Fix în pix. Despre LGBTQIA+ sau Agresivitatea minorităţilor care, cică, vor doar toleranţă

Deloc întâmplător, mi-am propus să încep şi să închei această scurtă incursiune în bulversanta lume Politically Correctness, cu Teatrul Tineretului, o instituţie de cultură din buricul târgului de munte. Vă propun să-l ascultăm aici pe regizorul Andrei ŞERBAN, un monument al culturii româneşti contemporane, care a debutat la Piatra Neamţ, la Teatrul Tineretului. Şi care, din motive explicite, a demisionat, scârbit, din motive de politically correct, de la Columbia University:

Mă simţeam iar în comunism

„Puteam să fiu profesor la Columbia până aș fi avut o sută de ani. Nu mă dădea nimeni afară, pentru că aveam un statut de profesor emerit, un statut în care pe viață ești considerat un profesor de excepție, pentru că ai avut rezultate extraordinare în învățământ și în carieră, astfel că poți fi titular pe viață. (…) la Columbia University este un fel de socialism care merge spre comunism, e o nouă formă de comunism. Corectitudinea politică este un fel de icter galben al Americii.

Am fost chemați noi, profesorii de la Școala de Actorie, în care eu eram șeful Școlii de Actorie, și ni s-a spus că trebuie să facem o comisie în care să angajăm un profesor nou, pentru că cineva se pensionase și rămânea un loc liber. Eram cinci-șase profesori. Ne-a spus decăneasa Școlii de Artă că suntem prea mulți profesori albi, prea mulți profesori bărbați heterosexuali și este de dorit să luăm un nou cadru didactic, de preferință o femeie de culoare, care, dacă este gay, este foarte bine, iar, dacă este un bărbat, de preferință să fie portorican sau de culoare, «sigur nu poate fi cineva cum ești tu, Andrei», mi s-a spus, «care ești un bărbat care a fost căsătorit, care ești heterosexual și care ai copii». Și-atunci am întrebat: «dacă din toți candidații se întâmplă ca acela care este de departe cel mai pregătit să-i instruiască pe acești studenți care cheltuiesc o groază de bani să vină să învețe, este un alb, cu familie, este căsătorit?» Mi s-a răspuns: «Nu! Nu-l puteți lua pe acest om!». Era o discuție de principiu, nu aveam pe nimeni pregătit pentru acest post. După care s-a adeverit că cineva care era foarte, foarte bun, nu a fost luat și a fost luat altcineva, care era o persoană gay, de culoare. Ăsta a fost deja un punct în care am simțit că iau o decizie contra voinței mele, că sunt necinstiți, și că eu sunt șeful comisiei, și că eu accept ceva pentru că mi se spune, pentru că mi se ordonă. Mă simțeam iar în comunism!”

Termenul de ţigan, spre exemplu, perpetuează o stare de discriminare

Termenul, preluat în engleză ca Political Correctness (prescurtat PC) este o expresie utilizată pentru a descrie strategiile instituționale de înlocuire a expresiilor și termenilor din limba curentă care pot jigni minorități etnice, de gen, orientare sexuală, religioase, persoanele cu handicap fizic sau psihic, în vârstă, de altă rasă, etc. Are la bază lucrările teoreticienilor școlii de la Frankfurt, în frunte cu Theodor Adorno, Erich Fromm și Herbert Marcuse.

Corectitudinea politică are la bază două idei:

Limbajul curent conține numeroși termeni care sunt considerați jignitori de persoanele care aparțin unor minorități etc. Folosirea acestor termeni jignitori („țigani” de exemplu) perpetuează o situație de discriminare.

Înlocuirea acestor termeni jignitori cu alții neutri ar reduce discriminarea și promova buna înțelegere.

Asta, ca să o spunem pe scurt.

Iar de aici se ajunge, în ziua de azi, la un fel de revoluţie mondială care te lasă fără aer, te lasă perplex, fără replică, te lasă năucit de tupeul unor minorități, de cele mai multe ori fără umor, îndârjite într-un fel de răutate cinică, refulantă, și care promovează, cică, toleranța cu o agresivitate care întrece orice limită acceptată într-o societate umană.

