S-a deschis cutia Pandorei la Borca

Romilor din Sabasa li s-au tăiat ajutoarele sociale

Ei cred că este o răzbunare a primăriei pentru că 4 țigani au tâlhărit un băiat român

Poliția a întocmit dosare penale pentru instigare la ură rasială, iar Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Centrul de studii juridice și drepturile omului monitorizează situația

Un incident, care nu ar trebui să aibă loc niciodată, în niciun colț a lumii, a adus comuna Borca în atenția poliției, a autorităților locale, dar și a presei centrale și, implicit, a unor ONG-uri care se ocupă cu drepturile (r)omului și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Un băiat de 16 ani, Damian pe numele lui, a fost împins de pe bicicletă și, după ce-a căzut, a fost lovit și deposedat de telefonul mobil, de către 4 tineri de etnie romă. Victima a fost internată într-un spital din Iași, autorii au fost găsiți (au între 17 și 23 de ani) și arestați, dar la Borca s-a deschis cutia Pandorei. Un localnic, absolvent de teologie, pictor de biserici și actual consilier local, care la vremea aceea candida la funcția de primar din partea partidului naționalist AUR, Radu Emil Constantin, și Daniel Calu, profesor de religie și candidat la primărie din partea partidului Pro România, au inițiat un protest, cu 3 zile înainte de alegeri, la care au participat cam 100 de oameni. S-a cerut ”dreptate”, câțiva copii au ținut în mâini niște foi scoase la imprimantă pe care scria ”Și eu pot fi Damian”, iar ideea manifestației a fost, declarativ, de a atrage atenția asupra pericolului pe care-l reprezintă comunitatea romă din Sabasa. Și din cutia Pandorei proaspăt deschisă au ieșit probleme vechi legate de modul în care s-au stabilit romii la Borca și și-au făcut case, de faptul că trăiesc pe spatele românilor, din ajutoare sociale, că nu vor să se integreze în comunitate, se uită toată ziua cum crește iarba și așteaptă să li se dea pentru că ei au doar drepturi. De aici și până la a enunța soluții de tipul izgonirii din localitate n-a mai fost decât un (mic) pas. În paralel, pe Facebook a fost creat un grup cu titlul ”Și eu pot fi Damian”, unde postările cu ciori moarte, topoare ascuțite și canistre de benzină pregătite pentru a ”rezolva problema” au început să curgă unele după altele. Colac peste pupăză, acum câteva zile, exact când ne aflam în documentare la Borca, țiganii din Sabasa au primit niște înștiințări de la primărie că li s-au sistat ajutoarele sociale, pentru că nu au prestat în totalitate orele de muncă, și toți au perceput decizia ca pe o răzbunare.

În tabăra lor s-a conturat rapid ideea că sunt pedepsiți cu toții să flămânzească o lună, pentru că 4 dintre ei, 2 nici măcar localnici, ci veniți de undeva de prin județul Bacău, au comis o infracțiune, pe care ei înșiși o condamnă. Și la rândul lor, au scormonit în cutia Pandorei și au scos la suprafață discriminarea, lipsa de ajutor – primăria nu le dă, preotul nu le dă, profesorii și învățătorii nu sunt buni pentru că nu reușesc să le învețe copiii să scrie nici în 7 ani de școală -, nedreptatea – un patron îi încarcă pe nedrept cu câștiguri la păcănele deși ei nu câștigă nimic pentru că bagă banii înapoi în aparate -, și ura pe bază de confesiune – preotul nu le îngroapă morții, pentru că primesc ajutoare de la niște pocăiți din Suceava. Situația, tensionată mai mult online decât în fapt, s-a soldat cu dosare penale atât pentru autorii tâlhăriei comise asupra lui Damian, cât și pentru inițiatorii protestului, însă implicarea unor entități cu autoritate națională a funcționat precum bisturiul care taie în profunzime și a ”atins” și alte aspecte ignorate la prima vedere. Acum este greu de spus cum vor evolua lucrurile, cât de ”monitorizată” este situația și, mai ales, cine va reuși să închidă cutia Pandorei înapoi, eventual cu două lacăte, câte unul din partea fiecărei tabere.

”Cine a fost cu mine a renunțat, oamenii au fost amenințați”

De unde la protest, oamenii s-au ”încălzit” și au scos pe tapet probleme vechi și nerezolvate, acum principalul organizator, pe numele căruia a fost obținută autorizația, Radu Emil Constantin susține că a rămas singur: ”Problema nu a început de la Damian, unele persoane s-au plâns că le-au fost tăiate cauciucurile de la mașini, altele au fost amenințate, le-au fost agresați copiii de către romi, sunt probleme și la școală, deci ce s-a întâmplat cu Damian a fost picătura care a umplut paharul. A fost marți, 3 noiembrie, un domn de la București, precum că suntem acuzați de discriminare. Eu am filmarea de la protest, de 43 de minute, în care nu a spus nimeni nimic că vrea să-i scoată de acolo, că vrea să le taie capul, că vrea să-i omoare sau să le dea foc. Toată lumea ne acuză pe noi de discriminare și de rasism, dar nimeni nu rezolvă problema. Am făcut sesizare la Prefectură n-am primit niciun răspuns, am făcut la IPJ, IPJ mi-a trimis răspuns că ne ajută, dar n-a venit cu o soluție. Eu sunt consilier local și tot eu am făcut o adresă către Primăria Borca să monteze camere de supraveghere și să înființeze un post de jandarmi în zonă, ținând cont că  este riscul de infracționalitate foarte mare și că nu sunt probleme numai între noi și ei, ci și între ei. Eram zilele trecute la primărie, când au venit 10 persoane de etnie romă la primărie și au spus că s-au bătut, că se înjură, că se amenință și că fac plângeri la poliție, dar mai departe nu se întâmplă nimic. Să vedeți cum arată zona de acolo de la ei, în ce gunoaie stau, ei nu au acte pe teren, ei nu au acte pe locuință, din punct de vedere legal primăria este obligată să demoleze clădirile. Dar ce facem cu ei? Că nu poți să demolezi și să-i scoți în drum. Am zis să facem adrese către Protecția copilului și Protecția socială de la Piatra că poate vine cineva și ne ajută. Cine a fost cu mine a renunțat, oamenii au fost amenințați. Doamnei care a vorbit atunci la protest i s-a atras atenția de către conducerea școlii. Iar eu, care am cerut să nu se ajungă la violențe, sunt acum cercetat pentru instigare”. Cât despre vocile care susțin că protestul, organizat exact înainte de alegeri, a avut de fapt un substrat politic, Radu Emil Constantin, devenit consilier cu ambiții de viceprimar, are o opinie clară: ”Ca să fii vice nu hotărăsc oamenii, hotărăște Consiliul Local, ce treabă are una cu alta?”.

Romii cer cantină socială, mese calde, after-school și învățământ la domiciliu

Actualul primar, Petrică Ruscanu, care nu a participat la protest, dar decontează consecințele, este calm și detașat: ”A venit un reprezentant al romilor cu cineva de la Prefectură acum două săptămâni, au chemat un lider de-al romilor, Dănuț Moldovan, și au discutat cu el și cu fostul primar, a fost chemat și șeful de post și directorul școlii. După toate discuțiile, au venit doi domni de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și l-au chemat pe domul Radu Emil, pe domnul Daniel Calu și pe o doamnă Ana Fedeleș, care a făcut grupul de pe Facebook. Eu nu știu ce au discutat și cum a rămas, din ce-am înțeles eu s-au făcut niște dosare penale. Romii locuiesc pe o stradă din Sabasa, mai sunt câțiva și la Borca, aproape 20 de familii, dar sunt oameni care au lucrat la mină, au pensii, și sunt muncitori. Cei de pe Sabasa, să fie în jur de 500, trăiesc din ajutor social. Exceptând incidentul cu Damian eu nu știu să fi fost probleme. Iar ei au teama asta de a nu fi discriminați, de a nu fi dați la o parte, tot despre asta vorbesc”.

