Margareta Lăzăroaia, meșter blănar din ’73, are ac de cojocul nemțenilor

Pe Margareta Lăzăroaia am cunoscut-o printr-o recomandare, mi s-a spus despre ea că are ac de cojocul tuturor nemțenilor. Mai apoi am înțeles că, de fapt, e meșter blănar și cunoaște foarte bine tainele blănăriei și ale pielăriei. Femeia e mândră să ne spună că „nu a avut niciun fel de reclamații în anii ăștia” și că prin mâinile ei au trecut multe tipuri de blănuri și piei. „Am lucrat și cu blană de focă, cu piele de elefant, piele de cămilă, blană de muflon, tot ce mi-a adus clientul”.

Doamna Margareta a copilărit la Războieni și și-a continuat studiile la Iași, la școala profesională UCECOM. În ‘73 a decis să se mute la Piatra-Neamț și tot de atunci și-a început activitatea în domeniul blănăriei. „Îmi place foarte, foarte mult ceea ce fac, dacă nu mi-ar fi plăcut, nu aș mai munci”, ne spune femeia, care, deși a ieșit la pensie de 2 ani, continuă să vină la atelier pentru a-și susține colega de breaslă. „Din ‘75 lucrez continuu, anul ăsta fac 46 de ani de meserie, de anul trecut sunt pensionară și momentan lucrez 4 ore pe zi. La cooperativa Socom Prestarea lucrez din ‘91, sunt șef de unitate, dar lucrez cot la cot cu colega mea. La început secția era mai mare, lucram și în două schimburi, după aia am rămas vreo 4-5 lucrătoare, dar au plecat prin Italia, fiecare s-a dus să-și caute alt destin. De 18 ani lucrez doar eu cu colega mea. Dacă eu plec și rămâne singură la atelier, ne desființează și ca să poată ajunge și ea la vârsta de pensionare, mai stau. După ce reușește și colega mea să iasă la pensie, nu știu dacă mai venim. Avem o vârstă, vă dați seama că nu putem să o mai ducem așa”.

„Cel mai bine înveți furând meseria”

Colega pe care doamna Margareta o susține de când a cunoscut-o este Dumitru Elena, vine tocmai din Suceava, dar acum locuiește la Piatra-Neamț. Înainte să lucreze în blănărie a fost brodeză și cizmar. „Nu m-aș mai întoarce la broderie, în primul rând pentru că nu mă mai ajută ochii și în al doilea rând, nu aș mai avea atâta răbdare. De cizmărie m-am lăsat când am venit în Piatra-Neamț și m-am angajat aici. Cel mai bine înveți furând meseria, iar eu am furat meserie de la doamna Margareta. Am stat, am analizat, am făcut și eu, și dacă am greșit nu a fost bai, important e să știi să repari ca să nu se vadă că ai greșit. Am îmbinat tot ce am învățat și am reușit să mă specializez în blănărie: broderia am băgat-o în cojocărie, cizmăria am băgat-o în pielărie și una cu alta s-au compensat și am mers înainte, am făcut față”. De 18 ani, cele două colege și prietene se sprijină una pe cealaltă și formează o echipă care are are un singur scop: menținerea meseriei pe piață.

„Trebuie să fim sănătoase și puternice începând cu luna septembrie”

Deși profilul lor este confecții de blană și piele, nu s-au dat niciodată în lături de la alte reparații. Începând din luna mai și până în august, când oamenii de obicei nu-și fac cojoace, activitatea în atelier se bazează pe reparații, adică un strâmtat, un scurtat, un tiv cusut, etc. ”Pe vremea când mai mergeau copiii la școală, luna august era destinată lor. Atunci părinții veneau ba să le pun un fermoar la uniformă, ba să facă un tiv, ba să scurteze un pantalon. În lunile de vară lucrăm cam tot ce ni se aduce. La noi e vorba de sezon, trebuie să fim sănătoase și puternice începând din septembrie și până de Paște, prin aprilie, în perioada asta ne ocupăm de blănărie, cojoace și haine de piele. Înainte de pandemie, când încă se mai putea circula în tihnă, aveam o perioadă înainte de sărbători când veneau clienții din străinătate și atunci lăsam orice altă treabă și le făceam lor comenzile, pentru că stăteau cel mult două săptămâni, așa că mă ocupam de ei ca să plece fericiți și totodată ca să-mi adun clienți”.

„Important e să fii și un bun strateg, nu numai un bun meseriaș”

Un lucru e sigur, pe lângă îndemânarea și personalitatea carismatică a doamnei Margareta, un avantaj îl reprezintă și cunoștințele ei față de cum trebuie să tratezi clienții și să le oferi încredere. „Trebuie să cunoști și omul care-ți calcă pragul, să vezi ce vrea exact. Important e să fii și un bun strateg, nu numai un bun meseriaș. La mine, uneori, oamenii vin cu ideea lor și pleacă din atelier cu ideea mea. Nu poți să-mi aduci o poză în care haina se așază stas pe măsuri de 90-60-90 și să vină cineva cam ca mine așa și să se aștepte să-i stea la fel. Și atunci dacă îmi permit, le mai dau niște sfaturi, să înțeleagă, fără să jignesc. Până ce clientul nu se declară oficial mulțumit, nu ia haina din atelier. Nu mi-a plăcut niciodată să vină clienții cu hainele înapoi. Mai sunt și cazuri în care se întorc, dar, cel puțin în ceea ce privește femeile, dacă una a ieșit de aici, din 6 femei cu care se întâlnește, 5 îi spun că-i vine rău cu haina numai din invidie și abia una o complimentează”.

