Desființarea Postului de Poliție Navală Bicaz, o decizie neinspirată luată în 2011, de șeful Biroului Județean de Tranporturi Neamț de la acea vreme, a condus la explodarea fenomenului de braconaj. Actualul șef se străduiește, de 4 ani, să reînființeze acea structură, dar se pare că nimeni nu se uită pe documentele pe care le trimite, constant, la Ministerul Afacerilor Interne.
”Ne chinuim de 4 ani de zile, cu note de fundamentare, cu tot felul de adrese și informări către minister, din păcate n-am primit niciun răspuns”, ne-a declarat comisarul șef Narcis Benchici, șeful Biroului Județean de Transporturi Neamț.
În momentul de față, combaterea braconajului pe lac se face cu polițiști care pleacă de la sediul din Gara Piatra-Neamț, merg prin Târgu Neamț, pentru că drumul Bicaz-Poiana Largului este în lucru și ajung exact ”la timp”. În plus, polițiștii de la transporturi sunt singurii care au competență pe luciul apei, dar combat braconajul exclusiv de pe mal. Barca pe care o foloseau, este ”parcată” pe niște cauciucuri în garajul IPJ Neamț, pentru că nefiind post de poliție navală la Bicaz, personalul navigant a fost redistribuit spre alte structuri. Și dacă desființarea s-a putut face prin decizia unui șef de la Neamț , reînființarea nu este posibilă decât cu acordul ministerului, pentru că implică o restructurare a întregului Birou de Transporturi.
”Pentru noi este foarte dificil să acționăm eficient în condițiile în care nu există un post de poliție navală pe lac”, ne-a declarat Irinel Escariu, inspectorul șef al Asociației Națională de Combatere a Braconajului și Poluării (ANCBP) filiala Neamț. ”Noi sunăm, așteptăm o oră, o oră jumătate până ajung polițiștii, vă dați seama că în timpul ăsta braconierul se duce acasă, are timp să mănânce, să facă duș și să se bage în pat. Degeaba îl prindem noi în flagrant, că nu-l putem reține până vine poliția, nu avem nicio competență”.
Având în vedere că braconajul pe Lacul Bicaz este deja sport județean de mulți ani, iar ANCB găsește constant plase montate în apă, poate ar fi cazul ca domnul ministru Marcel Vela să se intereseze prin ce sertar stau uitate, de 4 ani, notele de fundamentare trimise de la Neamț. Nu de alta, dar zicala ”are balta pește” nu poate avea continuitate pe termen lung într-un județ în care și femeile au învățat cum să monteze plase monofilament.
C.M.
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
Neamț. Tentativă de dare de mită fără succes în Urecheni- MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea
- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital





