Ansamblul de monumente istorice de la Gâdinți – casa boierească a lui Dimitrie Bogdan, cu zidul de incintă și anexele aferente, pe de o parte, și biserica ridicată în perioada1806-1812, pe de altă parte, au avut destine complet diferite de-a lungul ultimilor 85 de ani. În vreme ce conacul a trecut în proprietatea statului, a fost închis, iar ulterior a devenit, pentru o vreme, spital pentru bolnavi psihic, biserica a continuat să fie lăcaș de cult, în folosul sătenilor. Astăzi, diferența dintre cele două imobile – unul îngrijit și fără probleme deosebite, iar celălalt părăsit de mai bine de 11 ani, este expresia concretă a grijei statului român pentru conservarea istoriei. Legea din domeniu e proastă și neputincioasă, nepermițând tragerea la răspundere penală a unui proprietar de monument care asistă ”nevinovat” la distrugerea acestuia. Iar exemplele din județul Neamț sunt, din păcate, nepermis de multe. Și cu toate că există o posibilitate de salvare – exproprierea pentru cauze de utilitate publică, în cazul monumentelor părăsite și condamnate la degradare/dispariție -, nicio instituție din județul Neamț nu a făcut vreo acțiune în instanță în acest sens.
Intrarea în Biserica Sfântul Dimitrie – o cușcă din tablă și sticlă pe un zid de 200 de ani
Biserica din Gâdinți este situată atipic, pe un deal, deși în genere lăcașurile de cult rurale sunt în vatra satului. Dar, acolo și-a făcut boierul conacul și alături a ridicat biserica. Aflată în grija unui preot ”gospodar” până acum câțiva ani, clădirea a suferit câteva ”îmbunătățiri” reversibile de altfel, dar care-i conferă un aspect cel puțin discutabil, dacă ne raportăm la statutul de monument pe care-l are. Încă de la intrare, o anexă aflată în dezacord total cu lăcașul de cult, impresionează neplăcut. Cușca din tablă și sticlă mată, ”creația” fostului paroh, ar trebui să dispară în viitorul imediat, pentru ca aspectul exterior al bisericii să redevină demn, așa cum l-a dorit ctitorul. Iar ctitorul a fost Dimitrie Bogdan ”feciorul boierului care a fost decapitat în urma complotului împotriva lui Ghica”, după cum ne spune părintele Constantin Cojocărescu, unul din preoții parohi.
În pisanie sunt consemnate etapele importante din existența bisericii: ”Cu bunăvoirea Tatălui, cu sporul Fiului și cu săvârșirea Sf. Duh, s-a zidit această Sf. Biserică cu hramul «Sf. Dimitrie» în anul 1806 și sfințită în anul 1812, fiind ctitorită de Dimitrie (Emanoil) și soția sa Georgeta (Smaranda) Bogdan. După cutremurul din 1977 și 1986, biserica a fost reparată, consolidată, pictată în frescă de pict. Chiuaru M. și Huminiuc D. Și totodată s-a renovat și consolidat clopotnița și s-a ridicat casa praznicală, cu osârdia enoriașilor și a preotului Pătrăuceanu Ion.
Lucrările au fost finalizate în anul 1991 și au fost binecuvântate și resfințite de P.S. Eftimie Luca. În anul 2004, biserica a fost înzestrată cu pardoseală de marmură donată de Dorel Bârsan, iar în 2005 s-a instalat încălzirea centrală. Între anii 2005-2006, s-au construit o capelă și un lumânărar, iar în anul 2011 s-a împrejmuit biserica cu gard, s-au renovat tencuielile exterioare, cu sprijinul vrednicilor enoriași. În 2012 s-a construit un aghezmătar, prin contribuția domnului Vasile Balcan, lucrările au fost binecuvântate și sfințite în ziua de 3 iunie 2012 de P.S. dr. Ioachim Băcăuanul, comemorând totodată împlinirea a 200 de ani de la ctitorirea bisericii”.
Comisarul Vitalie Josanu, ofițerul care se ocupă cu starea patrimoniului cultural, a avut de lucru cu fostul paroh: ”A pus termopane, dar a primit amendă și le-a dat jos, a făcut cușca aceea de la intrare și un fel de construcție pentru slujbă în aer liber, care n-au nicio legătură cu monumentul, iar pe jos, în biserică, este marmură. Într-o biserică medievală sau într-o biserică secol XIX marmura se pune doar dacă lăcașul de cult este într-o localitate cu pretenții, dar într-o biserică de la țară, într-o biserică de conac chiar nu este cazul. Iar dacă ctitorul n-a vrut-o așa, n-ai de ce să pui. Punct”.