Primăria Borca are în plată 120 de dosare de ajutor social, din care 56 sunt pentru familii de romi, cu până la 12 membri. În luna octombrie au fost sistate plățile pentru 26 de dosare pentru neefectuarea orelor de muncă în folosul comunității – curățenie în piață, rigole, tăiat lemne. Primarul este hotărât să organizeze altfel lucrurile și a stabilit deja să adune beneficiarii de ajutor social lunea și vinerea dimineața, să le dea lopeți și să-i pună la treabă serios până prestează toate orele pentru care primesc bani. Ajutorul social este de 142 de lei pentru o persoană, iar familiile numeroase, care au 11 membri de exemplu, primesc 767 de lei lunar. Acestor sume li se adaugă alocațiile de susținere a familiei și alocațiile de stat pentru copii. Romii nu muncesc și comparativ cu bătrânii de 70-80 de ani, care-și pun în grădini cartofi, porumb, ceapă, și țin un porc, o vacă și păsări de curte, dar trudesc de dimineață până noaptea, sunt priviți ca niște profitori.

”Eu am tras foarte mult pentru ei, în sensul că m-am milogit la domnul fost primar să nu le suspende ajutorul social pentru că este singura lor sursă de venit în sezonul rece”, spune asistentul social Ancuța Drugă. ”În sezonul cald merg și culeg fructe de pădure, ciuperci, mai fac bani. Și au copii, pentru copii m-am luptat, le scot eu adeverințe de la ANAF, nu-i mai trimitem la Bicaz, ca să nu aibă costuri în plus, ca să-i ajutăm cumva. Agresiuni în comună nu au făcut până acum, se ceartă între ei, sună la 112, a doua zi se împacă, își rezolvă între ei problemele. Cu românii nu au fost conflicte. Însă e foarte dificil să-i integrezi. Am adus un psiholog de la Piatra-Neamț pentru că era o problemă deja, aveam 4 cazuri de mame minore, și am făcut câteva întâlniri la căminul cultural și i-am invitat pe toți să discutăm pe tema mamelor minore, a contracepției, a faptului că nu e OK să facem copii și să nu avem ce să le oferim. La prima întâlnire au venit 4 romi, am încălzit un cămin cultural, am făcut sonorizare, au venit persoane de la Piatra-Neamț și am făcut întâlnire cu liderul romilor, care are 50 de ani, cu soția și cu doi copii ai lui. A doua oară am reușit să adun în jur de 30, dar au făcut revoltă la sfârșit că nu li s-a dat nimic și în timpul întâlnirii au spus că vor cantină socială, că vor mese calde, că vor after-school și învățământ la domiciliu”.

”Eu mă tem că de sărbători, când este o tradiție că se mască și se bat, acum n-o să se mai bată între ei și vin peste țigani și-i omoară”

Dănuț Moldovan, liderul recunoscut de o parte a romilor din Sabasa, este primul care face o legătură între tăierea ajutorului social și protestul din fața școlii: ”Trebuia făcute 40 de ore de muncă și mulți aveau câte 16 ore, 18 ore și le-a tăiat ajutorul pe luna asta de tot. Au zis că să vină să facă orele și uite nu s-a reluat plata. Fostul primar rău de tot ne-a făcut. Asta din cauza protestului că au fost niște oameni care au vorbit din cadrul profesorilor, a fost și o instigare pe Facebook, că să ascută topoarele sau să ne dea foc. Și a venit cineva de la Combaterea discriminării și ne-a spus să stăm liniștiți. Dar eu tot mă tem că de sărbători, când este o tradiție că se mască și se bat, acum n-o să se mai bată între ei și vin peste țigani și-i omoară. Eu nu cred că l-a tâlhărit cineva pe băiatul ăla. Cine i-a luat telefonul este un copil care a căzut în depresie și a făcut fapta asta, a luat telefonul a zis că de pe jos. Eu nu știu ce a fost acolo, sunt camere o să vadă, nu știu”.

