În premieră la Târgu Neamţ, legislativul va avea primul consilier local independent de după 1989. Este vorba de Maria Vrînceanu care a obţinut 464 de voturi, în ciuda multor voci care nu-i dădeau nicio şansă.
Maria Vrînceanu a intrat în cursa pentru Consiliul Local alături de contracandidaţi cu o notorietate mult mai mare, cum ar fi fostul primar Decebal Arnăutu (240 de voturi) sau Vlad Angheluţă (276 de voturi), fost subprefect, fost prefect, fost director ApaServ şi fost director la Direcţia de Asistenţă Socială.
Candidatura ei ca independentă după plecarea din PNL cu scandal, după ce liberalii au pus-o pe un loc neeligibil pe lista Consiliului Local, a adus-o în centrul atenţiei publice.
Victoria ei este o dovadă că locuitorii din Târgu Neamţ au sancţionat organizaţia PNL Târgu Neamț care a eliminat de pe locurile eligibile singura voce care făcea opoziție în Consiliul Local.
Contactată telefonic, Maria Vrînceanu ne-a declarat: „Vreau să mulţumesc celor care au crezut în mine şi care m-au votat! Acest lucru mă obligă şi mă responsabilizează. Victoria mea este de fapt victoria celor care m-au votat, este victoria oraşului. Voi rămâne şi în continuare acelaşi om şi reprezentant al cetăţenilor în Consiliul Local”.
C.T. STURZU
Dragoș Benea, desemnat de PSD să conducă marea reformă administrativă a României- Important pentru viitorii pensionari: Casa de Pensii lansează aplicația mobilă care îți arată ce pensie vei avea și ce vechime ai acumulat
- Orarul de iarnă la Aeroportul „George Enescu” Bacău: mai multe curse spre Londra, Roma, Torino, Milano și Dublin
- Valea Uzului/ Români din toată țara au omagiat militarii căzuți pe câmpul de luptă, de Ziua Armatei (Foto)
- Cod galben de ceață în Bacău
MyCNPP, aplicația prin care pensia se vede de pe telefon. Ce pot face locuitorii din Nord-Est cu ea- Cea de-a doua tranșă a ajutorului pentru pensionarii cu venituri mici se achită în decembrie
- Neamț. Dosar penal pentru transportarea repetată a unor materiale lemnoase fără proveniență legală
- Accident pe DN2. Un bărbat a ajuns la spital
- Neamț. Tânăr de 23 de ani, fără permis, rănit în urma unui accident rutier. Dosar penal pentru mai multe infracțiuni





Un comentariu
felicitari, dar nu este ptimul consilier independent….a mai fost Dl. Lungu