„Întotdeauna a mers vorba că, dacă faci haina pe comandă, e mai scump”

Meseria de blănar nu e o meserie deloc ușoară, necesită foarte multă atenție și răbdare, în consecință este o meserie migăloasă, poate de aici se trage și zvonul cum că hainele făcute la comandă sunt mai scumpe decât cele din magazine, or doamna Margareta contrazice vocea poporului, cel puțin în ceea ce o privește pe ea. „Întotdeauna a mers vorba că, dacă faci haina pe comandă, e mai scump, acuma, dacă aveam și materialul inclus în manoperă, poate da, dar așa, omul vine cu materialul lui, deci i se scade materia din produsul finit și plătește doar manopera. Noi avem tarife fixe afișate și se adaugă ore de complexitate în funcție de model. Ultima oară când am făcut un cojoc complet, de la 0, a fost luna trecută, în decembrie. Atât și prețul, cât și timpul depind de cât de complex e produsul cerut. Oricum, nu se face în 8 ore un cojoc, în fapt durează mai mult de 2 zile. În funcție de material, operațiile sunt distincte, dacă e cojoc trebuie ales materialul, întins la plasă, croit, pe urmă pregătit, orice blăniță are i-uri, adică goluri de păr și acolo se lipesc bucățele de blană ca să iasă la fel de frumos și pe față și pe dos, se tunde pe margine cu foarfecul să nu se rupă acul la mașină, după care se face proba, dacă sunt nemulțumiri, dau semne la ce am de modificat, după retușez și fac proba a doua. Proba a doua înseamnă haină fără mâneci. La ultima probă, a treia se face semn de nasturi. Blănăria e o meserie destul de urâcioasă, dar cred că e mai greu pentru doctori, ei lucrează pe corp viu, la mine-s deja moarte”. E lesne de înțeles cât de prețios este un meseriaș blănar, dar cu toate astea lucrurile nu se iau în serios și meseria e neglijată de cei în măsură să o susțină.

„Chiar moare meseria asta?!”

Secțiile de blănărie erau renumite pentru creșterea economiei țării. Conform cărții ”Istoria tehnicii și a industriei românești”, coordonată de Dorel Banabic și publicată de Academia Română, „În perioada 1950-1982, producția de blănărie și încălțăminte a crescut de 16 ori, acest sector ajungând să reprezinte în 1982, 13,1% din totalul industriei din România. În anul 1950, după comasare, existau 49 întreprinderi în industria pielăriei, încălțămintei și cauciucului. Sectorul blănăriei producea, în 1950, de cincisprezece ori mai multe articole comparativ cu anul 1948. În perioada 1954-1957, articolele de blănărie au înregistrat o creștere cu 250%”. Toate aceste cifre s-au prăbușit după ‘90, când toată industria a pornit într-o cădere liberă și nu s-a mai redresat. Din acest motiv, doamna Margareta suferă cel mai mult. „De multe ori voiam să adresez o întrebare publică «chiar moare meseria asta?!», dar după m-am răzgândit pentru că doar vocea mea nu poate să schimbe prea multe. Singura mea nemulțumirea este că nu vine nimeni după noi să lucreze… și e păcat… e păcat pentru că o să fie nevoie tot timpul de haine de piele, haine de blană, haine groase. Nu a venit nimeni până acum să mă întrebe cu ce se mănâncă meseria asta, să-mi spună că vrea să învețe, să mă întrebe cui să se adreseze. Noi, în conducere, avem și inginer și președinte care poate să-i coordoneze, să-i învețe cum să procedeze dacă ar vrea să devină ucenici, dar nu, nu avem așa ceva. Cam asta ar fi nemulțumirea, că după noi, nimeni nu mai merge înainte în meseria asta”.

„Nu îndrăznești să-ți dorești mai mult, ci te mulțumești așa cum e, numai să continue”

În afară de asta, nu se plâng de nimic, ba chiar sunt foarte mulțumite că au continuitate, că încă mai au de lucru. „Suntem fericite că totuși, așa cum suntem, suntem pe linia de plutire, nu avem probleme, ne descurcăm noi cum putem. Obișnuindu-ne cu limita asta, parcă nu îndrăznești să-ți dorești mai mult, ci te mulțumești așa cum e, numai să continue.

Pe doamnele Margareta și Elena le găsiți la blănăria din cadrul cooperativei SOCOM Prestarea, care se află în Piața Centrală, vizavi de Complexul Palina.

Alina HOANOŞ

* Material apărut în săptămânalul Mesagerul de Neamț, nr. 475, ediția 28 ianuarie – 3 februarie.