Pe strada din Sabasa, romii se adună imediat ce află că a venit cineva care vrea să-i asculte. Spre deosebire de liderul lor, se distanțează, din start, de tâlharii care au băgat în spital un copil pentru un telefon mobil: ”Care a făcut fapta să tragă pedeapsa”. Și se plâng de consecințe. Mai ales cei care n-au avut nicio problemă cu primăria sau cu poliția și n-au luat o amendă în viața lor.

Elena Ciocan, 55 de ani – 5 copii și 20 de nepoți: ”Suntem oameni liniștiți, pașnici suntem. Acum când a fost incidentul cu băieții ăștia, care 2 nu-s de aici, ne-a băgat pe toți în aceeași oală și românii au făcut miting și discriminare au făcut. Avem copii, nepoți la școală, sunt 4 kilometri de mers pe epidemia asta și trec mașini. La români au băgat microbuz, la romi nu, e diferență mare ca de la cer la pământ. Și noi facem toată curățenia în comuna Borca șanțuri, gunoaie, cu mânurile goale, fără mănuși, fără nimic. Bărbatul meu este bolnav, că și el are 58 de ani și a tăiat o zi întreagă lemne. Am vorbit chiar eu personal, am făcut un demers la București, la drepturile omului, și mi-a spus doamna de acolo să-i trimit prin telefon, și ea mi-a spus așa că de la București e departe și să facem cumva să vină cineva de la Piatra. Și n-a venit nimeni. Unde să ne mai adresăm? Unde-s orele care am muncit și le-am prestat?”.

Una din fiicele Elenei Ciocan, care are 27 de ani și 6 copii, are o nemulțumire că pensia alimentară, pe care i-o plătește fostul bărbat, îi scade din ajutorul social, pentru că se consideră venit, iar fratele ei, care are 32 de ani și tot 6 copii, este și el nemulțumit: ”Fostul primar a încercat de multe ori să ne taie ajutorul social și nu a reușit. Acum cu mitingul l-a tăiat și ne-am dus la primărie și ne-a spus că se rezolvă. Noi am fost, ne-am prestat orele, am făcut cerere să se reia ajutorul de la 1 octombrie și acum când am fost a zis că nu e valabil din octombrie, ci de la 1 noiembrie, ne dă banii în decembrie și luna asta este suspendată, dar noi suntem obligați să prestăm și luna asta, chiar cu ajutorul suspendat deci nu înțelegem”.

Vociferând că nu au animale, nu au pământ, nu au nimic, în afară de autoturismele care se văd parcate prin curți, romii invocă și lipsa locurilor de muncă tot pe bază de discriminare, pentru că la gaterele care funcționează în comună ”se angajează numai neamurile între ele”, iar ei nu au loc. Sunt primiți, însă, fără discriminare la bufetul vechi, unde un patron conștiincios îi trece în scripte de fiecare dată când câștigă la păcănele și iarăși apar cu venituri care le afectează ”dreptul” de a primi ajutor social: ”Mergem și noi cu 5 lei sau 10 lei, dar de câștigat dacă scoatem o sută, două îi punem tot înapoi în aparat, dar domnul patron de acolo tot bagă câștig pe datele noastre că avem buletinele la el. Am făcut cerere la Secția 12 de Poliție Bicaz și ne-am plâns și a fost chemat să dea explicații”.

