Stabiliți pe lângă Curtea Domnească acum 400 de ani, unde au format mici comunități, care s-au dezvoltat în timp, evreii din Piatra-Neamț reprezentau, în 1920, 40% din populația orașului – din 32.000 de locuitori, 14.800 erau evrei. Astăzi, comunitățile din întreg județul numără abia câțiva membri. La Târgu Neamț și la Roman sunt cam 18-20, iar în Piatra-Neamț, poate să mai fie 50. În scriptele Comunității evreiești figurează, însă,163 de persoane, dar multe sunt stabilite în București, în Israel sau în Italia.
”Astăzi, comunitățile cele mai puternice sunt în Ardeal, cu excepția Iașiului, în Moldova toată lumea e la pământ. Paradoxul este că moștenire culturală, istorică și în vestigii Moldova are, dar nu mai are oameni. În schimb, cei din Ardeal, care sunt intrați în România la 1918, evreii din imperiu sunt cei mai bogați și au cele mai puternice și mai mari comunități: Cluj, Arad, Oradea, Brașov, până la Timișoara. Eu aici am niște apartamente, am mai vândut două să scap de ele și mai sunt două închiriate, rămase de la evrei fără familii și lăsate comunității. Cei din Oradea au niște străzi întregi pe care le-au închiriat la farmacii, ateliere, magazine, au și surse de venit, au și proprietăți. Cam asta e diferența”, a declarat Emil Nadler, președintele Comunității Evreiești din Piatra-Neamț.
Cimitirul Pietricica: mormintele pe coastă, pietrele ”adunate” lângă gardul spitalului
Cel mai vechi cimitir evreiesc din Piatra-Neamț, închis de aproape 150 de ani, este cimitirul de pe Pietricica, în fond acum un fel de junglă în care-și găsesc adăpost câinii vagabonzi. În partea dinspre strada Orhei, un locatar al blocului duplex din apropiere a închiriat o suprafață de teren din vecinătatea secției de psihiatrie și și-a amenajat o grădină de legume. Ca să nu aibă 
vizitatori nepoftiți, omul a asigurat poarta dinspre stradă cu nu mai puțin de 4 lacăte, știind probabil că prin curtea spitalului nu s-ar încumeta cineva să vină să-i fure zarzavaturile. Locul – care include saci cu pământ de grădină, pet-uri, o masă, ghivece de flori, papuci de plastic și un balansoar – pare să întregească imaginea profanării aflate la ea acasă. De fapt, suprafața respectivă este dată în chirie, cu acte în regulă, de Comunitatea Evreiască, iar Emil Nadler spune că sub pietre nu 
sunt morminte: ”Cimitirul de sub Pietricica, după pietrele cele mai vechi care există acolo din anii 1640, 1670, 1680 demonstrează că a existat o comunitate în Piatra, de fapt înTârgul Pietrei, Piatra lui Crăciun. O comunitate înseamnă să existe un cimitir și să existe o sinagogă. Comunitatea înseamnă o populație stabilă, deci dacă există morminte, înseamnă că a existat comunitate. În Moldova există două tipuri de comunități, formate în două etape. Primele comunități au fost în jurul curților domnești, pentru că domnitorii chemau meseriași din Polonia și din Rusia și acei meseriași rămâneau. Orașul 
însemna cândva doar Curtea Domnească și în rest erau bordeie – case ale slujitorilor de la curte. Și au fost chemați evreii. Am chiar un exemplu: la un moment dat a fost o ciumă în Piatra, nu erau antibiotice, nu erau medicamente și domnitorul Petru Rareș a chemat două familii de evrei din Polonia să taie carnea în ritualul evreiesc, cușer, curat, scurgând sângele, ca să oprească molima. Familiile alea au rămas aici și sunt în cimitirul de la Pietricica. Și sigur au avut copii și așa s-a născut o 
comunitate. Pe la 1887-1888 o carieră de piatră s-a prăbușit. Practic, acolo erau amândouă cimitirele și cel creștin și cel evreiesc. Ambele s-au închis, iar conducerea orașului le-a dat parcele la Sarata, unde erau gard în gard. Acum e o stradă între ele. Cel creștin a putut să se mute cu tot cu oase, la evrei nu se poate, pentru că locul e de veci, n-ai voie să umbli în mormânt, asta este tradiția și de asta pe Pietricica a rămas numai cel evreiesc. Pietrele au fost studiate, iar unele transcrise de profesorul Silviu Sanie de la Iași. Au apărut tot felul de legende despre oase de mort, scoase la suprafață. Nici vorbă, alea sunt oase de la bucătăria spitalului, nu sunt oase umane. Prăbușirea carierei, care a contribuit la închiderea cimitirului, a afectat suprafața solului. Pietrele s-au dus la vale, dar mormintele care erau la 2 metri adâncime, au rămas pe coastă, deci oasele sunt sus. Dată fiind importanța acestor pietre, vechimea lor și felul în care sunt lucrate, eu am făcut un proiect și l-am trimis la federație, la București acum câțiva ani. Voiam să fac un lapidariu, să adun pietrele într-un singur loc, la intrarea din spatele duplexului, să pun bănci, flori și să fie un punct turistic și istoric aranjat și făcut ca lumea”.
”Eu nu sunt rabin, dar după părerea mea nu sunt morminte acolo”
Un ghid turistic din București care, înainte de pandemie, venea de două, trei ori pe lună, la Piatra-Neamț cu grupuri de evrei ne-a declarat că niciodată, nimeni nu i-a cerut să-l conducă la cimitirul de sub Pietricica. Turiștii sunt interesați de sinagogă și de cimitirul de la Sarata, unde mai merg să aprindă lumânări. De altfel nici dacă ar dori cineva să viziteze cimitirul vechi n-ar avea pe unde să intre (poarta fiind încuiată cu cele 4 lacăte), decât prin curtea spitalului. Este, însă, foarte dificil de înaintat printre copacii crescuți unul lângă altul, iar panta este suficient de abruptă încât să fie inaccesibilă pentru o persoană în vârstă care, eventual, mai are și probleme de sănătate. Un lapidariu ar fi schimbat aspectul cimitirului, dar…
”De la federație mi-au spus că trebuie să vină un rabin din Israel sau din Anglia, care să scaneze zona și să certifice faptul că sub pietrele alea nu sunt oase. Dacă ar fi, pietrele n-ar putea fi mutate, că n-ai voie să iei piatra de pe mormânt. Ar fi trebuit ca rabinul să facă o scanare spirituală, adică el știe. În alte părți unde s-au vândut parcele a venit rabinul din Anglia, a scanat, a spus de unde până unde se poate vinde, că nu sunt morminte și la un timp, după ce s-a întors în Anglia, și-a retras aprobarea pentru că a fost presat de niște familii din Israel, care știau că au avut morți în cimitirul acela și nu au fost de acord. E un amestec de tradiții greu de depășit. Eu nu sunt rabin, dar după părerea mea nu sunt morminte acolo, n-au cum să fie, mormintele sunt rămase pe coastă. E multă istorie, multă poveste”, a mai spus Emil Nadler.
Până se va întâmpla, dacă se va întâmpla vreodată o acțiune de punere în valoare a vechiului cimitir evreiesc, locul este o atracție irezistibilă pentru sataniști, pentru tinerii care se droghează și pentru câinii vagabonzi. Salubritas acționează, firesc, pentru prinderea patrupedelor, scop în care a montat o cușcă, chiar lângă una din spărturile din gard. Și, din când în când, niște angajați vin să pună momeală – două oase, și să vadă dacă în cușcă este vreun câine. Și așa, reprezentanții unei firme a primăriei sunt ”vizitatori” constanți ai vechiului cimitir. Doar că n-or fi spus mai departe cum arată peisajul, că altfel poate noua administrație a orașului s-ar fi implicat măcar în igienizarea zonei.
Cristina MIRCEA
Material apărut în Mesagerul de Neamț, nr. 474, 21-27 ianuarie 2021
Parteneri
Mesagerul Bacău Piața auto din Bacău se mută în centru: Expoziție de mașini istorice, modele de ultimă generație și ateliere interactive pentru copii 
ZCH Video-Foto. Cupa Comunei Vânători-Neamț la șah 
NewsEdge PIB-ul României dă semne de reechilibrare. Alexandru Nazare explică ce s-a făcu bine 
BusinessEdge Analiză: Bursele europene sfidează „blestemul” din august. 5 crize explică reputația proastă a lunii 
