Astăzi, 27 august a avut loc un eveniment important pentru comunitatea din oraşul Târgu Neamţ. După ce Creşa oraşului a intrat într-o perioadă de lucrări de modernizare, reabilitare şi dotare a sosit ziua inaugurării noii feţe a singurei creşe din oraş.
La eveniment au participat oficialităţi locale în frunte cu primarul Daniel Harpa, viceprimarul Vasile Apopei, dar şi Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ. Doamna Simona Rusu, directorul Creşei şi-a întâmpinat oaspeţii cu pâine şi sare.
După oficierea slujbei de sfinţire de către un sobor de preoţi conduşi de preotul Neculai Axentioi, protopopul de Târgu Neamţ au urmat declaraţiile oficialităţilor.
“Cred că este una dintre cele mai frumoase creşe din Moldova. Această investiție nu se putea realiza fără echipa din spatele meu, fără fondurile obținute în timpul Guvernării PSD, fără un constructor serios și un proiectant adevărat. Pentru sprijin și implicare, mulțumesc prietenului meu, Ionel Arsene, personalului creșei, în frunte cu doamna Simona Rusu, și tuturor celorlalți care au pus umărul pentru ducerea proiectului la bun sfârșit. Pentru mine, e o mare împlinire profesională și sufletească faptul că pe timpul mandatului meu am reușit această investiție majoră. Să fie cu folos pentru copilașii noştri!”, a transmis primarul Daniel Harpa.
“Mă bucur să fiu astăzi martor la acest eveniment. Eu vă asigur domnule primar în continuare de sprijinul meu, pentru că vreau să demonstrăm că se pot face lucruri frumoase şi la Neamţ. Ceea ce a făcut domnul primar Harpa la Târgu Neamţ se vede şi cu ochiul liber. Şcoli şi creşe modernizate, investiţii în spital şi multe altele”, a spus şi Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean.
„Este o mare sărbătoare pentru noi, pentru că acest vis a devenit realitate prin implicarea directă a domnului preşedinte Ionel Arsene şi a domnului primar Daniel Harpa. Primăria Târgu Neamţ a depus proiectul prin PNDL 2. Toate spaţiile clădirii au fost renovate. Plus că a fost mărit şi capacitatea, de la 50 la 70 de locuri. Un proiect frumos şi în care s-au investit foarte mulţi bani dar şi suflet. Copiii vor avea parte de cele mai bune condiţii. Vă mulţumim în numele copiilor şi al părinţilor! Este cea mai frumoasă creşă din Moldova”, a spus şi Simona Rusu, directorul Creşei.
De peste 47 de ani Creşa nu a beneficiat de nicio investiţie majoră, iar recenta investiţie prin PNDL 2 este mai mult decât importantă ţinând seama de valoarea ei, mai exact de 16 miliarde lei vechi din fonduri guvernamentale şi 2 miliarde de lei vechi de la bugetul local.
C.T. STURZU
FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi
- Operațiunea JUPITER a ajuns la Moinești: un bărbat reținut, arme supuse autorizării și arbalete interzise ridicate de polițiști















Un comentariu
O fi imprumutat foarfeca de la Kitik ? Speram ca nu !