ce în ce mai rău. Se vorbește despre dezvoltarea satului românesc, dar în toate instituțiile statului se pune frână dezvoltării mediului rural românesc. În fond, se dorește promovarea nemuncii și nu se face absolut nimic. Totul este electoral, doar vorbe și gălăgie multă. Eu am găsit mai multă înțelegere la București decât în județul Neamț. La toate proiectele inițiate în mandatele mele, și la care aveam nevoie de ajutor la nivel de județ, am fost sprijinit doar de către București. În mintea mea s-a șters totul cu buretele și nu vreau să mă mai gândesc la ce a fost. Voi avea alte preocupări. Munteanul spune că „atunci când voi termina, am să iau o boambă în buzunar și care va spune bună ziua i-o voi da”. Nu mă laud, dar nu știu dacă mai este un primar în județul Neamț să facă ceea ce am făcut eu pentru comuna sa. M-am preocupat și de starea de sănătate a unor oameni. Am stat cu ei la clinici, la spitale mari din țară, cu oameni cu dizabilități. Dar în ce situații am fost pus să ajut oamenii, acum, când privesc în urmă, este tare greu şi cred că am avut atâta tărie în mine. Dumnezeu este mare și va ajuta comuna noastră!
A consemnat Constantin NEGRU