Ședința Consiliului Județean Neamț de astăzi, 12 ianuarie, a fost pregătită prin multe negocieri, spun bârfe de partid. În definitiv, era normal să fie așa.
În centrul tuturor discuțiilor a fost gruparea județeană de la Pro România, căreia i s-a promis marea cu sarea și multe alte lucruri care fuseseră negociate și cu liberalii, dar care au fost ignorate de aceștia cu superioritatea dată a grandoarea guvernării. Surse chiar din Pro România ne-au spus că negocierile s-au purtat atât individual, mai ales pe zona feminină a partidului, cât și în grupe de câte trei. Motivele pentru care a existat un fel de revoltă împotriva liderului județean ar ține de numirea viceprimarului la Piatra Neamț, asta la vedere, în realitate e vorba despre interese financiare și despre unele administrative.
O altă zonă de negociere a fost în jurul PMP, cu oferte din ambele zone care își doreau funcțiile de vicepreședinți ai Consiliului Județean și o majoritate.
O întâlnire care a atras atenția, chiar dacă s-a ținut în clandestinitate, a fost între un fost viceprimar, un fost primar și un fost prefect, pe care cine știe ce interese-i leagă. Nu se știe pentru cine au negociat, se presupune că și pentru liberali, dar se pare că fără sorți de izbândă.
Toate acestea, și încă multe altele, s-au petrecut înainte de ședință. Imediat după, Ionel Arsene și-ar fi dorit o ședință extraordinară, de îndată, ca să tranșeze lucrurile. Pentru asta ar mai fi avut nevoie de un vot, deci de un consilier care a părăsit ședința. Cineva, nu spunem cine, un culturnic cu serviciu legat strâns de Consiliul Județean, atât din punctul de vedere al familiei, cât și al locului de muncă, s-a oferit să facă rost de consilierul care să voteze și să dovedească în felul acesta devotamentul întregii familii față de binele județului, varianta social-democrată. Omul nostru s-a deplasat cu mașina proprie la domiciliul consilierului considerat victimă sigură în fața promisiunilor de mărire. Din păcate pentru zelosul culturnic, a fost tratat cu refuz, cel puțin deocamdată.
În noaptea asta negocierile continuă. Fiecare parte face calcule, promisiuni, caută momeli pentru fiecare consilier în parte, sunt sunați deținătorii secretelor să dea în vileag slăbiciunile fiecăruia, se dau telefoane la rude, se face apel la duhovnici, totul pentru a pune mâna pe două funcții și pe majoritatea de la Consiliul Județean.
Este un semn că avem o clasă politică matură și perfect ancorată în realitățile și nevoile oamenilor din județ.
V.B.
Un comentariu
Ce ati votat asta o sa aveti ,oameni de nimic decit pt buzunarele lor.