Interviu cu candidatul PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Neamţ
Mugur Cozmanciuc a ajuns în Neamț într-un moment în care scena politică actuală era disproporționată. Partidul Național Liberal se afla în degringoladă și conducerea centrală a considerat că trebuie adus cineva imparțial, pentru a încerca să rezolve, cu răbdare și mult tact lucrurile într-o organizație sătulă de conflicte și orgolii. Liberalul venit de la Iași nu a avut deloc o sarcină ușoară, pentru că venea cu o misiune care le stârnea celor de aici o stare de neîncredere.
În timp, cu multă muncă, a reușit să refacă, în mare măsură, unitatea partidului și să ajungă la performanțe electorale greu de anticipat într-un județ în care PSD și aliații săi păreau să nu mai lase puterea din mână. La alegerile prezidențiale, PNL i-a zdrobit pe pesediști atât de tare că harta județului, cândva roșu purpuriu, s-a luminat galben solar. Colegii întregi au fost ocupate de peneliști, iar meritul șefului de partid este dincolo de orice dubiu. Strategia folosită și echipa din jurul său au dus la acest scor greu de anticipat în 2014.
În acest moment, Mugur Cozmanciuc este candidatul PNL pentru onoranta și ofertanta poziție de președinte al Consiliului Județean Neamț. Mulți nu au crezut că își va asuma să intre în cursă electorală directă cu Ionel Arsene, considerat a fi unul dintre baronii PSD de frunte, un om politic deloc de neglijat ca adversar. Tocmai de aceea, un dialog cu candidatul PNL reprezintă o provocare în acest moment.
– Mugur Cozmanciuc, acum câțiva ani, când veneați în Neamț, nimeni nu credea că veți depăși momentul alegerilor parlamentare din 2016 în calitate de președinte de filială. Iată-vă acum în calitate de candidat care intră în luptă directă cu Ionel Arsene, omul care pe timpul guvernării PSD a putut dispune de mijloace nelimitate prin care să-și întărească puterea în județ. Cum s-a ajuns la această situație?
Firesc, ca să vă răspund într-un singur cuvânt. Am venit în Neamț cu sarcină de partid. La început am luat-o ca pe o provocare, față de mine, față de colegii mei de partid, dar mai ales față de comunitate. Timpul a trecut, au început să se vadă rezultate, iar când au trecut momentele tensionate am avut ocazia să cunosc îndeaproape oamenii din Neamț, locurile, să mă leg spiritual și sufletește de acest județ minunat. Nu a fost ușor să gestionez modul de lucru al politicienilor locali, dar asta a compensat cu momentele de interacțiune cu nemțeni cu sufletul mare. Oameni calzi, primitori, care te judecă după ceea ce faci și, mai ales, cum faci. Așa au venit rezultatele în politică, pentru că nu poți să ai rezultate dacă nu înțelegi oamenii cu care și pentru care lucrezi, așa am ajuns în această postură care mă responsabilizează enorm.
– Adversarul principal, Ionel Arsene, ca reprezentant al PSD. Cum credeți că va fi lupta?
Poate sunt un optimist incurabil, dar îmi doresc să fie o luptă a ideilor, a proiectelor. Cred că este timpul să eliberăm județul de modul PSD de a face administrație publică, care, din păcate, s-a dovedit că adesea nu e în folosul cetățenilor. Cred că este timpul ca Ionel Arsene să plece de la conducerea Consiliului Județean și vreau ca acest lucru să se întâmple democratic, prin votul majorității nemțenilor. Și când spun Ionel Arsene, vreau să fie clar că nu am nimic personal cu el, ci cu modul în care a ales să își exercite funcția de președinte al Consiliului Județean, de stilul de a încerca să faci din 3 fotografii o realizare cât a 8-a minune a lumii. Nu mă interesează jocurile de culise ale unora, nici faptul că se alocă resurse aproape nelimitate pentru ca lucrurile să rămână la fel la județ, eu am încredere în oameni și în faptul că s-au săturat de vorbe goale, de corupție, de sfidare și comportamente arogante. De aceea vin în fața voastră să vă cer votul pentru a fi ales următorul președinte al Consiliului Județean. Repet, eu tot sper că lupta va fi una corectă, deși după ultimele semnale, nu cred că vom putea vorbi despre fair play din partea competitorilor.
