Fostul polițist Neculai Desmerdatu și partenerul lui de ”afaceri” Sinel Cosmin Ardeleanu au fost arestați ieri, 7 iulie, de Curtea de Apel Bacău. Inițial, Tribunalul Bacău i-a arestat la domiciliu, dar procurorii DIICOT au atacat hotărârea și magistrații de la instanța superioară au decis: ”Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT Serviciul Teritorial Bacău împotriva încheierii nr. 65/Î/2020 din 2.07.2020 pronunţate de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bacău în dosarul nr.1453/110/2020. Desfiinţează încheierea contestată. Rejudecând: dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: DESMERDATU NECULAI, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional, înșelăciune în formă continuată, complicitate la delapidare,si spălare de bani, şi – ARDELEANU SINEL COSMIN, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional, înșelăciune în formă continuată, complicitate la delapidare si spălare de bani, fiecare pentru o durată de 30 de zile, începând cu data punerii in executare a mandatului de arestare preventivă. Definitivă”.
În ziua de 1 iulie, procurorii DIICOT Bacău au dispus reținerea celor 2 inculpați și măsura controlului judiciar față de alte patru personae.
”În fapt s-a reținut că, începând cu luna decembrie 2018, pe raza municipiului Roman, județul Neamț, s-a constituit o grupare infracțională organizată care prin intermediul unor persoane interpuse, de condiție socială precară, a preluat mai multe societăți comerciale cu bonitate financiară ridicată, pe care le-a utilizat într-o primă etapă la achiziționarea unor mărfuri de la diferiți furnizori. Pentru plata mărfurilor au fost emise bilete la ordin sau file CEC care la termenul scadent au fost refuzate la plată pentru lipsă de disponibil în cont. Astfel, membrii grupului au prejudiciat un număr de 23 de persoane juridice, cu suma totală de aproximativ 2.400.000 lei”, se arată în comunicatul DIICOT.
Desmerdatu este un personaj foarte cunoscut în domeniul afacerilor penale. În luna octombrie a anului trecut el a fost condamnat de Tribunalul Neamț la 2 ani de închisoare cu suspendare. Acum procesul este pe rolul Curții de Apel Bacău. În același dosar au fost judecați Bogdan Andrei Ungureanu, în calitatea sa de administrator în fapt al SC Best Green Construct SRL și Valentin Stan. Bogdan Ungureanu a fost judecat pentru că a înregistrat în contabilitate achiziții fictive de materiale de construcții de la SC Lemuria Fabtrade ( o firmă cu performanțe în domeniul afacerilor necurate), în valoare de 370.000 de lei, prejudiciul produs bugetului de stat fiind de 52.000 de lei. Din anchetă a rezultat, de asemenea, că Bogdan Ungureanu a înregistrat în contabilitatea altei firme SC Green Paper SRL servicii fictive de consultanță, în valoare de 124.000 de lei, în acest caz prejudiciul fiind de aproape 18.000 de lei.
Lemuria Fabtrade SRL este o firmă de ”tradiție” în domeniu, societatea fiind în centrul unei anchete a DIICOT Hunedoara în anul 2013. Cel care a condus-o și a controlat-o, la un moment dat indirect, este Neculai Desmerdatu, în tandem cu partenerul său Neculai Chiper. La momentul anchetei, Lemuria era suspectată că ar fi produs un prejudiciu de 63 de milioane de lei bugetului de stat. Despre unele din performanțele lui Neculai Desmerdatu, Mesagerul de Neamț a scris un text care poate fi recitit aici.
C.M.
Foto/Dosare penale pentru fraude în SUMAL și transport ilegal de lemn în județul Bacău- Atenție la febra reducerilor! Polițiștii din IPJ Bacău avertizează: riscuri mari de fraudă la cumpărăturile online
- Bărbat în stare gravă, după ce s-a răsturnat cu mașina la Cleja
- Primarul Bacăului, simbolistica și stadionul în paragină: „Respectăm trecutul, construim viitorul!”, începem cu statuia!
- Dimineți și seri polare, cu brumă în județul Bacău
Botoșani. Foto. Patru răniți, din care doi adolescenți, după o coliziune la Carasa- Bacău. Fraudă cu bilete de călătorie pentru pensionari – prejudiciul depășește 10 milioane de lei
- FOTO. Botoșani. Două camere au ars din cauza rufelor puse la uscat pe sobă!
- Suceava. Tren cu cereale deraiat la o manevră de transbordare
- VIDEO-FOTO. Operațiunea JUPITER la Botoșani. Trofeu de căprior și captură de mii de euro la suspecți de vânătoare cu lațuri și ogari periculoși





