Două educatoare și o învățătoare au obținut nota 10 la concursul de ocupare a posturilor din învățământ, pentru cei necalificați. Este vorba de Elena Andreea Anghel, Andreea Alexandra Arghiropol și Gena Simion.
Notele obținute de cei 78 de candidați au fost publicate și astăzi, 2 septembrie, se pot depune contestațiile, potrivit Inspectoratului Școlar Județean Neamț. Dintre cei înscriși, doi au lipsit la ambele probe, cea scrisă și interviu. Nota minimă de promovare a concursului este 5 și cadrele didactice vor fi angajate pe o perioadă de un an.
C.I.

Parteneri
Mesagerul Bacău La Ciobănuș se așteaptă autorizația, la CJ Bacău se caută semnatarii: blocaj între concedii medicale și birocrație
ZCH Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare
NewsEdge Activele pensiilor private au crescut cu 39%, până la 246,2 miliarde de lei, arată ASF
BusinessEdge Lumea se pregătește intens pentru 6G, în timp ce România este codașă încă la 5G. Cum am ajuns să fim pe ultimul loc în UE la acoperire și utilizare