– Care ar fi atuurile candidatului Mugur Cozmanciuc?
În primul rând, echilibrul. M-am născut în Bucovina, un loc cu multă istorie, unde se amestecă mai multe culturi și, cu toate acestea, există conviețuire constructivă. De aici am învățat să fiu echilibrat. Apoi rigurozitatea și ”obsesia” lucrului bine făcut. Aceste valori mi-au fost imprimate în anii de liceu, pe care i-am petrecut la Liceul Militar din Câmpulung Moldovenesc. Și am avut, cu siguranță, multe de învățat. Aici am învățat că degeaba faci ceva, dacă nu faci la timp. Degeaba faci un lucru aproape perfect, dacă el trebuie să atingă perfecțiunea ca să poată fi util. Mai trebuie să spun că toate acestea s-au îmbinat cu perioada de formare universitară de la Iași, unde am avut ocazia să îmi dezvolt gândirea, să aprofundez un alt fel de a vedea lucrurile. De aici până la a fi un bun profesionist, un om serios și un om de echipă este doar un pas și cred că, în acest moment, acesta este lucrul cel mai important: sunt un om de echipă. De asemenea, îmi doresc ca experiența pe care am acumulat-o ca reprezentant al României la APCE să fie un atu pentru Neamț. Pentru că așa am învățat să recunosc și să lucrez cu oameni de stat adevărați, să îmi prețuiesc și mai mult comunitatea, țara și identitatea.
„A fi președinte de CJ nu înseamnă a fi dictator, înseamnă echipă, cooperare, muncă și analiză”
– Sunteți un om în echipa PNL. Cum veți reuși să transpuneți acest lucru în așa fel încât să deveniți un jucător activ în echipa oamenilor din Neamț, cărora le cereți acum votul?
Sunt de mai bine de 20 ani în viața politică, membru al Partidului Național Liberal și asta fiindcă am o credință sinceră că pot face bine celor din jur, că pot pune umărul la construcție, la evoluție, la mai bine, dar și pentru că am rezonat întotdeauna cu valorile de dreapta. A fi politician, pentru mine, a însemnat mult mai mult decât apartenența la o anumită clasă, adesea blamată. În PNL am găsit o comunitate cu valori similare cu ale mele, care promovează libertatea individului și dreptul de a munci, de a fi fericit, de a avea o viață decentă și liberă. Asta cred eu că înseamnă liberalism autentic. Totodată, prin experiența acumulată de-a lungul anilor, am avut onoarea și marea responsabilitate să lucrez cu oameni, pentru oameni. Am făcut echipă, încercând astfel să pun umărul la construcția unor proiecte care să aducă plus valoare comunităților din care am făcut parte sau pe care le-am reprezentat. Este normal ca unii dintre voi să se întrebe de ce mi-ar acorda votul. Eu răspund direct și simplu, pentru că sunt un om ca voi, care crede, vrea și poate să facă mai mult pentru județul Neamț, pe care am ajuns să îl prețuiesc și să îl cunosc foarte bine. Totodată, sunt o persoană care a învățat, din perioada de parlamentar, că este important pentru județ să cunoască modul în care se iau deciziile la nivel central, la București. Pentru a putea profita de oportunitățile care apar și la nivel local.
– Multă lume vorbește despre aceste alegeri ca fiind unele de o importanță majoră, chiar se pronunță cuvântul resetare. La fel de adevărat este că înainte de fiecare alegeri auzim același lucru. Cât de importante sunt, în viziunea dvs. alegerile din acest an?
