Mina Gavrilescu, cel mai în vârstă membru USR din țară, care împlinește mâine 100 de ani, a fost sărbătorit astăzi, 27ianuarie, de liderii USR Neamț, deputatul Iulian Bulai și consilierul județean Florin Zaharia, împreună cu alți colegi de-ai lor.
Decanul de vârstă a primit din partea musafirilor lui un ceas, care să-i măsoare viața încă 100 de ani de-acum încolo, un tort și un coș cu flori tricolore. Emoționat și bucuros, sărbătoritul a mâncat pizza împreună cu musafii, a băut vișinată și a povestit despre război și despre perioadele în care a lucrat în 4 tări străine. El a povestit că la cei 100 de ani ai săi se simte foarte bine, ia doar un tratament pentru că a suferit un infarct acum 3 ani, și nu aude cu urechea stângă, pentru că a explodat o bombă exact lângă tranșeul în care se afla pe front ”și atunci mi-a pocnit urechea și n-am mai avut ce face cu ea”.
Mina Gavrilescu locuiește în casa unui nepot de-al lui în localitatea Vaduri, comuna Alexandru cel Bun, în aceeași curte în care se află și casa lui, pe care a construit-o cu propriile mâini.

Schimbare de conducere la Palatul Administrativ: Valentin Ivancea revine în funcția de prefect al județului Bacău- BCR deschide la Bacău un nou hub ZBOR, dedicat dezvoltării și inițiativelor tinerilor
- Dacă o întâlniți în misiune, evitați mișcările bruște! O polițistă din Bacău a cucerit trei medalii la Mondialul de Karate
- Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți
- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi






