Gică Onu, fost consilier local PSD în mandatul 2016-2020 a decedat în cursul nopţii de 24 spre 25 noiembrie, la spitalul modular din Leţcani. Gică Onu avea 68 de ani şi a fost mulţi ani directorul sucursalei BRD Târgu Neamţ. El a fost internat în spitalul modular Leţcani, după ce-a fost depistat pozitiv la noul coronavirus, dar suferea de mai mult timp şi de diabet.
„Cu durere în suflet am aflat despre decesul colegului nostru şi îmi e greu să îmi găsesc cuvintele acum să exprim ceea ce simt. A fost un coleg şi un prieten apropiat, pe care l-am admirat şi respectat pentru omenia şi profesionalismul său. Din partea mea şi a colegilor din consiliul local transmit sincere condoleanţe familiei. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a transmis primarul Daniel Harpa.
Trupul neînsufleţit al fostului consilier local va fi adus azi acasă şi mâine va fi înmormântat.
C.T. STURZU
Atenție unde parcați în Bacău: Poliția a aplicat zeci de amenzi și cere datele a 79 de proprietari de mașini- Mobilizare generală la SJU Bacău: trei vieți salvate în urma unui grav accident pe E85, la Sascut
- Bani în plus de sărbători: Cine sunt pensionarii din județul Bacău care primesc ajutorul financiar în decembrie
- Foto/Investiție de 68 milioane lei în Bacău: peste 21 km de piste de biciclete și trotuare între Bacău și Hemeiuș
- Un bărbat căzut pe strada Banca Națională din Bacău a fost salvat din ghearele morții în ambulanță
Ce riscă un elev care se comportă violent în școală. Poate pierde bursa, nota la purtare și chiar un an de exmatriculare- Șofer de microbuz școlar, prins cu alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, la Târgu-Neamț
- Zece tramvaie noi pentru Iași: 30,7 milioane de euro, fonduri europene. Cine intră în licitație
- Neamț. Aproape 200 de sancțiuni pentru pietoni, în doar o săptămână
- Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, ținta unei tentative de fraudă. „Nu percepem bani pentru îngrijiri urgente, indiferent dacă pacientul este asigurat sau nu”






2 comentarii
Ziua de 23 aprilie, de colosala sarbatoare ortodoxa Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, este ziua nasterii +Gica M. ONU.
Facultatea de Ştiinţe Economice, Specializarea Finanţe-Contabilitate, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, este facultatea absolvita de +Gica M. ONU.
Dumnezeu să îl odihnească în pace pe verisorul meu de gradul al 2-lea, +Gica M. ONU.
25.11.2020.
Pacat ca a plecat dintre noi marele om Gica Onu.L-am cunoscut foarte bine cand era CONTABIL SEF LA Intreprinderea Volvatir din TG.NEAMT.Rar am intalnit o asemenea echipa director-contabil sef.DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA SI SA-L VEGHEZE.Acum se va intalni din nou cu dl.SERAFIM LUNGU.