Orașul Roznov, situat pe drumul care face legătura între Piatra Neamț și Bacău, este un mix între o comună mai mare și un oraș care încă își caută modelul propriu de dezvoltare. Dacă ar fi să-l comparăm, de exemplu, cu Târgu Neamț, diferența vine, în primul rând, din zona resurselor financiare. Pe malul Ozanei s-au direcționat fonduri importante, care au permis reducerea gradului de îndatorare și accesul la programe naționale sau europene. La Roznov, autoritățile județene au început un război cu Primăria, deoarece puneau mai mult în balanță disciplina de partid decât grija pentru locuitori. Așa că au ”sancționat” primarul, primăria și, pe cale de consecință și pe roznoveni. Pe rețele de socializare s-a indus, cu multă perseverență, ideea că la Roznov totul este blocat și că în primărie nu se face nimic. De aici plecă dialogul nostru cu primarul Ionel Ciubotaru.
– Domnule primar, este Roznovul localitatea în care de o bună perioadă de timp, ca să cităm, ”nu se întâmplă nimic” în Primărie?
Am cu totul altă opinie, bazată nu pe răutăți politice, eu vorbesc aici despre fapte. Pot să spun că la Roznov toamna se numără bobocii, pentru că toate proiectele pe care le-am avut începute în legislatura 2016-2020 acum încep să se finalizeze. Am avut pe PNDL (n.r. – Programul Național de Dezvoltare Locală) depuse mai multe proiecte. Dintre acestea, două au fost declarate eligibile, am semnat și contractele de finanțare. Unul este pentru un pod din satul Chintinici Fund. Aici vreau să spun că, în acest caz, am parcurs toate etapele și am ajuns la predarea amplasamentului către constructor, un lucru foarte bun, urmând ca, în cel mai scurt timp, să înceapă lucrările.
– Care ar fi termenul de finalizare?
Termenul de finalizare este de 24 de luni, dar eu sper ca, în cel mult patru luni de zile, podul să fie terminat. Depinde și de condițiile meteo, sper să ajute constructorul. Noi am predat amplasamentul, practic de acum depinde de constructor.
– Care este impactul social al acestui proiect?
Cetățenii din această zonă a satului vor beneficia de acces spre orașul Roznov și comuna Piatra Șoimului. Drumul care merge la Chintinici Fund trece, o porțiune, și prin comuna Piatra Șoimului. Dar Chintinici Fund este pe teritoriul administrativ al orașului Roznov. Un picior al podului este în Piatra Șoimului, unul este în Roznov, de aici am avut ceva probleme, pentru că trebuiau hotărâri de Consiliu Local de la cele două localități, iar autorizația de construire s-a emis de către Consiliul Județean și nu de către UAT Roznov.
„Roznovul este localitatea în care în ultima perioadă populația a crescut”
– Care este cel de-al doilea proiect?
Vorbim aici despre proiectul privind extinderea de la Școala Slobozia, care vizează grupuri sanitare, o centrală termică, anveloparea clădirii, înlocuire învelitoare și sistemul termic pe centrale pe gaz metan. Școala Slobozia are două corpuri de clădiri, care beneficiază de încălzire pe centrală cu gaz metan, unde anul trecut am finalizat grupurile sanitare în cele două clădiri. Este vorba de celebra dispută cu doamna ex-prefect Soroceanu.
– În momentul acesta putem spune că disputa s-a tranșat în favoarea comunității?
Tot ce am încercat să realizăm este doar în favoarea comunității.
– Pentru aceste două proiecte aveți bun de tipar, cum se spune în presă?
Da. Mai avem ridicate pe SEAP, platforma pentru achiziții publice, o investiție pentru o clădire nouă, care va găzdui o grădinița cu orar prelungit. Ca amplasament, este situată în curtea Liceului Teoretic „Gh. Ruset Roznoveanu”. Va cuprinde șase săli de clasă cu tot ce este nevoie pentru o grădiniță cu orar prelungit: spațiu pentru servit mese, spațiu pentru locuri de joacă, săli de clasă, băi, etc.
