Astăzi, 19 februarie, de la ora 13.00, va avea loc în sala de festivități a Colegiului Național „Petru Rareș” o ședință extraordinară, aproape de îndată, a Consiliului Local Piatra Neamț. Pe ordinea de zi, pe lângă două proiecte privind organizarea centrelor de vaccinare și Parcul Pădure Cozla Piatra Neamț, apare, la final, cel privind alegerea unui viceprimar.
Este, într-un fel, o măsură luată rapid de actuala majoritate din Consiliul Local pentru a alege al doilea viceprimar după ce PMP-ul și-a redescoperit brusc valențele colaborării cu PSD-ul lui Ionel Arsene. Rămâne de văzut dacă va fi întrunit cvorumul de ședință și de urmărit care va fi reacția celor de la PSD și PMP.
În felul acesta, Andrei Carabelea încearcă să conserve rapid avantajul creat prin colaborarea cu Pro România înainte ca Liviu Harbuz să fie obligat de partid să colaboreze cu PSD-ul.
V.B.