Sf. Ioan cap tăiat sau Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul

Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul este ultima mare sărbătoare din Anul bisericesc, pentru că, de la 1 septembrie, începe un nou an. Ziua Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul este o zi de post negru. Vegheată de Sfântul Ioan Botezătorul sau de Sfântul Prooroc Ilie, marţea este „ziua în care s-a pornit lumea”, „zi de primejdie” în care se lucrează orice este deja început, dar nu se porneşte nimic nou.

Sfântul Ioan Botezătorul este recunoscut ca prooroc şi de către alte religii. Înaintemergătorul lui Hristos este cinstit în şase sărbători, pe perioada întregului an liturgic creștin ortodox. Praznicul din 29 august are o deosebită însemnătate întrucât amintește de trecerea prin martiraj, la cele veşnice şi aşezarea sa în rândul sfinților, a Sfântului Ioan Botezătorul.

Viața

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a seminției lui Aaron. Venirea pe lume a Prorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus. Nașterea sa a fost vestită de către Sfântul Arhanghel Gavriil lui Zaharia, precum a fost vestită și nașterea Mântuitorului mamei Sale, Sfânta Fecioara Maria. Deoarece Zaharia nu a crezut cele anunțate de Arhanghelul Gavriil, a rămas mut până ce i-a rostit numele prima dată.

Rolul lui Ioan nu a fost doar acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, ci şi acela de a-L descoperi lumii ca Mesia și Fiul lui Dumnezeu pe Iisus Hristos. Din Sfânta Evanghelie aflăm ca Irod, la un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei de naștere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. Aceasta nu îl suporta pe Sfântul Ioan, deoarece o critica pentru faptul că trăia în desfrânare cu Irod. Capul Sfântului Ioan a avut, după tradiția Bisericii, o istorie aparte. El a fost de trei ori pierdut și de trei descoperit cu ajutorul miracolelor. Prima și a doua aflare a capului este sărbătorită pe 24 februarie, iar a treia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 25 mai.

Tradiții de Sân Ioan cap tăiat

În tradiţia populară românească sărbătoarea poartă nume semnificative: Sfântul Ioan Cap Tăiat, Sfântul Ioan de Toamnă şi Crucea Mică. În privinţa tradiţiilor legate de Sfântul Ioan Cap Tăiat (cunoscută şi drept Ioan taie capul ca pe varză/curechi), remarcăm prevalenţa celor alimentare de la postul desăvârşit (negru) impus de Biserică (uneori acesta se instituie pe durata a două săptămâni, până la Ziua Crucii, pentru „mântuirea sufletului de cele mai grele păcate”). Se postește pentru vindecarea de boli, dar se postește de către tot creștinul indiferent în ce zi ar cădea. În această zi nu este permis să se taie nimic cu cuțitul, ci totul se rupe cu mâna, și nici nu se lucrează cu obiecte ascuțite, mai ales cei care se ocupă cu prelucrarea lemnului se abțin să lucreze. Nu se toacă și nu se mănâncă varză, pentru că „sfântul de șapte ori i s-a tăiat capul ca pe varză și iarăși a înviat”; de asemenea, nu se consumă mere, pere, nuci, usturoi, adică orice fructe sau legume care au formă rotundă. Se spunea că cei care nu respectă ziua Botezătorului se pot îmbolnăvi de friguri și alte boli. Nu se bea vin roșu și nu se mănâncă legume de culoare roșie, care amintesc de culoarea sângelui. Femeile chefuiau fără bărbați, considerând că astăzi este „ziua în care sunt la fel de mari ca și ei”.

Postul negru „de la Cruce pân la Cruce”

Acest post se ține cu mâncarea în fiecare zi a unei pogăci (turte) de grâu sau turtă de mălai, coaptă în spuză (pe cărbuni), pe care singur păcătosul sau cel ce postește trebuie să o facă și să o coacă și iarăși numai el să o atingă. Din tradiția acestui post, nu se permitea să o taie, ci totdeauna, mâncând, să o frângă, păstrându-se restul rămas de la mâncare jos, pe pământ, sub icoană sfântă și, dacă se poate, să fie icoana Preacuratei. La păcate mai ușoare se pot mânca și poame. Asemenea este oprită dormirea pe așternut ridicat (în pat), ci pe pământ și, de se poate, fără așternut, numai la căpătâi o perină umplută cu paie de grâu și neacoperit cu nimic. La sfârșitul postului, se merge la biserică, unde se duce pomană menită celui care postește: colac, struguri, untdelemn, o chită de flori în al cărei mijloc este o lumânare de ceară curată și făcută de o femeie iertată (spovedită și împărtășită) ori de fată fecioară.