– Această investiție reprezintă o nevoie pentru oraș, sunt copii care să populeze această grădiniță?
Problema este că sunt copii. Chiar sunt. Clădirea care a fost proiectată cred că nu o aibă locuri suficiente pentru copiii din Roznov. Roznovul este localitatea în care în ultima perioadă populația a crescut. Dacă la ultimul recensământ am avut 8.600 de locuitori la Roznov, în documentele de la Serviciul Public Local de Evidență a Populației avem 10.630 de persoane. O creștere de aproape 2.000 de persoane într-o perioadă relativ scurtă de timp. Este un semn bun pentru localitate, eu așa consider.
– Creșterea nu cred că este numai pe baza sporului natural.
Aveți dreptate, nu vorbim doar despre spor natural. Am analizat de unde vine acest spor surprinzător și am constatat că foarte multe persoane s-au mutat la Roznov.
– De unde sunt acești oameni care s-au gândit să se mute la Roznov?
Cei mai mulți au venit din Piatra Neamț. Și-au cumpărat case în Roznov și așa putem vorbi despre această creștere a populației Roznovului. Ca să revin la întrebarea anterioară, necesitatea construcției grădiniței cu program prelungit reiese din faptul că locuitorii din Roznov care lucrează, au servici în oraș sau în alte localități, își duc copiii de vârstă preșcolară la grădiniță în Săvinești. Odată cu finalizarea acestui proiect, vor putea să îi aducă aici, va fi mult mai comod pentru dânșii să îi aducă la Roznov decât să meargă la Săvinești. Lucrurile trebuie privite și analizate în dinamica lor, vorbim despre scăderea ratei șomajului în Roznov și de locurile de muncă care sunt oferite pe raza localității Roznov și în împrejurimi.
„Este o cerere foarte mare în construcții”
– Bănuiesc că în construcții este o cerere mare de locuri de muncă, având în vedere că pe raza localității aveți câteva firme mari și foarte mari cu acest profil de activitate
Este o cerere foarte mare în construcții. Avem societăți care ajung aproape la mia de angajați. Avem societatea de adezivi care are un număr mare de angajați. Acum sunt în lucru câteva autorizații de construire pentru supermarketuri care vor fi în Roznov. Orașul nostru va fi un centru de distribuire pentru un asemenea lanț de magazine, aici vor avea un depozit zonal, dar și magazin de vânzare en-detail. Va fi localizat pe str. Roznovanu, aproape de Centrul Civic.
– Asta înseamnă mult pentru locurile de muncă din zonă.
Înseamnă foarte mult. Eu tot verific veniturile și mă bucur foarte mult când văd o autorizație de construire, pentru că asta înseamnă bani pentru bugetul local.
– Da, pentru că în momentul în care ai o firmă cu o mie de angajați, sau chiar doar cu 100-200 de angajați veniturile cresc la buget.
Da, automat ai venituri din diferite surse la bugetul local: impozit pe salarii, impozit pe venit, pe clădiri, pe teren. Ca să nu mai vorbim de TVA, care se duce la bugetul de stat și cotă parte se întoarce prin sume defalcate pentru echilibrarea bugetelor locale.
„Multe lucruri nu se văd, dar fără să le rezolvi nu poți să vorbești despre dezvoltare viitoare”
– Revenim la prima întrebare, despre Roznov ca fiind un oraș în care nu se întâmplă mare lucru, greșesc?
Haideți să explic mai în detaliu. Multe lucruri nu se văd, dar fără să le rezolvi nu poți să vorbești despre dezvoltare viitoare și despre servicii utile pentru populație. Vreau să spun că Roznovul a beneficiat de cea mai mare lucrare pe Masterplan, 28 de kilometri de canalizare apă uzată și 18 kilometri de apă potabilă. Este o mare realizare pe care am continuat-o prin alte programe. Prin finanțări de la Agenția Fondului de Mediu am mai avut numai pe Chintinici lucrări pe o distanță de 7 kilometri pentru apă potabilă și canalizare, ca să nu mai vorbesc despre stații de epurare. E, cum spuneam, o realizare, dar acolo întâmpinăm o problemă, pentru că Apa Serv tot ne amână cu preluarea instalațiilor care sunt terminate, sunt la cheie.
