Încă 4 cazuri Covid-19 în școli. Cursuri suspendate pentru două clase.

Astăzi, 22 februarie, au fost confirmate încă 4 cazuri de coronanavirus în două școli din județul Neamț. Este vorba de doi elevi din două clase de învățământ primar din cadrul unei școli din municipiul Piatra-Neamț. Tot aici, a mai fost confirmat infectat un copil de grădiniță. Copiii din această grupă au fost trimiși în izolare acasă și cursurile fizice la cele două clase au fost suspendate, trecându-se în online. Ambele măsuri sunt valabile pentru două săptămâni.

Tot astăzi a mai fost anunțat un caz Covid în rândul personalului didactic auxiliar de la o școală din comuna Săvinești. Regulile sanitare impun dezinfecția imediată a spațiilor din școli. „Noi am fost informați ieri, duminică, despre acest caz și tot ieri am făcut dezinfecția în mai multe spații din școală, nu doar într-un singur birou”, a declarat prof. Ana Vasiliu, directoarea Școlii Gimnaziale „I. Gervescu”.

În astfel de situații, decizia de suspendare a cursurilor fizice se ia imediat de conducerea școlii. „Atunci când apare un caz Covid într-o clasă de învățământ gimnazial, liceal, profesional și postliceal, conducerea școlii trebuie să anunțe Direcția de Sănătate Publică pentru efectuarea anchetei epidemiologice și testarea elevilor care au stat în preajma elevului confirmat. Ulterior, conducerea școlii decide împreună cu noi dacă se impune carantinarea elevilor sau suspendarea cursurilor fizice. Când apar două cazuri Covid într-o clasă, conducerea școlii trebuie să ne anunțe și analizăm împreună decizia suspendării cursurilor la clasa respectivă”, a declarat Radu Firăstrău, șeful Direcției de Sănătate Publică Neamț.

Până vineri erau 18 cadre didactice, un personal auxiliar și 12 elevi confirmați infectați. La 4 clase de învățământ primar s-a decis suspendarea cursurilor fizice după ce 4 elevi au fost confirmați pozitiv și pentru 7 colegi ai acestora s-a decis să rămână în carantină la domicilii. Radu Firăstrău a mai precizat că până acum nici unul din cazurile apărute în școli nu au fost confirmate prin teste rapide: „S-au făcut puține testări antigenice în școli, dar au fost cu rezultate negative”. După prima săptămână de școală din al doilea semestru, DSP Neamț a distribuit în școli circa 14.000 de teste rapide care să fie folosite în cazul când sunt elevi cu simptome Covid.

C.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.