Se ajunge, în acest fel, la acea discriminare pozitivă, în care minoritățile au mai multe drepturi decât ceilalți, care sunt majoritari. Este absurd, dar, asta este, noi începem să trăim în această realitate a absurdului.

S-a scris în „Mesagerul de Neamţ” despre nou promulgata Lege de combatere a antițigănismului, dar, comparativ cu ce se mai întâmplă acum prin lume, această „victorie” a co-etnicilor lui Mădălin Voicu sau Gely, or’ Nelson Mondialu, este parfum pe lângă, să spunem, noul staff al lui Joe Biden, cel mai puternic om din lumea democratică.

Cel mai divers Cabinet din istoria Americii

Se pare că nu prea mai contează competențele strict profesionale, dobândite cu trudă pe parcursul întregii vieți, ci ai nevoie de un element esențial ca să răzbeşti în politica de nivel înalt. Nu va fi suficient să fii competent. Se cer alte calități: „O altă culoare a pielii. Un alt organ de reproducere. Alt arbore genealogic, cu strămoși născuți în țări cât mai îndepărtate. Altă religie sau măcar o atracție irezistibilă către persoane de același sex”. Dacă vi se pare o glumă absurdă, vă înșelați amarnic și chiar puteți fi acuzați de incorectitudine politică.

„Preşedintele Biden a reuşit să schiţeze cel mai divers Cabinet din istoria SUA. Lista lungă este deschisă de Kamala Harris, prima femeie afro-americană cu rădăcini asiatice ajunsă în funcţia de vicepreşedinte. Apoi îl avem pe generalul în rezervă Lloyd Austin, primul american de culoare propus la cârma Pentagonului, de la Războiul de Independenţă şi până în prezent. Rachel Levine va deveni primul transgender ministru adjunct al Sănătăţii. «Rachel va oferi o conducere puternică şi expertiza crucială de care avem nevoie pentru a ghida oamenii în această pandemie, indiferent de unde provin, indiferent de rasă, religie, orientare sexuală, identitate de gen sau dizabilitate»”, a explicat Joe Biden.

La nivelul Cabinetului american se mai disting Deb Haaland, primul amerindian secretar de stat pe probleme interne şi Michael Reagan, primul afro-american în fruntea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului. Un alt afro-american, Susan Rice, va conduce Consiliul de Politică Internă de la Casa Albă. Revelaţia alegerilor preliminare din cadrul Partidului Democrat, Pete Buttigieg, va fi primul homosexual ajuns în fotoliul de secretar al Transporturilor. Janet Yellen va fi prima femeie în fruntea Ministerului de Finanţe, iar Alejandro Mayorkas, un imigrant din Cuba, va prelua conducerea Ministerului pentru Securitate Naţională.

Ar mai fi de remarcat Katherine Tai, cu ambii părinţi născuţi în China, Miguel Cardona, secretarul de la Educaţie cu origini mexicane şi numeroşi alţi membri ai cabinetului din rândul minorităţii afro-americane şi a reprezentantelor sexului frumos. Şi apropo de femei, merită amintit aici că Joe Biden a fost acuzat de agresiuni sexuale, cel mai recent caz fiind al asistentei parlamentare Alexandra Reade.

Fără doar şi poate, „Joe Biden a găsit cei mai competenți colaboratori. Dar și mai evident este că nu a contat doar competența în alegerea finală. Au contat în mod special niște criterii desprinse parcă dintr-o altă lume, dintr-o altă epocă. Una de tristă amintire, în special în Europa de Est” (n.n. am citat la greu dintr-un excelent comentariu al lui Adrian Onciu, prea le-a sintetizat la fix domnia sa, mulțumiri!)

Bisexuala Maria din România

Ce se întâmplă acum în America şi la Casa Albă pare, totuşi, mult prea departe de noi, care suntem europeni. Deşi Ursula von der Leyen, în debutul sesiunii parlamentare din iunie 2020, în care s-a ținut un minut de reculegere în memoria afro-americanului George Floyd, victimă a abuzurilor Poliției, a declarat: “În Uniunea noastră nu există loc pentru rasism sau pentru vreo altă formă de discriminare”.

