Istoria neștiută. Scheletele din Poiana Șugău și mormintele din curțile localnicilor

Județul Neamț abundă de sisteme de fortificații, tranșee și cazemate din Primul Război Mondial și din Al Doilea Război Mondial, fiecare cu povestea ei, dar niciuna pusă în valoare. Și în vreme ce istoricii și arheologii din statele foste inamice în cele două conflagrații mondiale și-au dat mâna, pentru a cerceta și valorifica împreună această bucată de istorie comună, în România nu există niciun fel de intenție, la nivel instituțional, de a aduce în atenția publică locurile și obiectivele de importanță istorică. Eforturile de a scoate la lumină trecutul sunt individuale, iar punerea lui în valoare rămâne un plan incert pentru un viitor la fel de incert. Așa se explică faptul că una dintre cele mai mari cercetări arheologice din România, deși mică în fond, pentru că nu vizează decât 6 morminte, este din comuna Dămuc, județul Neamț. Autorii sunt istoricii Constantin Preoteasa și Dan Mihăilescu, de la Complexul Muzeal Național Neamț, care au săpat, acum 10 ani, în Poiana Șugău, într-o zonă în care fostul primar de Dămuc, Anton Covasan, a făcut o bază sportivă și de agrement.

Despre existența celor 6 morminte se știa de mulți ani, preotul Constantin Bucătaru, care a devenit paroh al bisericii din Huisurez în 1960, având chiar intenția de a exhuma osemintele și a le muta în cimitir, pentru că zona era traversată des de TAF-urile cu care se lucra la exploatarea forestieră.

Inițiativa preotului paroh, blocată de miliție

”În timpul cercetărilor efectuate de noi am fost informați de către cetățeanul Emil Colcer că, la începutul deceniului VIII al secolului XX, o parte dintre morminte au fost afectate de o tentativă de deshumare  efectuată de către localnicul Ion Focșa, îndemnat și asistat de preotul-paroh Constantin Bucătaru. Se dorea în fapt ca toate scheletele să fie deshumate și apoi reînhumate creștinește în cimitirul satului, însoțite fiind de o slujbă de pomenire, locul urmând să fie marcat totodată cu o troiță, deoarece Poiana Șugău era afectată în urma intensei exploatări forestiere din zonă. Cu acest prilej se pare că a fost deranjat inclusiv mormântul 5 (M.5), în cadrul căruia se afla scheletul militarului, aflat atunci în stare bună de conservare. Acesta purta o tunică lungă, groasă, de postav, de culoare kaki, precum și cureaua de piele dispusă în diagonală de pe umărul drept pe sub brațul stâng și avea vizibile pe umeri câte trei stele de material plastic de culoare galbenă și petlițe de culoare roșie, însemne ale gradului de comandant de pluton de infanterie (zugfuhrer) pe care îl deținea. Acțiunea de deshumare a fost stopată însă imediat de către organele de miliție de la acea dată, care au ordonat și supravegheat îndeaproape operațiunea de reînhumare (realizată totuși haotic, fapt dovedit de starea actuală a resturilor scheletice) în același loc a rămășițelor pământești ale defunctului”, se precizează în raportul de cercetare arheologică.

Cele 6 morminte sunt ale militarilor austro-ungari din regimentul de infanterie care au pierdut bătălia de pe muntele Cipchieș, în 1916. Toți erau tineri, cu vârste între 20 și 30 de ani și de statură medie (1,60-1,70 metri înălțime), cu excepția comandantului de pluton, care era mai înalt și în mormântul căruia a fost găsit inventar. Toate scheletele au fost extrase și reînhumate la marginea Poienii Șugău, unde a fost ridicată o troiță și, periodic, de ziua comunei, se face o slujbă de pomenire acolo.

