În mod tradițional, atât femeile, cât și bărbații obișnuiau să poarte Mărțișor fixat la sacouri și bluze, aproape de inimă, până în ultima zi a lunii martie, când îl atârnau de o crenguță de pomi fructiferi. În vremurile moderne, și mai ales în zonele urbane, „Mărțișorul” și-a pierdut majoritatea proprietăților talismane și a devenit mai mult un simbol al prieteniei, dragostei, aprecierii și respectului.
Mărțișorul, o sărbătoare unică pe planetă
Se pare că tradiția Mărțișorului este strâns legată de locurile pe unde au trăit strămoșii daci. Vorbim despre teritoriul de astăzi al României, al Republicii Moldova, Bulgariei, chiar zone din fosta Iugoslaviei. Tradiția Mărțișorului este atestată dinaintea erei creștine. Mai ales că, în acele timpuri, strămoșii noștri serbau Anul Nou la 1 martie.
Vechimea Mărțișorului
Dovezi ale existenței mărțișorului de pe teritoriul românesc sunt descoperirile de la Schela Cladovei, lângă Severin. Aici s-au descoperit urmele unei civilizații vechi de peste 8.000 de ani. Alți cercetători menționează zona Brețcu, din județul Covasna. Aici au fost descoperite podoabe romane, albe și roșii, din ceramică, destinate a fi înșirate pe un fir. Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că, la origini, mărțișoarele erau amulete – din pietricele sau ceramică – albe și roșii, înșirate pe fir bicolor (inițial alb-negru, ulterior roșu-alb).
Se crede că rolul lor era de a duce noroc copiilor, frumusețe fetelor și să ofere protecție de-a lungul anului împotriva farmecelor și bolilor.
Simbolistica Mărțișorului sau „funia timpului”
Cele două fire de lână sau mătase din care era confecționat mărțișorul, unul alb şi altul roşu, erau răsucite de femeia cea mai bătrână. Aceasta confecționa câte un mărţişor fiecărui membru al familiei, indiferent de sex şi vârstă. Se crede că acest ritual de realizare a mărțișorului este una dintre cele mai vechi credințe legate de sosirea primăverii. Strămoșii noștri numeau firul mărțișorului „funia timpului”. Ei credeau că la 1 martie, iarna trebuia să plece, lăsând cale liberă primăverii. Mai demult, poate cu o sută de ani în urmă, mărțișorul era pentru români un adevărat simbol al primăverii. Culoarea celor două fire ale mărţişorului avea o semnificaţie bine ştiută de toată lumea: roşul exprima culoarea sângelui, a vitalităţii, a “tinereţii fără bătrâneţe”, a căldurii mult-aşteptate, iar albul era mesagerul purităţii. În vechime, albul era considerat însă şi simbolul luminii, al soarelui aducător de fertilitate pământului.
Purtatul mărțișorului ne face mai frumoși
Datina mărţişorului aminteşte şi de acele timpuri vechi, când anul avea doar două anotimpuri, vara și iarna. În conștiința oamenilor de altădată, aceste anotimpuri erau reprezentate de moartea şi renaşterea naturii. Purtatul mărțișorului la început de martie ne ajută să zâmbim mai mult, să renaștem după o iarnă capricioasă, să fim mai frumoși. Mărţişorul se oferă tuturor, indiferent de sex şi vârstă. Copiilor, fetelor şi feciorilor, părinţilor şi prietenilor, chiar și dușmanilor, pentru a le proteja viaţa de orice imixtiune a răului, ştiut sau neştiut, văzut sau nevăzut. Așa credeau străbunii noștri. În zilele noastre, este un strop de bucurie pe care îl oferim celor de lângă noi.
De ce purtau femeile mărțișor
În unele zone, mărţişorul se poartă 9 zile, până la sărbătoarea Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia. Prin alte sate, mărţişorul se poartă până când înfloresc măceşii sau florile din grădină. Fetele de altădată îşi lăsau şnurul de mărțișor pe flori, având convingerea că se vor bucura de frumuseţea şi gingăşia acestora. Ele sperau astfel să dobândească o piele albă şi obraji rumeni, devenind aidoma florilor, frumoase şi iubite de toată lumea. Femeile măritate legau şnurul mărţişorului pe crengile înflorite ale unui arbore roditor. Aveau credința că în acest fel vor avea parte de spor în casă și în viaţă precum acel pom este mai rodnic.