E bine să ne dăm seama toți că lumea este într-o continuă mișcare, într-o continuă schimbare. Iar schimbările sunt atât de rapide că uneori nici nu le conștientizăm. Alegerile locale și parlamentare trebuie să deschidă societatea românească spre aceste schimbări. Guvernările de tip PSD, care au ruinat țara – și nu mă feresc să folosesc acest cuvânt – trebuie să înceteze. Bugetul a fost folosit doar în funcție de interesele nomenclaturii pesediste, au mărit aparatul bugetar, au angajat pe oricine avea carnet de partid și pile, de la neveste, amante, lipitori de afișe sau șoferi. Când a izbucnit pandemia fondul de rezervă al Guvernului, al țării, era gol! Ca să nu mai vorbim că nu existau stocuri de materiale. Culmea cinismului este să vii să spui acum că de ce nu sunt bani și de ce nu au fost măști sau combinezoane, când tu ai prăduit totul? De aceea insist să atrag atenția asupra unui lucru: cine nu este cu Partidul Național Liberal în aceste alegeri – asumându-și responsabilități și onorându-și promisiunile față de oameni – este, de fapt, împotriva alungării PSD și a baronilor lui Dragnea, atât la nivel național dar, ca să revenim în Neamț, și de la șefia județului. Cine nu înțelege acest lucru va vota pentru încă 4 ani de corupție, de deturnat fondurile publice, de incompetență, de minciuni și populism. Cred că aceste lucruri trebuie să înceteze și echipa PNL garantează acest lucru.
– Un moment de sinceritate, este funcția de președinte al Consiliului Județean o miză personală sau una politică?
Nu vorbim aici despre o miză personală. Politicianul Mugur Cozmanciuc ar fi putut fi mult mai liniștit din postura de președinte de filială coordonator care să pună un candidat sau să accepte un candidat, apoi să se pregătească să deschidă șampania în caz de victorie, sau să caute țapi ispășitori în caz de înfrângere. Evident că există o miză politică, care, din punctul meu de vedere, este esențială. Cred cu tărie că un președinte al Consiliului Județean trebuie să muncească pentru comunitate, să țină cu oamenii, să se preocupe de bunăstarea lor și să se asigure că există transparență reală în actul decizional. Totodată, să fie atent la cheltuielile publice, să fie atent ca dezvoltarea județului să fie una în concordanță cu ce se întâmplă în întreaga regiune a Moldovei, atent la nevoile tuturor comunităților din județ, fără să țină cont de culoarea politică a primarului. Acestea reprezintă primul pas spre normalitate. A fi președinte de Consiliu Județean nu înseamnă a fi dictator, înseamnă echipă, cooperare, înseamnă muncă și analiză. Vrem o țară ca afară, este normal, dar pentru asta trebuie să înțelegem că practicile de tip Belarus sau Coreea de Nord nu mai au ce căuta în Neamț. Este timpul să înțelegem că rămășițele comunismului trebuie să dispară din instituțiile publice. Eu, ca reprezentat al liberalilor, cred că pot gira această transformare. Mai departe, vom putea vorbi despre impregnarea unui alt fel de gândire aliniat la realitățile europene. Vreau ca județul Neamț să devină un motiv de mândrie și din acest punct de vedere.
„Este momentul ca politicienii locali să devină partenerii cetățenilor, iar nemțenii să primească respectul cuvenit”
– Mugur Cozmanciuc, candidatul, președintele de partid și omul care se declară îndrăgostit de nemțeni ce probleme majore a identificat la nivelul Consiliului Județean?
Cred că nu ne ajunge o ediție de ziar să discutăm. În primul rând, nu există o strategie de dezvoltare coerentă, nu există priorități, în afară de a pregăti licitații pentru clientela politică. În prag de alegeri au fost scoase din joben contracte dubioase care să-i mulțumească pe unii primari. Promit că primul lucru pe care îl voi face, în calitate de președinte de Consiliu Județean este să fac un audit al tuturor contractelor încheiate sau în desfășurare ale Consiliului Județean. Nu voi irosi banii nemțenilor dacă o lucrare nu este la calitatea promisă. O problemă de maximă importanță o reprezintă sănătatea. Spitalul Județean de Urgențe Piatra Neamț a fost văduvit de investiții obligatorii, pentru care erau bani, pentru a face loc unei construcții faraonice. Culmea, acum s-a renunțat la proiectul unui nou spital, deși acest lucru este mai mult decât necesar. Eu spun aici cu toată responsabilitate, va fi construit un nou spital în Piatra Neamț de către un guvern și o administrație județeană liberală. Să nu uităm că sub un ministru liberal a fost construit corpul vechi al spitalului și tot liberalii vor genera energia și resursele pentru unul nou. Dar va fi un spital adaptat nevoilor și cerințelor zonei, care să țină cont de dinamica populației, de patologii, nu va fi un proiect gândit doar pentru a lua ochii și a fi folosit pentru promovare personală.