”Este o responsabilitate mare, care ne obligă să ținem cont de moștenirea pe care ne-au lăsat-o cei dinaintea noastră”
După 200 de ani, interiorul bisericii păstrează doar o parte din trecut. Marmura este nouă, pictura este nouă, icoanele sunt noi. Doar zidurile, groase de un metru, sunt vechi, iar catapeteasma este, într-adevăr, originală, la fel ca amvonul și cafasul. Se păstrează, de asemenea două icoane donate de boierul Dimitrie Bogdan și de soția sa Smaranda, iar candelabrul, suspendat în lanțuri, este cel comandat de ctitor. Lângă ușă, este expus clopotul original, spart însă și devenit inutilizabil.
”Este greu să ai în grijă un monument istoric, dar este și frumos în același timp, și onorabil”, spune părintele Alexandru Bozianu, al doilea preot paroh. ”Este o responsabilitate mare, care ne obligă să fim foarte, foarte atenți și să ținem cont de moștenirea pe care ne-au lăsat-o cei dinaintea noastră, să o prețuim și să o păstrăm pentru că mai mult de atât nu putem face, având în vedere că e monument istoric nu se poate interveni decât cu foarte mari eforturi financiare. Și eu și părintele suntem aici de aproape 3 ani. Am preluat biserica și am întreținut-o cum ne-am priceput mai bine”.
Actualii parohi nu se ocupă doar cu întreținerea bisericii, ci au în grijă și de confortul enoriașilor, de la scaunele pentru bătrâneii satului, care nu ar rezista să stea în picioare la slujbă, până la biblioteca pentru suflet, în care au adunat cărți pentru copii, dar și pentru părinții sau bunicii lor care vor să citească despre viețile sfinților. Preocuparea de bază rămâne, însă, starea monumentului, iar singura problemă vizibilă este umezeala. Pe exterior se văd câteva hărți de igrasie, care indică exact până unde s-a ridicat apa în ziduri.
”Acum 200 de ani nu se practica tehnica izolării temeliei, se construia compact și există această problemă la toate construcțiile relativ vechi”, explică părintele Cojocărescu. ”Toate casele de chirpici, toate casele pe furci erau bătute direct din pământ și este firesc să fie nevoie de o intervenție de preluare a acestor ape care se cațără pe tot ce este masă compactă. Apa are proprietatea de capilaritate, dacă băgăm un șervețel un centimetru într-un pahar cu apă, observăm că apa se ridică la 4 centimetri. La fel și în pereți. Trebuie o intervenție masivă în jurul bisericii, niște canale de dren care să preia toate aceste ape și, practic, nemaiavând de unde veni umezeala, zidurile se vor usca”.
Atât lăcașul de cult – una dintre cele mai vechi biserici în stil bizantin din județul Neamț, cât și conacul și zidul împrejmuitor au fost construite cu piatră luată din Cetatea lui Ștefan cel Mare de la Gâdinți, situată la 2 kilometri distanță.
”Acest lucru s-a practicat pe tot teritoriul României. Și Cetatea Neamțului a ajuns în stare de ruină nu doar din cauza războaielor, ci și din cauza oamenilor care se duceau cu căruțele, dislocau piatră de acolo și-și făceau tot felul de temelii pentru construcții sau beciuri”, a precizat comisarul Vitalie Josanu.
Fila de istorie reprezentată de ansamblul de la Gâdinți include mormântul lui Constantin (Costache) Rolla, situate în imediata apropiere a bisericii. Constantin Rolla (1818-1879) descendent al unei familii boierești, a intrat din tinerețe ca slujbaș în administrația Principatului Moldovei, ajungând până la rangul de vornic. A fost căsătorit cu Catinca Alecsandri, sora poetului Vasile Alecsandri, care a decedat în 1857, la vârsta de doar 40 de ani.
Rolla s-a remarcat ca unul dintre cei mai înfocați militanți unioniști din Moldova. La alegerile din 26-30 decembrie 1858, a devenit deputat în Adunarea Electivă, care urma să proclame noul Domnitor al Moldovei. În seara zilei de 2 ianuarie 1859, a avut loc în casa sa o consfătuire a Partidei Naționale. Rolla a condus ultima ședință a Partidei Naționale, din noaptea de 4/5 ianuarie 1859, când s-a hotărât susținerea necondiționată a candidaturii colonelului Alexandru Ioan Cuza la Tronul Moldovei.
Cristina MIRCEA