DSP Neamț contestă neregulile sesizate de Camera de Conturi

Ore suplimentare plătite fără drept unor angajați și neîntocmirea stocului real de reactivi în perioada stării de urgență pe fondul coronavirusului sunt neregulile constatate la Direcția de Sănătate Publică Neamț. Abaterile au fost sesizate de Camera de Conturi Neamț, care a verificat cum au fost cheltuite fondurile publice în perioada 15 martie – 15 mai. În raportul dat publicității se precizează că s-au plătit necuvenit ore suplimentare personalului TESA în sumă de 306.000 lei, în total, de direcțiile de sănătate publică din Neamț, Argeș, Botoșani, Hunedoara, Ialomița, Mehedinți, Olt și București.

Astăzi, 12 august, neregulile consemnate în raportul Curții de Conturi nu mai sunt de actualitate. Radu Firăstrău, șeful DSP Neamț, ne-a declarat că aceste concluzii au fost demontate cu documente: „Noi am contestat raportul Curții de Conturi și am prezentat dovezi potrivit cărora informaticienii noștri, funcționarii de la Resurse Umane și alți angajați chiar au muncit peste program în perioada stării de urgență. Nici nu puteam gestiona activitatea la acea vreme, cu anchete epidemiologice și evidența persoanelor aflate în carantină și izolare, fără acești specialiști. Obiecțiunile noastre au fost admise de Camera de Conturi și nu ni s-a imputat nici o sumă”.

În privința stocului de reactivi, inspectorii au constatat că nu exista stabilită procedura de înregistrare a consumului. Documentul respectiv a fost prezentat efectiv inspectorilor la două zile după ce Camera de Conturi a încheiat verificările: „Am avut la dispoziție două săptămâni să prezentăm toate documentele cerute cu ocazia controlului. Verificările s-au încheiat pe 15 iunie și noi am prezentat pe 17 iunie procedura operațională privind înregistrarea consumului de reactivi. Documentul a fost admis de Camera de Conturi Neamț”, a mai precizat șeful DSP Neamț.

Concluzia privind neregulile depistate la DSP Neamț au fost publicate la pagina 41-42 din raportul Curții de Conturi a României. Lipsa procedurii de înregistrare a consumului de reactivi a fost constatată și la Serviciul de Ambulanță Județean Neamț. Inspectorii au mai sesizat și că la SAJ Neamț a fost acordat stimulentul de 2.500 lei și unor angajați care nu au fost implicați direct în gestionarea infecțiilor cu noul coronavirus. Am solicitat un punct de vedere conducerii SAJ Neamț și îl vom publica în momentul când îl vom primi.

Dr. Dorice Albu, managerul SAJ Neamț, a declarat că va ataca concluziile verificărilor Camerei de Conturi Neamț: „Ne-au imputat faptul că am acordat stimulentul de 2.500 lei la doi ambulanțieri, unul din Târgu Neamț și unul din Roman, care au transportat pacienți vindecați. Voi contesta în instanță raportul de control, pentru că oamenii noștri au muncit. Cât privește înregistrarea consumului de reactivi, noi nu utilizăm astfel de substanțe, noi doar punem la dispoziția DSP Neamț echipaj medical și autospecială pentru recoltarea probelor de la persoanele indicate de DSP Neamț, conform anchetelor epidemiologice”.

C.I.

adolescenteen news

2 COMENTARII

  1. Ăștia mint și atunci când spun adevărul. Numai pile și relații. Concursuri fara publicare, răsărite peste noapte, angajări cu candidați care au dosarul depus cu 3 luni înainte de concurs. O mare hoție DSP îl nostru drag

  2. Cu respect , la buna gestionare a activitatii care s-a desfasurat si care se desfasoara inca si noi cadrele medicale din reteaua scolara DELEGATE LA DSP am contribuit si contribuim FARA NICI UN SPOR SAU STIMULENT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.