Actualizare: Ileana Popescu, președinte secției de votare nr. 4 Piatra Neamț: ”Avem o suspiciune că s-au dat voturi dintr-o singură categorie, de la primar, de la Consiliul Județean, nu stim sigur, acum facem cheile, în loc să se dea din fiecare categorie câte un buletin. Există suspiciunea că așa au ajuns în urnă. Nu știm, vrem să facem cheile. Deocamdată nu vă pot spune nimic până nu facem numărătoarea voturilor. Ne pare rău că a fost un pic de neatenție, dar asta e, trebuie să rezolvăm să vedem ce a fost. Dacă se va constată că s-a întâmplat acest lucru o să sun la Biroul electoral Județean, o să vorbesc cu doamna judecător să-mi dea o soluție, cu ce este de făcut! Cheia nu a iesit la reprezentantul Alianței pentru Modernizarea Neamțului și vreau să cred că nu este vorba despre rea credință!”
Facem mențiunea că în momentul în care am sunat la cei care se ocupă de organizarea alegerilor nimeni nu fusese informat despre această stare de lucruri, nici la biroul județean, nici la cel municipal, nici la Poliție.
Știre inițială
Într-o reclamație făcută către redacția Mesagerul de Neamț ni s-a sesizat că în secția de votare nr. 4 Piatra Neamț, de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 6, s-ar fi dat buletine de vot de același fel în loc să se dea patru buletine diferite fiecărui alegător.
Vom reveni cu amănunte.
Burse sociale de 925 de lei din fonduri europene pentru studenți și în anul universitar 2026-2027- Primarul din Slănic Moldova, Benone Moraru, a fost reținut de DNA după un flagrant de luare de mită
- Bazinul de Înot Bacău se închide temporar pentru public: găzduiește Cupa României la sărituri în apă
- Drumul spre unul dintre cele mai vizitate schituri din Bacău intră într-o nouă etapă. Ultima porțiune trece la județ
- Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini
Bacău. Primarul orașului Slănic Moldova reținut de DNA- Un district din Anglia, interesat de Moldova. După Suceava, Hertsmere vrea colaborare și cu Iașiul
- Iași. Poliția a sesizat 28 de infracțiuni și a aplicat 220 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 132.913 lei
- Suceava. Tânăr rănit în urma unui incendiu
- Black Friday 2026 a început în România. Când sunt reducerile la marile magazine




