Distins profesor, cu o carieră didactică impecabilă, prozator, publicist, omul Gheorghe Țigău a părăsit această lume, la puțin timp după ce a împlinit 76 de ani. A iubit Neamțul, s-a îndrăgostit de zona Borca, a iubit limba română și a făcut tot ce a ținut de el ca ea să fie respectată. A onorat Mesagerul de Neamț publicând o mulțime de articole, de la cele de popularizare a limbii române, a marilor personalități literare, până la articole de atitudine. Unul dintre ele, o radiografie a unei societăți bolnave, cum este cea românească de acum, publicat în 2015, este mai actual decât oricând. Pentru noi a fost o onoare și o bucurie
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Articol publicat în septembrie 2015
Trăiesc într-o lume românească tot mai pe dos
După aproape trei decenii de democrație, toată lumea știe unde a ajuns societatea românească. Acolo unde nici în visurile cele mai negre nu nădăjduiam a se întâmpla, adică în pragul unei catastrofe multilateral dezvoltate. Adică la vârful politicii dâmbovițene, în economie, cultură, justiție, educație și, mai ales, în moralitate. Poate exagerez, dar simt că ne aflăm în miezul întunericului și niciunde nu mai mijește o zare firavă de lumină. Sunt semnificative relația statornicită între președinte și primul-ministru, gravele dezechilibre economice, financiare, sociale, morale și etice. De aceea, voi stărui ca un profan, ca un român de rând, asupra cauzelor care ne-au adus unde suntem.
Uimește încăpățânarea cu care cei care se află în fruntea treburilor statului refuză să ia act de realitate. Disputele otrăvite, privilegiile, confuziile, diversiunile fac casă bună cu incompetența, corupția, denigrarea, orgoliile, vrajba, ura, incompetența și ascunderea gunoiului sub preș. Otrepe morale, profitori de toate profesiile și rangurile fac legea în această țară mereu năpăstuită.
Ce ne-au adus aproape ultimele trei decenii? Libertatea de exprimare, numai că aceasta are margini, pe care cineva trebuie să le garanteze. Eu zic că legea trebuie să le garanteze, asupra oricăruia s-ar aplica. În fond, cei care își dau drumul la gură despre oricine și despre orice, conștient sau nu, ar trebui integrați într-un proces etic, care să respingă ”închiderea ochilor”.
Traversăm iarăși și iarăși o perioadă cu greutăți de tot felul, în care impostori și incompetenți, de asemenea de tot felul, fac legea în țara aceasta obosită și chinuită, fără să dea socoteală cuiva de răul pe care-l răspândesc în jurul lor, în dauna liniștii a milioane de români, care, neluând încă drumul pribegiei, trudesc din greu pe pământul românesc pentru supraviețuire.
Aici, la noi acasă, democrația înseamnă doar vorbe, etichete, simboluri, festivaluri, mutări, schimbări de guverne, ironii, critici, contestări, bălăcăreli, mârâituri, trădări, lătrături, noroi, într-o enormă mișcare browniană. Ne-am rărit și ne-am împuținat nu doar numeric, dar, mai ales, sufletește. Mulți români, mai iuți la picior, au luat, cum spuneam, drumul străinătății, în căutarea norocului sau a unui loc de muncă. Cei mai mulți dintre noi am rămas acasă, dezbinați și împovărați de nevoi, de promisiuni, taxe și impozite, care, ajunse la cheremul statului, se duc pe apa sâmbetei, pe festivaluri și ceremonii care adâncesc sărăcia, fără ca nimeni să se gîndească la liniștea și la siguranța noastră. Unde sunt coeziunea și solidaritatea socială, bunul simț și generozitatea, respectul și iubirea?
De fapt, voiam să spun cu mult mai puține, și anume că, și după decembrie 1989, am îmbrăcat o altă rubașcă. Una pe care nu ne-o mai doream. Avem parcuri umbroase, telegondole, pârtii de schi, garduri vii, vile și autovehicule luxoase, case uriașe cu uși grele și etaje înalte, instituții ale dreptului și ale democrației, dar mișună în jurul nostru șmecherii, impostorii, delatorii și, tot mai mulți aceia, din ce în ce mai mulți, care trăiesc la nivelul instinctelor primare și alții, care așteaptă, cu falsă smerenie, mila altora.
Prof. Gheorghe ȚIGĂU