– Toată lumea a tot construit spitale în Neamț…
Da, au fost ambiții personale și orgolii la mijloc, dar niciodată nimeni nu și-a pus problema să respecte promisiunile. Noi nu venim cu promisiuni pe hârtie. Știm că este nevoie de un spital nou și știm și cum se poate face. O altă problemă majoră, serviciile de apă și canalizare la nivel județean. Este inadmisibil cât timp s-a pierdut în acest domeniu și câte probleme a generat managementul defectuos de la nivelul companiei. Pierderi uriașe, care generează costuri mărite, oameni promovați fără a avea legătură cu noțiuni elementare privind domeniul, lucrări încredințate clienților politici, lipsă de viziune, întârzieri incredibile în accesare de fonduri europene, toate sunt cauzele problemelor pe care le știu nemțenii. Compania Județeană Apa Serv trebuie să se bazeze pe adevărații specialiști din societate, care au fost obligați să facă un pas înapoi pentru a face loc unor neaveniți.
– La acest nivel, al serviciilor către populație, directe sau asigurate prin terți, lucrurile nu stau deloc bine.
Să știți că atunci când PNL a preluat guvernarea eram conștienți de acest lucru. De aceea am demarat și vorbesc aici despre lucruri concrete, nu abstracții, un program prin care gazul metan să poată ajunge în fiecare gospodărie din România. Avantajele nu trebuie să le mai discutăm, sunt evidente. Apă, canalizare, gaz metan, energie electrică sunt lucruri normale într-o societate civilizată, de aceea promovăm programe clare și simplu de aplicat. Iar rezultatele se vor vedea foarte repede, după ce vom aduce, prin votul majorității nemțenilor, o guvernare liberală. Îmi doresc ca anul 2020 să fie și anul în care am învățat cu toții că suntem vulnerabili, dar, dacă ne protejăm sănătatea, viitorul și drepturile, vom reuși să ne salvăm pe noi și pe cei dragi și să facem din comunitatea noastră un loc mai bun. Îmi doresc ca anul 2020 să fie anul în care punem bazele unui alt mod de gândire, bazat pe respect, fie că este vorba de relațiile dintre noi, fie că este vorba despre relația stat-cetățean. Asta îmi doresc, cu asta vin în fața voastră, stimați nemțeni. Îmi doresc să aveți încredere în mine pentru a pune bazele unei strategii pentru județul Neamț, ca să construim sănătos și trainic pentru următorii 10 ani. Este momentul ca politicienii locali și administrațiile locale să devină partenerii cetățenilor, iar nemțenii să primească respectul cuvenit. Anul 2020 este momentul de turnură în care putem să arătăm, prin votul nostru, că acordăm șanse celui care își dorește cu adevărat să facă o schimbare, să aplice un alt fel de mod de operare, să lase în urmă modul de a conduce doar pentru anumite grupuri de interese, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani în județul Neamț.
-Cum ar arăta o asemenea strategie pentru Neamț? Dați-mi un exemplu.
Haideți să pornim de la o realitate. Țineți minte cum au reacționat autoritățile județene, Prefectura condusă de doamna Soroceanu când județul era pe cale să piardă Cheile Bicazului? A existat o lejeritate pe care aș putea să o duc undeva spre inconștiență. A fost nevoie de un efort comun, al meu, al prefectului George Lazăr, al unui om care s-a bătut singur mult timp, vorbesc aici despre bravul primar Oniga, de la Bicaz Chei, pentru ca lucrurile să intre în normalitate. Ne-am bătut cu argumente reale, istorice, administrative și am câștigat! Județul Neamț a fost reprezentat cu demnitate și așa vom face și de acum înainte. Ce este al nemțenilor va rămâne al lor, indiferent ce interese ticăloase erau în spatele acestui joc. Să nu credeți că este singurul caz în care autoritățile stau pasive. Eu vă spun simplu, a trecut vremea unor asemenea lucruri. Eu și echipa liberală nu vom mai permite asta. De aceea vă cer votul pentru mine, în calitate de candidat la președinția Consiliului Județean, dar și pentru lista noastră de candidați. Doar așa vom reuși să readucem județul Neamț acolo unde merită.
A consemnat V. BĂLĂNESCU