Deşi, iarba rea, pirul P.C. are o extraordinară putere de a cuceri teritorii noi. Asistăm la o altfel de pandemie, care, repet, ne lasă aproape fără replică. Şi este într-o expansiune de film S.F. Totuşi, scandalul panourilor apărute la Bucureşti nu-şi găsește, încă o explicaţie. Care ar fi mesajul unui asemenea panou publicitar? Cui îi foloseşte? Care-i treaba cu baba?, cum ar întreba un hâtru incorect politic din Moldova?

Noi, românii, încă trăim într-un spaţiu în care, de sute şi sute de ani, am construit o civilizaţie în care am supravieţuit, ne-am respectat înaintaşii, tradiţiile, şi, în primul rând, familia şi credinţa.

Nebunia asta cu corectitudinea politică sperăm să se piardă, pe parcurs, să se fâsâie, ca un balon, până ajunge aici, în estul nostru european. Acest import de corectitudine politică nu prea se potrivește la noi.

În România au apărut primele semne: atacuri dure asupra Bisericii şi a familiei tradiţionale, tentative de introducere în şcoli a educaţiei legate de identitatea de gen, promovarea agresivă a minorităţilor sexuale, demonstraţii multicolore ale minorităţilor LGTB…

Am pus puncte, puncte, fiindcă se înmulţesc precum ciupercile. Acum, poate nu ştiaţi, se numeşte aşa: LGTBTQIA+, ceea ce înseamnă: lesbian, gay, bisexual, transexual, queer, intersexual, aliaţi, asexual şi pansexual. Adică, te doare capul, dacă nu cumva, te va durea, în viitor, altcumva, altundeva. Sunt uluit de dărâmarea statuilor, de cenzurarea unor cărţi sau a unor desene animate, de eliminarea unor cuvinte esenţiale din limbajul Uniunii Europene, a culturii europene, precum mamă şi tată, înlocuite cu surogate. Mi se pare o prostie indigerabilă care, sper, să treacă.

Sincer, sunt un om deschis, tolerant, cunosc persoane din celelalte categorii, am făcut, cândva, pe timpul lui Nicolae chiar, un revelion unde erau invitați doi ingineri, băieți deştepți, care erau prieteni, treaba lor, i-am simpatizat, la fel, am cunoscut și doamne care erau împreună. Nu mai zic de țigani, am şi acum chiar foarte buni amici, de la Iași, de la București, de la Sintești, n-am făcut niciodată o problemă, sunt oameni deştepţi, frumoşi, de ispravă, de toată încrederea. Care ar fi problema?

Şi mă întorc la TT Neamţ. La regizorul Andrei Şerban:

„A doua întâmplare a fost în momentul în care aveam admitere pentru studenți, unde veneau tineri din toată lumea, nu doar din California și nu doar din America. Erau cam zece pe loc. Într-o audiție, vine un transsexual, un băiat care a decis să devină fată. Îl întreb ce-a pregătit și-mi răspunde că a pregătit monologul Julietei. Julieta este o fată de 14 ani, puritatea întruchipată, era imposibil pentru mine să cred că acest băiat care a devenit fată acum trei ani poate fi Julieta.

Putea să încerce alte roluri. Și l-am întrebat: «Altceva nu ai decât Julieta?», și-a zis «Nu! Vă deranjează?» Imediat a simțit că am îndoieli. I-am răspuns: «Nu mă deranjează, dar nu știu cum aș putea crede că tu ești Julieta». A spus monologul și, după ce a ieșit, restul comisiei care era lângă mine a început să mă blameze, că de ce nu pot eu să cred că el poate fi Julieta. «Pentru că nu pot să cred!», le-am răspuns eu «nu pot să cred că el poate juca Julieta și nu pot să cred că, dacă el vine student la Columbia, eu voi putea să lucrez cu acest băiat care a devenit fată de trei ani de zile și să-l învăț să fie Julieta. Nu pot! Aș fi necinstit față de mine însumi, dacă fac asta». Mi-am oferit demisia și-am plecat!”.

Desigur, acest tsunami LGBTQIA+ este un subiect în plină desfăşurare, iar ignorarea lui, în numele toleranţei, ar fi o mare, mare greşeală. În fine, noi să fim sănătoşi, mai ales la cap.

Cristian TIMOFTE

*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 477, săptămâna 11-17 februarie.