Într-o postare pe contul propriu de socializare, Andreea Firuța Neacșu, deputat de Neamț aleasă pe listele Alianței pentru Unirea Românilor, confirmă decizia personală de a -și continua activitatea ca parlamentar neafiliat și își ia rămas bun de la colegii de partid.
„
Cu un gând de mulțumire pentru toată această perioadă, vă comunic public decizia mea de a-mi continua activitatea parlamentară în afara grupului AUR”, spune Andreea Neacșu.
“Decizia nu a fost una ușoară. Este o decizie pur personală, total asumată, deci definitivă și care vine în urma unei îndelungi perioade de reflecție. Nu îmi doresc să aduc prejudicii de niciun fel acestui proiect politic din care am făcut parte, în care am crezut și la care am muncit cu convingere și credință, iar acest adevăr îl port cu mine dincolo de toate interpretările gestului meu.
Celor care mi-au acordat votul și m-au onorat cu încrederea lor, le aduc asigurări că îmi voi continua parcursul politic și mandatul de deputat cu aceeași seriozitate și devotament față de tot ceea ce cred cu adevărat: credință, demnitate și dragoste de țară.
Cred cu tărie că fiecare pas făcut cu integritate de fiecare dintre noi, ne apropie de o societate mai bună și mai unită.
Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați fost alături pe acest drum. Și le mulțumesc, cu inima împăcată, și celor care m-au judecat, m-au vorbit de rău sau m-au pus la încercare.
Vă asigur că voi rămâne dedicată cauzelor care contează cu adevărat.
„Curajul nu este absența fricii, ci triumful asupra ei.” – spunea Nelson Mandela.
Vă doresc tuturor tot binele din lume,
Andreea Firuța Neacșu, deputat în Parlamentul României”, conchide deputata de Neamț.
Angela Croitoru
Mesagerul Bacău FeroTrafic reintroduce cel mai rapid tren pe ruta Suceava-București: conexiune directă în mai puțin de 6 ore, din 12 octombrie
ZCH Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț
NewsEdge Revolut, evaluată la 115 miliarde de dolari, vrea New Yorkul pentru o eventuală listare bursieră
BusinessEdge Lumea se pregătește intens pentru 6G, în timp ce România este codașă încă la 5G. Cum am ajuns să fim pe ultimul loc în UE la acoperire și utilizare