Tradiții pierdute – Sărbătoarea Martei
Ca personaj mitic, Marta este celebrată în luna martie, în ziua cu Lună Nouă. Anul acesta Luna Nouă apare în 13 martie. Printre atribuțiile Martei intră alungarea puricilor din casă. Să nu uităm că, după o iarnă de aproape 5-6 luni, în care se stătea mai mult în casă, acești paraziți erau nelipsiți și insuportabili. Marta mai era responsabilă și de alungarea bolilor din gospodărie. Marta era și stăpâna a opt plante, considerate miraculoase la început de primăvară. Urzica e buruiana Martei, deoarece Marta era considerată „iute și tare”. Se spunea că cine o mănâncă se întărește. Fapt adevărat, deoarece urzicile conțin mult fier, iar după o iarnă lungă, fără legume proaspete, acesta este deficitar în organism. Urzica era numită și cea dintâi buruiană. Ghioceii mici, micșunelele, cocoșeii, viorelele, pupăza (orobus vernus), rujițiele (rosa canina), fragile (fragaria vesca), brebeneii (corydalis bulbosa) și agricele (primule), erau considerate ca opt frați. Iar tatăl lor era considerat ghiocelul. Se credea că, de faci un mănunchi cu toate aceste flori în ziua Martei și le arunci într-o apă curgătoare, vor fi iertate păcatele celui ce a făcut aceasta.
Femeile aduc mereu primăvara!
În tradițiie populare românești, sărbătorile patronate de femei trebuiau păzite bine de către străbunicii noștri. Mai tare decât cele bărbătești, deoarece femeia „e mai iute”. Într-o sărbătoare femeiască, cum e Chirica, Marina, Catrina, Cuvioasa Paraschiva, nimeni nu îndrăznea să lucreze, de teama pedepselor promise de patroanele acestor zile. Dar în sărbătorile bărbătești, cum e Sf. Gheorghe, ori Sf. Neculai, chiar se îndemnau bărbații la muncă. Se credea că bărbatul e mai îngăduitor, după cum e și Sfântul Soare – el totdeauna luminează. Dar femeia, luminează câteva nopți pe lună precum Luna Plină, apoi iar e în ceață. La fel și cu Baba Dochia. Acum e ploaie, acum e cald, acum vânt, apoi iar frumos. Așa-i femeia!
Cojoacele Babei Dochia
La 1 martie, Calendarul creștin-ortodox prăznuiește pe Sfânta Cuvioasă Muceniță Evdochia. Numele Evdochia semnifică în grecește „biruitoarea”. Împletirea tradițiilor precreștine cu cele creștine s-a realizat pentru mai toate evenimentele sacre ale strămoșilor noștri. Chiar dacă Baba Dochia este un personaj autentic românesc, se observă asemănarea numelor acestor două femei deosebite, Evdochia-Dochia. În unele legende, soacra Dochia își trimite nora, soția lui Dragobete la sfârșitul lunii februarie, să-i aducă fragi copți. În alte legende, îi cere să 
meargă la râu și să spele lână neagră până o face albă, iar pe cea albă să o facă neagră. Cu ajutorul lui Dumnezeu, nora reușește să umple o ulcică cu fragi copți. Dochia crede că a sosit primăvara și, fără să mai asculte de ceilalți ciobani, se hotărăște să urce oile la munte. Prevăzătoare, se îmbracă cu 9 cojoace sau 12, în variantele moldovenești. Pe drum, ea se dezbracă de câte un cojoc pe zi datorită căldurii toride. În ultima zi, se lasă un ger cumplit, iar Baba Dochia moare înghețată și se transformă în stană de piatră.
Babele. Cum e ziua ta? Caldă sau rece?
Zilele Babelor sunt primele nouă zile ale lunii martie, zilele cele mai schimbătoare, capricioase, asemenea unor femei. Tradiția a rămas ca pe 1 martie, fetele şi femeile să „îşi aleagă o babă”. Aşa vor afla cum vor fi tot anul: frumoase sau urâte, vesele sau supărate, în funcţie de vremea din ziua aleasă. Se credea ca până ce nu dezbracă baba Dochia de toate cele 12 cojoace ce le are, nu se face primăvară. Iar dezbrăcarea de fiecare cojoc este însoțită de furtună sau ger. Etnografii spun că tradiția Babelor este una dintre cele mai importante din tradiția românească.
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 479, săptămâna 25 februarie-3 martie.