Pentru Slobozia și Roznov am beneficiat de lucrări foarte mari privind infrastructura. Sunt lucrări care nu se văd, sau mai bine spus se văd prin efectul lor. S-a creat un deranj, s-au spart drumuri și acum am reușit pe drumurile afectate de investiția de apă canal să facem reparații: covor asfaltic pe 1,5 kilometri de drum, anul acesta am făcut 1,8 kilometri și urmând să facem cât mai curând, suntem pe procedură acum, încă 1,2 kilometri de covor asfaltic. Noi practic a trebuit să reparăm, să consumăm sume din bugetul local, pentru a aduce la forma inițială ceea ce în timp s-a degradat din cauza lucrărilor efectuate. Au fost săpături și la 7-8 metri și oricât de bun ar fi fost gradul de compactare, fără a lua apărarea nimănui, în timp pământul a lucrat și au apărut probleme. Lucrul care mă bucură cel mai tare este că ne-au intrat în evaluare două proiecte cu finanțare europeană. Unul este pentru construire corp nou de clădire la Liceul Tehnologic, proiect depus în iulie 2018. Un alt proiect foarte mare și foarte important pentru Roznov, în valoare de 5 milioane de euro, este pentru construirea unei Case de Cultură, o clădire care va fi reprezentativă nu numai pentru centrul civic al orașului, dar și la nivel de județ. Mai vorbim despre proiecte privind construirea unei săli de sport la Gimnaziu și 11,8 kilometri de drum cu asfalt. Toate au intrat în Evaluare. La proiectul privind Liceul Tehnologic, poate că n-am prea fost înțeles de Consiliul Local, zic așa ca să îi apăr puțin pe domnii consilieri, la două ședințe nu am putut să fiu eu explicit, pentru că ei nu s-au prezentat, iar în cea de a treia ședință am invitat arhitectul, șeful de proiect, pentru a le prezenta tot proiectul. Las la o parte faptul că dânșii știau de proiect, mai ales directorul adjunct de la școală, care în primă fază a fost împotriva actualizării devizului. Dacă proiectul a fost depus în 2018, toate devizele au fost făcute cel puțin cu un an jumătate înainte, cu alte norme, cu altă legislație. Acum trebuie actualizate devizele. S-au modificat salariile în construcții, au mai crescut prețurile la materialele de bază și este normal pentru realizarea unei investiții să actualizezi devizele, să le aduci la valoarea reală, ceea ce ar aduce concurență la nivelul firmelor interesate. Acum pregătim un proiect pentru clădirea de la Liceul Tehnologic, am primit notificare că am trecut de prima evaluare, ceea ce este un lucru foarte bun, urmând să mai trimitem ceva clarificări pentru următoarele.
„A fost un mandat foarte greu, dificil, și din perspectiva Consiliului Local”
– Domnul primar, practic mandatul primarilor și al consilierilor locali este depășit, de acea vă rog să analizați această perioadă de patru ani și jumătate.
A fost un mandat foarte greu, dificil, și din perspectiva Consiliului Local, dar supărarea cea mai mare a mea a fost după 2016, după alegerile locale, când au dat drumul la finanțări pe diferite surse. Am întocmit și depus șapte proiecte prin PNDL, iar din șapte s-au aprobat două. Aici a fost supărarea mea. Cei de la Consiliul Județean trebuiau să aibă o legătură foarte strânsă cu primarii și să spună foarte clar: domnule, pentru Roznov ai o sumă de… Ar intra două proiecte sau trei, depinde de valoarea lor, care sunt prioritare pentru locuitorii orașului Roznov. Atunci aș fi spus Dispensarul, pe învățământ, pe o școală, pe un drum. Nu a existat această colaborare, probabil cu alți primari a existat. Cetățenii în general își doresc drumuri, dar până să ajungi la drumuri trebuie să avem alte lucrări, de infrastructură, apă, canal, gaz metan, dacă este cazul de rețele electrice subterane. Tot ce înseamnă infrastructură în subteran. Roznovul care îndeplinea aceste condiții, că am cam încheiat lucrările de infrastructură subterană, ca să putem începe cu reabilitarea drumurilor, nu a primit niciun metru pătrat de drum. Îmi spun și cetățenii că în alte comune s-a făcut asfalt. S-au dat proiecte pe drumuri cu asfalt fără să aibă nimic sub pământ, fără infrastructură.