Începutul Noului An Bisericesc

În fiecare an, la 1 septembrie, Biserica Creștin-Ortodoxă face slujbe pentru începerea noului an bisericesc. Praznicul Anului Nou bisericesc a fost fixat de către Sfinții Părinți Creștini la Sinodul I de la Niceea (anul 325 d.H.). Împăratul Constantin i-a izbăvit pe creștini de jugul greu al persecuțiilor, schimbând înțelesul Indictionului. Sfinții Părinți au rânduit să se prăznuiască Anul Nou bisericesc ca un început al mântuirii creștinilor, aducându-ne aminte de intrarea lui Hristos în mijlocul adunării evreilor. În acest fel, creștinilor le este amintit începutul propovăduirii Mântuitorului, când Domnul nostru Iisus Hristos a intrat în sinagogă. El a cerut cartea lui Isaia proorocul și deschizând-o, a citit acest pasaj profetic despre Sine însuși: „Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns a binevesti săracilor, a vindeca pe cei zdrobiți la inimă, a propovădui robilor slobozenie și orbilor vedere. A slobozi pe cei sfărâmați întru ușurare, a propovădui anul Domnului cel primit.” (Luca 4, 16-22, după Isaia 61, 1-2). Apoi, dând înapoi cartea slujitorului sinagogii și șezând a zis: „Astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta în urechile voastre”. De asemenea, tradiția spune că și poporul evreu a intrat în Țara Făgăduinței la început de septembrie. Dacă anul bisericesc începe pe data de 1 septembrie, anul liturgic își are începutul în ziua Sfintelor Pasti. De la aceasta sărbătoare se numără Evangheliile și Duminicile anului bisericesc.

Exorcismele, necesitate sau superstiție?

Chemând la Sine pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat lor putere asupra duhurilor celor necurate, ca să le scoată şi să tămăduiască orice boală şi orice neputinţă. „Tămăduiți pe cei neputincioși, înviaţi pe cei morți, curățiți pe cei leproşi, pe demoni scoateți-i; în dar aţi luat, în dar să daţi’’ (Matei 10, 8)

„Exorcizarea poate fi oficiată de preoții care au pregătirea cuvenită de a sluji Sfânta Liturghie”, se explică în cartea „Sfinți și mari duhovnici despre exorcizare și tămăduire”. Cine slujește Sfânta Liturghie poate oficia și rânduiala ierurgiilor din care fac parte și exorcismele. „În practică, din prea mare teamă că demonii ispitesc mai intens după citirea Moliftelor Sfântului Vasile cel Mare, acestea nu se mai citesc, preoții invocând scuza că nu sunt pregătiți”, continuă explicațiile în cartea amintită.

Cuvioşii Silvestru, Iov Şi Agaton, cuvioșii izgonitori de duhuri necurate din Tazlău

Pustnicii Silvestru, Iov şi Agaton erau ucenici ai Sfântului Chiriac de la Tazlău, prăznuit la 9 septembrie. Ei s-au nevoit mai întâi în lavră, smerindu-se tuturor şi deprinzând de la dascălul lor frica de Dumnezeu şi Darul rugăciunii. Apoi s-au retras la pustie în adâncul muntelui, la locul numit până astăzi „Măgura Tazlăului”. Aici au trăit sihaștri numeroși încă din secolul XIV, fiind un loc foarte prielnic vieţii pustniceşti.

Aceşti cuvioși, ca şi ceilalţi sihaștri din Munţii Tazlăului, coborau noaptea la Utrenie în mănăstire cu făclii în mână, apoi iar se urcau lachiliile lor. La bătrânețe s-au învrednicit de Darul alungării duhurilor necurate şi mulţi credincioși îi căutau şi doreau măcar să se atingă de hainele lor.