Numărul de îmbolnăviri cu Covid raportate astăzi, 9 noiembrie, este mai mic, pentru că s-au făcut mai puține teste – doar 11.445 au fost efectuate în ultimele 24 de ore în toată țara, 7.286 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.159 la cerere. În Neamț sunt 74 de cazuri noi și 33 de reinfectați, iar rata de transmitere în municipiul reședință de județ a ajuns la 6,09 ceea ce va impune luarea altor măsuri – cel mai probabil carantină totală.
Până astăzi, 9 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 306.991 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
206.793 de pacienți au fost declarați vindecați. Până astăzi, 8.009 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 08.11.2020 (10:00) – 09.11.2020 (10:00) au fost raportate 130 de decese (72 bărbați și 58 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 2 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 24 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 45 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 26 decese la categoria de peste 80 de ani.
127 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.
C.M.