– Deci dv. aveți condițiile pregătite?
Avem condițiile pregătite. Nu am făcut anumite lucrări și nu am depus proiecte de drum, pentru că aveam lucrări de infrastructură de subteran și când am venit cu proiectul pentru drum pregătit, care îndeplinea toate condițiile, acelea s-au dat deoparte, nu au fost aprobate, repartizate.
– Repartizarea se face în funcție de niște criterii, aprobarea se face în funcție de proiect. Deci din punctul acesta de vedere ați avut de suferit?
Atât eu, dar mai important, au suferit cetățenii din Roznov. Ei m-au trimis aici să fiu unul de-al lor, nu să-i conduc, doar să-i reprezint pentru că sunt de-al lor.
„Sunt convins că voi mai lua un mandat și ce s-a muncit în mandatul acesta se va vedea în celălalt”
– Dv. ați intrat pe funcție, ați preluat un nou mandat în 2016. Între timp s-au produs bulversări la nivelul consiliului. De ce credeți că acești consilieri s-au sucit așa deodată? A fost ideea lor sau au suferit influențe din altă parte?
Cred că o influență a fost din altă parte, dar mai mult au fost ei, ca oameni. Pentru că pe cei nouă consilieri care sunt majoritari în Consiliul Local Roznov, eu i-am pus pe listă. Au fost consilierii cu care am mers în campanie în 2016. Cetățenii din Roznov au votat primarul și lista unde în capul listei era tot primarul. S-au întors împotriva primarului, dar și împotriva partidului pe a cărui listă au fost aleși. S-a văzut asta la vot, când au votat chiar împotriva interesului partidului pe care spun că-l reprezintă.
În 2019 și 2020 bugetul l-au făcut harcea-parcea și asta trebuie să știe roznovenii. Am pierdut practic aproape doi ani. Eu am venit cu un proiect de buget, discutat cu specialiștii din primărie. Fiind bugetul, nu pot să faci numai cum vrei tu. Sunt anumite lucruri obligatorii, pe care trebuie să le corelezi și cu dorința cetățenilor. Vorbeam la începutul interviului despre proiecte. Acum au intrat în evaluare, o parte dintre ele au fost aprobate, am semnat contracte. Astea se pregătesc în timp. Unii spun că sunt bani europeni. Este adevărat, sunt bani europeni, dar ca să-i obții, ca să-i atragi, ei sunt pe diferite axe și trebuie să depui proiect pe axa respectivă. De multe ori axele au un buget și pe o anumită axă sunt foarte multe proiecte, în timp ce pe unele axe sunt bani, dar nu sunt proiecte. Toate acestea trebuie avute în vedere. Trebuie să știi unde te duci, ce intenționezi să faci. Nu este un sac mare de bani… O altă idee greșită: dom’le, sunt bani europeni, trebuie doar să-i ceri, faci o cerere. De fapt, este o muncă de echipă, în care sunt implicați angajați ai primăriei, specialiști pe linie de proiectare, pe linie de consultanță… Este un întreg lanț pe care trebuie să-l formezi, să îl corelezi și să îl conduci, pentru a avea succes. Dacă nu, rămân proiectele neeligibile și cheltuielile s-au făcut. Și dacă nu ai bani la buget pentru asemenea proiecte, ca să le prevezi, pentru că ele trebuie corelate și cu strategia de dezvoltare durabilă a orașului. Nu poți să accesezi un proiect dacă nu intră în strategia durabilă. Va fi respins fără discuție.
