Casa Corpului Didactic Neamț și-a propus în anul școlar 2020-2021 organizarea unor serii de conferințe, simpozioane și ateliere de lucru, tratând teme diverse cum ar fi: Ipostaze ale educației în era digitală – conferință națională, Dialog între cultură și educație – conferință națională, Rolul educativ al tradițiilor și obiceiurilor românești – conferință națională, Ai un hobby? Alege cartea pentru pasiunea ta! – workshop, Professores – ediția a VIII a Școala și familia – factori ai dezvoltării imaginii de sine pozitive la elevi – simpozion regional, Portofoliul digital al profesorului – workshop, etc. Toate activitățile propuse spre derulare până la finalul anului 2020 s-au desfășurat cu succes, bucurându-se de o largă participare a cadrelor didactice înscrise.
Conferința națională „Dialog între cultură și educație” a fost un preambul al conferinței naționale „Rolul educativ al tradițiilor și obiceiurilor românești”. În prima conferință, derulată în parteneriat cu Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, s-a pus în discuție rolul pe care educația îl joacă astfel încât valorile culturale să fie promovate și prețuite de tânăra generație. S-au prezentat, printre altele, principalele trăsături ale profesorului ideal, cel care modelează spiritul elevului ideal. Îmbinând teoria cu practica, participanții la discuție au subliniat importanța culturii pentru buna educație a tinerilor.
Cunoașterea și păstrarea valorilor spirituale românești au fost leitmotivul conferinței naționale din data de 9 decembrie: „Rolul educativ al tradițiilor și obiceiurilor românești”, ce a strâns laolaltă profesori, etnografi, oameni de cultură cu experiență în acest domeniu. Astfel, deschizând lucrările conferinței, doamna Florentina Buzenschi, muzeograf la Complexul Muzeal Național Neamț – Muzeul de Etnografie și Folclor Piatra-Neamț – a prezentat materialul: „Simboluri astrale, fitomorfe și zoomorfe în cultura românească și universală”, amintindu-ne faptul că unele simboluri, precum cel al crucii, erau atestate din antichitate.
Cu o completare practică a celor prezentate teoretic de doamna muzeograf, a venit doamna Ionela Lungu, meșter popular la Asociația meșterilor populari din ținutul Neamț, cea care a introdus distinsul auditoriu în lumea de poveste a personajelor create împreună cu elevii de la Cercul meșterilor populari din Humulești. Un cadru plin de creativitate, cu reguli frumoase, demne de urmat de fiecare dintre noi. Dintre aceste reguli amintim câteva:
– nu avem voie să spunem cuvintele: nu vreau, nu știu, nu pot
– atelierul de lucru presupune spațiul: meșterul și obiectul realizat de el
– nu râdem unii de alții, de creația realizată de ceilalți (chiar dacă eu nu o înțeleg, s-ar putea să fie genială).
Obiectele create erau înfrumusețate de elevi cu simboluri din arta populară românească, amintind în special de tradițiile legate de sărbătoarea Crăciunului. Tot despre sărbători a amintit și o altă invitată la conferință, doamna Simina Teodorescu, de la Școala Gimnazială nr. 2 Piatra-Neamț, cadru didactic cu o bogată experiență în promovarea în mass-media a activităților inițiate de unitățile școlare.
Toate întâlnirile profesionale au fost organizate, promovate și derulate online de Casa Corpului Didactic Neamț conform calendarului din Oferta de programe de formare continuă pentru anul școlar 2020-2021. Acestea au oferit cadrelor didactice posibilitatea de a trimite articole tematice ce au fost publicate în cărți cu ISBN, fiecare din ele purtând titlul conferinței aferente. Fie că au fost inițiate de Casa Corpului Didactic Neamț, fie că au fost propuse de ONG-uri, asociații profesionale sau alte instituții educative, pentru toate aceste activități s-au încheiat parteneriate educaționale.
Moderatorul tuturor conferințelor astfel organizate a fost profesor Gabriela Banu, directoarea Casei Corpului Didactic Neamț, care a mulțumit tuturor participanților și i-a încurajat să urmărească și viitoarele activități educaționale derulate în parteneriat: ”Prin parteneriatele educaționale încheiate cu alte Case ale Corpului Didactic din țară, ONG-uri, instituții educative, se vor derula și alte activități organizate indirect de instituția noastră la care invităm cadrele didactice să participe!”.
Director Casa Corpului Didactic Neamț,
profesor Gabriela Banu