Nimeni nu se îndoia de victoria lui Daniel Harpa în alegeri, la pachet cu victoria PSD pentru Consiliul Local. Problema era de scor și de formarea unei majorități cât mai lejere, lucru care s-a și întâmplat. Pentru Harpa&echipa a fost destul de ușor să facă o campanie electorală pozitivă, pentru că au avut cu ce să vină în fața electoratului. Temele, simple și de efect. Orașul nu mai este îndatorat, s-au făcut investiții care se văd în școli, creșă și grădinițe, la spital, în infrastructură (rețele de apă, canal, gaze naturale, șosele, etc.) orașul s-a mai înviorat din punct de vedere economic și, foarte important, se derulează sub ochii locuitorilor orașului investiții de efect în zona de la poalele cetății. Daniel Harpa a avut un mesaj echilibrat, fără stridențe, a vorbit foarte mult despre echipă și perspective. Mesajul a prins și, chiar pe fondul unei participări mici la vot, a reușit un scor clar, peste 4.400 de oameni l-au votat, față de cele 1.272 ale contracandidatului de la PNL. Chiar dacă lucrurile sunt clare și în privința constituirii Consiliului Local, PSD având 10 consilieri din 19, câteva lucruri trebuie relevate. În primul rând diferența foarte mare de voturi dintre candidat și partidul/alianța pe care a reprezentat-o, de peste 1.300 de voturi! Semn că oamenii sunt mulțumiți de primar și unii au reticențe față de partid! Liberalii au fost sancționați pentru alegerea candidatului, care a obținut mai puține voturi decât partidul, semn că ar fi putut lua mai multe voturi dacă se pregăteau cu adevărat pentru alegeri și (unii) nu jucau mima! Exemplul cel mai clar pe care l-a transmis electoratul vine de undeva tot din zona electorală. Maria Vrânceanu, fost consilier liberal, probabil cel mai vocal în mandatul trecut, a plecat din partid, pentru că a fost marginalizată, tocmai pentru că avea vizibilitate. A candidat ca independent și a obținut 466 de voturi, jumătate cât candidatul PNL! Peste ALDE, Pro România sau USR. Este clar că o candidatură a Mariei Vrânceanu pe listele PNL ar fi fost mai ofertantă decât cea propusă de partid acum și ar fi fost alte rezultate la Consiliul Local. Apropo de candidaturi independente, un Matusalem al politicii locale, fostul primar Decebal Arnăutu a obținut 260 de voturi, cu unul mai puțin decât Vlad Pantelimon Peiu, un tânăr care părea o perspectivă viabilă pentru politica din zonă. Mesajele transmise de ultimul, total neadecvate pentru electoratul local, plus mișcările sale politice l-au plasat ca scor lângă un pensionar politic. Cam în aceeași situație este și Vlad Angheluță, care o obținut un scor extrem de scăzut (276 voturi), probabil pentru că locuitorii orașului îl percepeau ca pe un fel de musafir gata să plece spre alte funcții la nivel județean.
2 comentarii
Cum se repartizeaza mandatele, are cineva un algoritm ? De ce basistii au doua mandate si ALDE doar unul ?
Cu toate că nu sunt locuitor al orașului Tg.Neamt,am apreciat activitatea desfășurată de acesta de-a lungul timpului.Am fost plăcut impresionată și de modul în care a făcut campanie electorală.Realizarile se pot vedea cu ochiul liber.Este valabilă zicala”omul sfințește locul”.Aș fi vrut ca și P.Neamt să aibă un candidat de acest nivel,indiferent de culoarea politică.Clasa politică încă nu înțelege că a fi primar trebuie sa fii in primul rand un gospodar priceput, să rezolvi problemele existențiale ale comunității ca viața lor să se îmbunătățească, să ai grijă de educația copiilor care este esențială.Nu trebuie făcute promisiuni aberante,pe care nu le poți realiza doar de dragul campaniei.Campania electorală din P.N din punctul meu de vedere a fost sub cea din comune,de aici și “aglomerația”de la secțiile de votare.Așteptăm cu interes punerea în practică a promisiunilor.