Ședința extraordinară a Consiliului Județean Neamț convocată de Ionel Arsene, pentru alegerea vicepreședinților, s-a încheiat cu victoria acestuia.
După negocieri intense și probabil directe cu Victor Ponta de la Pro România (cel care declara public în mai multe ședințe ținute în județele Moldovei că Pro România nu va face alianță cu Ionel Arsene) au fost aleși vicepreședinții. Ei sunt Dragoș Chitic de la PMP și Mădălina Ciubotaru de la Pro România, cea care a negociat de mai mult timp, ocolindu-l pe coordonatorul organizației județene, Liviu Harbuz.
Pentru liberali și cei de la USR PLUS este o înfrângere în primul rând de imagine și, în al doilea rând, o înfrângere politică în condițiile în care au guvernarea la nivel național. Rămâne de văzut cât timp va rămâne această echipă la butoane având în vedere problemele pe care le are de gestionat Dragoș Chitic, pe de o parte, și Ionel Arsene, pe de alta.
(V.B.)
Un comentariu
Noi ne lamentam iar sforarii ,paturicii, fac ce vor in judet .Madalina vice la judet , ca la iarmaroc la Roznov, halal !