O înmormântare, aparent banală, a unei persoane din Târgu Neamț, s-a transformat într-un eveniment pe străzile orașului și pe rețelele de socializare. Asta după ce la fața locului au ”descins” mașini venite tocmai de la Penitenciatul Brăila. Pe lângă personajele în uniformă a apărut și un domn, cunoscut sub numele de scenă Paraipan, fost Dumitru Lăcătușu ( în acest moment are un alt nume, în buna tradiție a celor care speră să li se piardă urma), care a fost adus să asiste la înmormântarea unei rude apropiate. Pentru o anumită parte a populației din zonă, Paraipan este un fel de lider, dar și un model, după ce a avut mai multe probleme cu legea. În prezent execută o pedeapsă pentru un ultraj și trafic de influență pentru a rezolva dosarul de ultraj.
Cei care au postat filmulețul pe o pagină de Facebook au remarcat atitudinea îndurerată a lui Paraipan, dar și faptul că se află într-o formă fizică de invidiat. Spre deosebire de gardieni, care par nu doar mai fragili fizic, ci și afectați de ”misiunea” pe care au fost obligați s-o îndeplinească.
(M.N.)
Un comentariu
Cancan de tot rahatul, tipic românesc 🤮