Astăzi, 18 noiembrie, a fost primul termen în procesul inițiat de Consiliul Județean Harghita pentru a ataca hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a stabilit că granița dintre județele Neamț și Harghita rămâne aceeași. La proces (contestație în anulare) au fost prezenți din partea județului Neamț prefectul George Lazăr, șeful Oficiului de Cadastru Simion Stâncel și primarul de Bicaz Chei Gheorghe Oniga.
”Nu s-a ajuns la judecata pe fondul cauzei, pentru că președintele CJ Harghita a făcut o cere de abținere, întrucât două din doamnele judecătoare din complet au făcut parte și din completul de recurs. S-a stabilit termen pentru ziua de 13 ianuarie, când ar trebui să se judece pe fond, indiferent dacă cele două doamne judecătoare vor rămâne în complet sau nu”, a declarat prefectul George Lazăr.
Pe 25 iunie, Curtea de Apel Ploiesti a pronunțat hotărârea definitivă într-un proces care se întindea de 11 ani, a cărui miză erau Cheile Bicazului, revendicate de Județul Harghita. Nemulțumit de sentință, președintele CJ Harghita a anunțat încă de atun ci că va apela la căile extraordinare de atac, care sunt admisibile numai dacă apar circumstanțe și probe noi, ceea ce nu este cazul.
”Se agită și domnul președinte, pentru că urmează alegerile pe 6 decembrie și vrea să arate și el că UDMR-ul se bate, se zbate și se implică. Ceea ce face el este o acțiune de campanie electorală”, a declarat Gheorghe Oniga, primarul de Bicaz Chei.
C.M.
Video/Controale drastice în școlile din Bacău după focarul de toxiinfecție de la Căiuți: șase firme de catering suspendate și amenzi uriașe în programul „Masă Sănătoasă”- Video/UMB a depășit pragul de 71% pe lotul Săucești- Trifești din A7. Se lucrează la finisaje și sisteme inteligente
- Atenție, șoferi! Circulație închisă parțial pe Aleea Parcului timp de 45 de zile pentru lucrări de canalizare
- Dărmănești: Manifestări dedicate Zilei Armatei Române și eroilor neamului
- Noi reguli pentru utilizatorii OLX România: din 16 noiembrie platforma interzice unele categorii de produse
Ora de iarnă 2026 – în această noapte ora 04:00 devine ora 03:00- Fiul fostului ministru Tudorel Toader, reținut într-un dosar de agresiuni sexuale asupra unor studente
- Imagini aeriene de pe șantierul A7 Bacău – Pașcani. Cum au avansat lucrările pe lotul Săucești – Trifești
- DNA l-a reținut pe fostul șef de la Permise Neamț – Lucian-Nicolae Gabur a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune
- CONAF: România creează afaceri. De ce nu reușește să aibă suficiente companii competitive?




