Actualizare 20.30: ISU Neamț a confirmat al zecelea deces al unui pacient, precizând că este posibil ca lista neagră să nu se închidă aici, alte șapte persoane fiind în stare critică. De asemenea, doctorul Denciu, care era de gardă și a suferit arsuri importante pe 80% din corp, este în stare foarte gravă.
Știre inițială: Incendiul de la secția de reanimare a creat o situație care trebuie gestionată imediat, așa că a fost activat planul roșu de intervenție.
Bilanțul este sumbru, conform datelor furnizate de ISU Neamț: ”În urma incendiului, 7 persoane au decedat, una prezintă semne vitale slabe și una (medicul de gardă) prezintă arsuri de gradul II și III pe 80% din suprafața corporală. Alți 8 pacienți, internați într-un salon alăturat, care au fost salvați, vor fi transportați la Spitalul Județean Iași. O ambulanță SMURD cu medic și 1 autospecială pentru transport victime multiple de la ISU Iași încep deplasarea către Piatra Neamț, pentru transportul victimelor către Spitalul Județean Iași”.
Urmează să fie stabilită cauza incendiului. Astăzi s-a lucrat la recompartimentarea secției și pompierii trebuie să stabilească dacă există vreo legătură între lucrările făcute și izbucnirea focului.
Este oficial: Proprietarii cu balcoane închise ilegal scapă de impozitul dublu și taxele înzecite- FOTO/VIDEO. „Nu prea mai pun oamenii botul”. Un „măicuț” din Moinești, amendat în Bacău după ce a strâns 150 de lei într-o oră
- Bacău/Fraudă de 10 milioane de lei cu tichete de călătorie pentru pensionari: trei angajate au fost reținute
- Transportul metropolitan se extinde: locuitorii din Măgura se conectează direct la rețeaua urbană din Bacău
- Video/Tragedie în județul Bacău: Un bărbat și o femeie au murit carbonizați în urma unui incendiu în localitatea Lespezi






