Decebal Arnăutu, fostul primar al orașului Târgu Neamț din perioada 2000-2012, a decis să candideze din nou, de data aceasta pentru poziția de consilier local independent. El și-a depus candidatura și, cel puțin până în acest moment, nu a fost contestat de nimeni, în ciuda interdicției stabilitate de Agenția Națională de Integritate, care spune că nu poate ocupa funcții publice până în 2021.
”Mi-am depus candidatura pe 17 august. A fost modificat Codul Administrativ și nu este nicio problemă cu candidatura mea. Ordonanța 57 referitoare la noul Cod Administrativ nu mă împiedică să-mi depun candidatura. Dacă nu ar fi fost așa, aveam 20 de contestații până acum. Noul Cod Administrativ îmi dă voie să candidez„, a declarat fostul primar.
Reamintim că ANI l-a sancționat pe Decebal Arnăutu pentru că ”în perioada exercitării mandatului de primar (2008 – 2012), a semnat contractele de dare în administrare gratuită a islazurilor „Osoi”, „Slatina” și „Aerodrom”, care aparțin domeniului privat al Orașului Târgu Neamț, încheiate între Primăria Orașului Târgu Neamț, Asociația Crescătorilor de Animale „Humulești” și Asociația Crescătorilor de Animale „Aerodrom” (asociații în cadrul cărora acesta deține calitatea de membru fondator), precum și expunerea de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea dării în administrare gratuită a islazurilor către cele două asociații. ”
M.N.
Calendarul de plată a pensiilor în noiembrie: care sunt termenele pentru fiecare categorie- Titluri de stat FIDELIS în noiembrie: dobânzi neimpozabile de până la 7,75% la lei și 6,60% la euro
- FOTO/100 de copii din Onești au transformat libertatea în artă: o sută de pânze albe au prins viață în tablouri unice
- Fotbal Liga 3-S1: Rezultat de egalitate în derby-ul Bacăului
- Profiluri solide pentru conducerea județului: un jurist și un inginer cu experiență în administrație preiau Prefectura Bacău
Accident la Vad Dragomirești: două persoane au fost transportate la spital- Iași. Accident cu victime multiple în localitatea Țigănași – a fost activat Planul Roșu de Intervenție
- „Dincolo de formă” – expoziție de pictură la Galeriile „Lascăr Vorel”
- Razie a Poliției în Neamț: șoferi băuți scoși din trafic de polițiști
- Polițist nemțean, performanță la Campionatul Mondial de Skanderbeg