Inventarul mormântului comandantului: curea din piele, nituri, stele, buton de șapcă ștanțat

La momentul cercetării, sicriele, aflate în stare bună de conservare, erau îngropate de 95 de ani. Mormântul M.5, în care a fost înhumat comandantul de pluton, este descris în detaliu în raportul arheologic:

”Era situat la aproximativ 1,70 m față de mormântul 4 (M.4)  și  la 2,70  m față de mormântul 6 (M.6). Acesta avea forma relativ trapezoidala și următoarele dimensiuni: lungimea – 2,20 m; lățimea – 0,70-0,85 m; adâncimea – 1,50 m. În cuprinsul său a fost înhumat un militar din armata austro-ungară, alături de care a fost găsit un inventar ceva mai bogat și mai variat în comparație cu celelalte 5 morminte, constând în resturi de uniformă de culoare kaki; cinci fragmente de curea de piele de culoare maro (dispusă în diagonală de pe umărul drept pe sub brațul stâng), cu 4 nituri metalice; o petliță de culoare roșie cu 3 stele cu 6 colțuri, din material plastic de culoare alb-gălbuie; un șnur de culoare roșie cu un eghilet metalic circular, ștanțat pe margine cu un motiv floral; 5 nasturi metalici de la tunică și unul de material plastic de la cămașă, de culoare albă. Se pare că în acest caz am putea avea de-a face cu un fost comandant de pluton de infanterie (zugfuhrer). Sicriul a fost realizat din scânduri de rășinoase, acum parțial rupte și putrezite, îmbinate cu cuie de fier și avea următoarele dimensiuni: lungimea –  2,15; lățimea – 0,55-0,70 m; înălțimea – 0,40 m (înălțimea capacului – 0,15 m; înălțimea cutiei – 0,25 m). Scândurile aveau lățimea de 0,10-0,25 m și grosimea de 0,02 m. Capacul, cutia, dar și scândurile aveau forma trapezoidală. Capacul era alcătuit  din 5 scânduri (două lungi, două late și una dispusă  pe mediană la partea superioară), iar cutia din 6 scânduri (două lungi, două late și două dispuse la bază). La aproximativ  0,50 m față de capătul mai lat al cutiei era amplasată o scândură transversală, păstrată parțial, care avea lățimea de 0,10 m și grosimea de 0,02 m. Scândurile de la baza cutiei erau prinse cu două contrafișe amplasate spre capete, care aveau următoarele dimensiuni: lungimea – 0,55-0,75 m; lățimea –  0,04 m; grosimea- 0,02 m. Capacul era prăbușit în cutie, peste schelet.

Defunctul era orientat pe direcția vest-est, părea un adult de sex masculin, cu vârsta de 30-40 de ani, înălțimea de aproximativ 1,90 m și lățimea în zona umerilor de circa 0,50 m. Scheletul era complet deranjat de intervenții antropice ulterioare,  aflat într­o stare precară de conservare, oasele sale fiind fragmentare și răvășite mai ales în zona craniului și trunchiului. Inițial el era depus întins pe spate. Picioarele erau întinse și dispuse relativ în paralel, cel drept fiind mai puțin deranjat”.

Pe butonul de șapcă găsit în mormânt erau ștanțate literele F și J și cifra I roman, inițialele împăratului austro-ungar Frantz Joseph I. Satul Huisurez era în imperiu, dar în toată zona de graniță dintre Regatul României și Imperiul Austro-Ungar sunt multe tranșee și cazemate din Primul Război Mondial, care a fost un război static, de uzură. Mai mult, sunt localnici care au morminte în grădinile lor. Sătenii au găsit cruci, pe care nu scrie absolut nimic, pentru că soldații au fost îngropați repede, în condiții de război, și ca niște buni creștini ce sunt, periodic fac pomeniri fără să știe ale cui sunt mormintele.

”Din păcate, în România nu s-au făcut multe cercetări care să vizeze sfârșitul perioadei moderne și începutul perioadei contemporane, deși rezultatele ar fi foarte interesante”, a declarat arheologul Constantin Preoteasa. ”În vestul Europei, din Polonia încolo, se fac cercetări foarte laborioase care vizează cele două războaie mondiale. În mod normal, autoritățile locale au obligația, prin lege, să protejeze patrimoniul. Însă, deși autoritățile locale sunt constrânse legislativ să protejeze patrimoniul care aparține Statului Român, nu prea beneficiază de susținere materială din partea autorităților centrale ale statului. De mult ori, autoritățile locale, subfinanțate, percep patrimoniul ca pe o povară. Ceea ce este de neconceput în alte părți, De exemplu, la Banska Bistrica, în fosta Cehoslovacie, există cel mai mare cimitir militar românesc din afara granițelor țării. Arată impecabil, iar autoritățile locale de acolo sunt profund recunoscătoare armatei române. Din păcate, la noi nu se întâmplă asta”.

Cristina MIRCEA

*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 479, săptămâna 25 februarie-3 martie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.