– De multe ori se întâmplă ca atunci când este votată strategia de dezvoltare durabilă, cei care ar trebui să citească cu mare atenție, consilierii, n-o fac. O citesc superficial și apar aceste discuții care nu sunt benefice.
Am avut un caz. Pentru depunerea unui proiect a trebuit să modificăm strategia durabilă. Dar acesta nu este un lucru bun. Toate obiectivele pe care ți le propui pentru următoarea perioadă de șapte ani de zile trebuie să fie trecute în strategia de dezvoltare durabilă.
– Cum vedeți dv. Roznovul după septembrie anul acesta, când, teoretic, ar trebui să aibă loc alegerile?
Din cauza pandemiei cred că vor fi niște alegeri atipice. Cu toate că am văzut că unii au început să pună deja bannere electorale. Au apărut și în Roznov, e un fel de perioadă de precampanie. De fapt, nu o putem numi precampanie, pentru că nu știm exact data alegerilor. Suntem undeva în prelungirea mandatului, asta știm sigur, restul rămâne de văzut.
– Eu v-am întrebat cum vedeți dv. viitorul orașului.
Din punctul meu de vedere, sunt convins că voi mai lua un mandat și ce s-a muncit în mandatul acesta se va vedea în celălalt. Din punct de vedere politic, nu știu. Cred că cetățenii o să discearnă foarte corect ținând cont de ultima perioadă când a existat practic o bătălie între Consiliul Local și cetățeni, unde la mijloc era primarul. Eu cred că mulți dintre consilierii locali nu vor mai face parte din consiliu, vor veni alte persoane. Aici depinde din partea cărui partid.
– Este esențial ca un primar să poată să colaboreze cu un Consiliu Local?
Chiar dacă un primar are sau nu majoritate, ar trebui să aibă o colaborare perfectă cu consilierii locali. Nu ca acum, când de dragul de a-l șunta pe primar, nu te prezinți la ședințele de Consiliu Local, nu îți asumi responsabilități. Acum nu se votează împotrivă, avem abțineri și știm foarte bine că abținerea este tot vot împotrivă. În ultima perioadă toate avizele comisiei de specialitate sunt negative fără a fi motivate. Eu sper și îmi doresc să avem persoane responsabile în Consiliul Local. Pe lista pe care o voi propune eu cetățenilor acest lucru se va întâmpla și sper să reușim să dezvoltăm la Roznov un oraș care să beneficieze de toate facilitățile necesare unui trai civilizat. (Rep.)
Un comentariu
Acelasi primar de ani si ani de zile. Nu se vede mai nici o schimbare. Vorbiți de proiecte, de atâția ani sunteți la conducerea orașului (care numai a oraș nu arată) și nu s-a schimbat mai nimic, blocurile din fata fostei primarii arată jalnic, drumurile foarte proaste, parcul e la fel precum acum 12 ani când am părăsit locul in care am crescut, stadionul la fel, școlile… atâți bani se strângeau de la părinții noștri pentru a cumpara table, draperii, perdele, bănci, sa se schimbe parchetul, atunci de ce nu au mai fost proiecte sa se investească in scoli, in viitorii adulti ai orasaului, in educația viitorului adult al acestui oraș? Părinți care se împrumutau sa dea bani la fondul școlii, părinți care nu aveau venituri prea bune și făceau un mare sacrificiu pentru a face ceva ce chiar nu ar fi trebuit sa fie problema lor, cu a conducerii orașului. Același primar de ani de zile, aceleași promisiuni doar pentru campanii. Nu se va schimba nimic, drept dovada uitativa la anii care au trecut, mulți, mulți ani sub conducerea acestui domn primar. Rudelele dumnealui și apropriații lor au funcții bazate pe nimic, nici o pregătire, doar au norocul de a fi pe lângă cine trebuie. Așa a funcționat de ani de zile. Roznovul are nevoie de o schimbare, de cineva ambițios, cu voința și onest.