Și printre atâtea necazuri și sărăcie – copii cu handicap, bolnavi de TBC, care trebuie duși de mână și la toaletă, bătrâni cu Parkinson -, tăierea ajutoarelor și stresul că ar putea veni cineva să le dea foc din răzbunare îi îndreptățesc să se considere bătaia de joc a românilor: ”Când a fost cu pandemia, am văzut la televizor ajutoare cum se duc la oamenii năcăjiți și-au dat un kilogram de zahăr, unul de ulei și unul de făină. Aici în cartier n-a existat așa ceva, la biserică dacă ne ducem popa ne scoate afară. Noroc că sunt pocăiți care ne aduc cartofi, morcovi și azi ne-a adus, vine părintele din sat și spune că de ce primim pocăiții, că el nu ne mai îngroapă. Dar preotul, care strânge saci cu prescuri, vine să dea la copiii ăștia amărâți? Nu vine, că el mai bine le dă la porci”.

”Toate persoanele care au dat like pe Facebook trebuie cercetate”

Mădălin Morteanu de la Centrul de studii juridice și drepturile omului, un ONG care apără în special drepturile romilor, s-a implicat în problema de la Borca și a fost la fața locului. S-a declarat surprins de faptul că niște cadre didactice au putut cere scoaterea romilor din localitate și foarte nemulțumit de șeful de post: ”La sfârșitul lunii noiembrie aș vrea să fac o dezbatere publică la prefectură, în acord cu poliția, să formăm o celulă de criză, sub autoritatea prefectului, care să vegheze permanent să nu se întâmple ceva mai grav cum s-a întâmplat în 1993 la Hădăreni, când s-a dat foc la casele oamenilor, asta vrem să prevenim. Din punct de vedere juridic, organizația pe care o reprezint ca președinte, pregătește o plângere penală care are în vedere ceea ce Curtea Europeană numește desfășurarea unei anchete efective, pentru că polițistul de acolo, șeful de post cu care am vorbit nu a înțeles ce înseamnă acest lucru. Dânsul crede că dacă i-a arestat pe cei 4 romi pentru tâlhărie și le-a făcut dosare penale pentru instigare la discriminare celorlalți neromi, lucrurile s-au încheiat, ceea ce nu este adevărat. Pentru că pe acest grup de Facebook sunt o grămadă de like-uri, de inimioare, de emoticoane și de comentarii care instigă la ură și la violență rasială. Like pe Facebook, în spațiu public, înseamnă că ești de acord cu ceea ce a postat persoana respectivă, dacă dai o inimioară înseamnă un atașament și mai mare, dacă scrii un comentariu îți explici clar atitudinea. Toate persoanele care au procedat astfel, și sunt câteva sute, trebuie cercetate fiecare. De ce a dat like? De ce a fost de acord cu așa ceva? Persoanele astea trebuie să răspundă într-un fel sau altul. Pentru că altfel pornind  de la un like putem ajunge la lucruri pe care nu ni le dorim”.

Valeriu Solomon, reprezentantul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, care a fost și el la Borca, ne-a declarat că există un dosar pe rolul Consiliului, în curs de soluționare: ”Consiliul s-a autosesizat pe marginea articolelor apărute în presă, în care se făcea referire atât la protest, cât și la postările de pe Facebook. Vor fi analizate ambele chestiuni, după care se redactează o hotărâre, care va apărea cel mai probabil la începutul anului viitor”.

Și până la începutul anului viitor, dosarul penal de tâlhărie, de la care a început totul, va fi, cel mai probabil, abia în faza trimiterii în judecată. Asta apropo de viteza cu care se mișcă lucrurile într-o țară cu drepturi egale pentru cetățeni, apropo de bătaia de joc, mult prea des invocată, și apropo de discriminare…

Cristina MIRCEA

One comment

  • 65t6t6t

    noiembrie 13, 2020 at 4:15 pm

    Tiganii tipa ca din gura de sarpe, iar puii de tigani se kk la locurile de joaca si imput totul.

    Răspuns

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *