Interviu cu prof. Mariana Paleu, directoarea Colegiului Tehnic „Gheorghe Cartianu” Piatra-Neamţ
Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu”, cel mai mare colegiu din Piatra-Neamț, se descurcă tot mai greu cu pregătirea elevilor de profesională. Asta înseamnă și meserii căutate încă – electronică și automatizări, industrie alimentară, dar şi altele care produc în continuare forță de muncă excedentară – industria textilă. Un colegiu care are în jur de 1.400 de elevi din tot județul și care se zbate să-și mențină statutul. Unul care a crescut după 1990 pe fostul renume, de liceu care pregătea muncitorii calificați de care vasta Platformă Chimică Săvinești avea nevoie și care acum, la aproape 60 de ani de la înființare, caută o gură de aer proaspăt. Perspectiva este una îngrijorătoare nu doar ca posibilitate de schimbare a ofertei de pregătire, ci și de a menține ceea ce există. Prof. Mariana Paleu, directoarea colegiului, spune că se află într-un impas cu care nu s-a mai confruntat în cei 17 ani de când conduce această școală. Și care nu este cauzat doar de restricțiile aduse de coronavirus, care doar le-a amplificat.
– Când am venit în prima zi de școală aici, pentru un reportaj, v-am găsit vorbind la telefon ultime detalii pentru practica elevilor de la profesională. Spuneați, atunci, că este tot mai dificil, mai ales în noile condiții.
Nu e vorba doar de noile condiții. Până la urmă, cu toții trebuie să învățăm și să ne adaptăm. Și eu fac cursuri, să învăț să lucrez și pe altă platformă. Sunt lucruri noi. Chiar dacă mai am 3 ani până la pensie, nu vreau să fiu depășită de situație. Problema ține și de învățarea online, mă îngrijorează faptul că încă sunt mulți copii care nu au posibilități și-atunci ce lecții faci?! Sunt probleme și în oraș, mai cade semnalul, de pildă, vă dați seama ce probleme sunt în mediul rural? Acest an, 2020, este unul teribil de dificil și fiindcă niciodată nu mi-a fost atât de greu să găsesc oameni. Mi-au plecat la pensie câțiva profesori de discipline tehnice în ultimii trei ani și nu găsesc oameni în loc!
– De ce? Că doar salariile în învățământ s-au mărit în ultimii ani.
Nu mai sunt specialiști! Mai ales pe disciplinele tehnice. Pe mine mă forțează ministerul să fac învățământ profesional și tehnic, dar eu nu am resursă umană. Nu mai vine nimeni în învățământ, preferă să plece în străinătate să muncească, iar aici, în țară, pe domenii tehnice sunt puține locuri. Sunt câteva domenii care acum se prăpădesc. Mi-a plecat un maistru de la mecanică, l-am ținut până a împlinit 70 de ani, că nu am găsit pe cineva să vină în loc. În final, a trebuit să plece la pensie și de doi ani ne chinuim. La chimie industrială, la fel, dacă mai pleacă o doamnă profesoară la pensie, iar nu mai am cadru didactic. La construcții nu mai am, la electrotehnică nu mai am. Anul viitor iese la pensie o doamnă de pe industrie alimentară, care este maistră. Fac clasele, am elevi, dar cine predă, pentru că am nevoie de maiștri! Elevii au 3 zile de pregătire practică pe care o fac cu maistrul, nu cu inginerul, nu cu profesorul de română, nu cu profesorul de educație fizică. Anul acesta a trebuit să mă rog de niște oameni să mă ajute, să vină să predea, la plata cu ora. Probabil nu vin în învățământ, consideră că e salariul mic, cu toate măririle care au fost. Un inginer care și-a găsit un loc de muncă bine plătit în străinătate, nu stă în România, în învățământ. Vorbim de o profesie pe care nu o poate face oricine. Profesor, preot, medic – trebuie să ai har. Nu-i ușor să lucrezi cu tinerii și mai ales acum, în condițiile astea de pandemie, când mulți profesori s-au pensionat: cei care știau că mai au și o problemă de sănătate, au preferat să renunțe, cu 2.000 de lei pensie.
– Ce e de făcut?
Nu știu. Eu, orele astea, le-am scos la concurs, n-au fost ore ascunse. Dar n-a venit nimeni. Le-am scos din luna mai, putea să vină oricine pe ele, că nu le-am ținut secrete, au fost publicate. Probabil că nici salariul nu e atractiv, se ia cam 2.500-3.000 lei net. Dar, mulți probabil nu analizează cât iau la privat și cât iau în învățământ. Ăsta-i argumentul meu: decât 1.500 lei în privat, nu-i mai avantajos în învățământ? Dar nici așa nu-i conving. Să nu uităm că toată economia suferă din cauza lipsei meseriașilor. Eu nu obișnuiesc să mă plâng și nici nu fac așa ceva acum. Dar, este o perioadă… n-am mai trecut prin așa ceva în 17 ani, de când sunt director!
– Cum de-ați rămas la conducerea acestei școli, atâția ani?
Câteodată mă întreb și eu. În primul rând, nu am făcut niciodată politică și nici n-am să fac. N-am fost numită, am dat concurs, de fiecare dată. Dacă voiam calea ușoară, eram numită din anul 2002, dar n-am vrut. Am fost un an director adjunct, prin 1999, când am acceptat doar ca să ajut școala să pornească. Era nevoie de un om din tehnic, care să pună pe picioare școala. În vara următoare mi-am dat demisia, fiindcă într-o echipă oamenii trebuie să-și respecte cuvântul și să fie onești. Dar, am apucat să lucrez pentru evaluarea instituțională a școlii și am reușit să scot în evidență părțile bune, încât școala asta a reușit să devină școală reprezentativă. Au mai fost „Rareșul” și „Hogașul”, atât. Erau vreo 25 de criterii de îndeplinit, pornind de la manangement, la om – resursa umană, până la elev, la rezultate, tot. Asta a fost munca mea. Apoi, școala a beneficiat de niște lucruri, fiind școală etalon, avea autonomie și acces la tot soiul de programe și finanțări. De la inspectorat, dar nu numai, au insistat să rămân, dar n-am vrut, ar fi fost doar scandaluri. Le-am spus că dacă scot funcția la concurs, mă înscriu. Și în anul 2003 a fost concursul. Nu prea voiam, fiindcă era responsabilitate mare, nevoia de schimbare era mare, colectivul nu era omogen, aș fi avut mult de muncit și nu știam dacă voi reuși. Până la urmă, colegii au tot insistat și m-am dus. Am reușit printre cele mai mari punctaje. Am dat concurs și în anul 2008, apoi până prin anul 2015 nu s-au mai organizat concursuri, până prin 2016. Acum sunt la final de mandat, în luna ianuarie 2021 îmi expiră ultimul mandat.
– Totuși, cum de-ați rămas director, știut fiind că un concurs nu garantează ducerea mandatului până la capăt?
Singurul meu partid este munca serioasă. Cred că m-am bucurat și de aprecierea tuturor celor din inspectoratul școlar, pentru calitățile mele de om, de director. Vorbim de o școală care a avut și 2.000 de elevi! Mi-am jurat să nu fac niciodată politică și n-am făcut. Nici membru în Partidul Comunist Român nu am fost. Probabil a contat și felul meu de a fi. Îmi place să colaborez cu toată lumea, chiar dacă uneori mi-a fost greu, chiar dacă n-am avut mereu înțelegerea colegilor. Paleu era un nume în orașul ăsta. Familia Paleu a făcut handbalul, un sport care conta în România, a făcut să se audă imnul României și să urce drapelul țării la multe competiții. Nu mi-a fost ușor, după ce soțul meu a fost condamnat pentru evaziune, dar pe mine nu m-a văzut nimeni nici bocită, nici disperată prin școală. A fost greu, să văd cum într-o jumătate de an am pierdut tot. Dar am luat-o ca pe o lecție de viață, i-am mulțumit lui Dumnezeu că mi-a luat lucrurile și nu mi-a luat oamenii, că puteau să mi se întâmple și alte nenorociri. Mă bucur că părinții mei au murit înainte de acest necaz. Fetele mele au crescut, acum au viața lor, bine pusă la punct.
Cred că pe mine m-a ajutat și faptul că eu am cerut de la oameni să fie profesioniști, altceva nu m-a interesat. Dorința mea a fost de-a menține școala asta la un anumit nivel. Am vrut să renunț, dar duhovnicul meu mi-a spus că am misiunea asta până se termină viața mea. Poate că am fost prea blândă cu oamenii. La început mi-a fost greu, dar important este să colaborezi, să comunici și să știi să asculți. Nu poți fi cel mai deștept. În situații sensibile, nu poți să umilești un om. Și mai cred că oamenii trebuie să simtă că-ți pasă, uman și profesional, de fiecare din echipă. Per ansamblu, m-am bucurat de aprecierea inspectoratului și a ministerului. Am și muncit foarte mult, sunt și autor de standarde, de programe școlare. Iar, dacă liceul nostru încă se bucură de parteneriatul cu Rifil, acum cu Comes, este – fără falsă modestie – datorită muncii mele.
– Și este tot mai dificil cu învățământul profesional, spuneți, deși este o mare nevoie de meseriași. Unde este fractura?
E cam târziu, dacă în anul 2009 s-a desființat învățământul profesional, să te apuci să-l faci prin 2016, după ce șapte ani s-a pârjolit tot, au plecat oamenii din sistem – de aici s-a pornit, acum, iar resursă umană nu există. Asta spun într-una, de 5 ani încoace: facem clase, dar cine-i pregătește pe copii? Agentul economic nu-și permite, că nu mai avem multe firme mari, cum era odată. Acum poate să-mi primească 3-4 copii, nu 30 ca odinioară. Nici nu poate să-și dea producția peste cap, să se umple de rebuturi, doar ca să învețe niște copii, că nu-și permite financiar. Au nevoie de copii gata educați, cât de cât formați. Noi nu suntem Brașov, Sibiu, București, Cluj. Toată lumea zice că e nevoie de altceva în învățământul profesional, nu poți să-i înveți la nesfârșit aceleași meserii, fără legătură cu oferta și nevoia. Asta se-ntâmplă fiindcă s-a pierdut colaborarea cu agenții economici, imediat după Revoluție, apoi, de prin anul 2000 s-a produs ruptura între școală și producție. La noi, n-a mai fost Săvineștiul și alții interesați. Școala aia profesională chiar funcționa, apoi a dispărut. A apărut școala de arte și meserii – un surogat care nu a funcționat în Anglia – în loc să păstreze învățământul profesional, care era excelent organizat.
A consemnat Cristina IORDACHE
