ROMÂNIA SĂRACĂ. Ajutor pentru femeia cu 3 copii de la Petricani

Cazul Cătălinei Lupu, tânăra cu 3 copii, care riscă să fie evacuată dintr-o locuinţă pusă la dispoziţie provizoriu de către primăria comunei Petricani, semnalat de „Mesagerul de Neamţ” la începutul lunii ianuarie, a sensibilizat mai multe persoane dornice să ajute. Impresionează un domn din judeţul Suceava, care duminică, 14 februarie, a ajuns la Cătălina Lupu, cu o dubă încărcată cu lemne gata tăiate şi cu alimente.

„Acum două săptămâni am auzit de cazul Cătălinei şi am decis să o ajut. Timp de 3 zile am reuşit să strâng lemne, alimente şi bani. Eu de meserie sunt constructor şi fac acest lucru, pentru că şi eu provin dintr-o familie care acum 35 de ani a avut multe neajunsuri. Am ajuns la Cătălina împreună cu familia, cu soţia şi băiatul, am văzut că cei mici ai Cătălinei sunt educaţi, curaţi şi prietenoşi. Să sperăm că primăria nu o va da afară pe Cătălina şi pe copii anul acesta, dacă nu-şi găseşte o altă locuință. Vreau să mulțumesc donatorilor şi soției mele pentru sprijin, şi ziarului Mesagerul de Neamț pentru implicare și mediatizare. Trebuie să ne iubim aproapele ca pe noi înșine. Doamne Ajută!”, ne-a spus domnul Sandu Turcu.

Cazul Cătălinei Lupu a ajuns în atenția „Mesagerului de Neamț” datorită Roxanei Cojocariu și Simonei Cozma din cadrul Asociației de Inițiativă Civică Târgu Neamț. (C.T. STURZU)

*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 478, săptămâna 18-24 februarie.

One comment

  • Simona

    februarie 21, 2021 at 11:11 pm

    Nu cred ca e nevoie sa va lăudați ca ați ajutat

    Răspuns

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *