Boghicea. Sfințirea locului unei noi biserici

Interviu cu preotul Iulian CEOBANU

În prima decadă a lunii martie, credincioșii romano-catolici din Boghicea au avut parte de un eveniment aparte, sfințirea locului unde va fi ridicată o nouă biserică. Vechiul lăcaș, ridicat la începutul secolului trecut, este șubred și nu mai face față numărului de credincioși. Slujba de sfințire a fost onorată de prezența PS Iosif Păuleț, episcop al Episcopiei Romano-Catolice Iași. Alături de parohul Iulian Ceobanu s-au aflat credincioșii din Parohia Slobozia, primarii Mihai Cazamir (Boghicea) și Gheorghe Fron (Cornu Luncii-Suceava). Ambii au fost încreștinați în Parohia Slobozia. Au mai fost prezenți consilieri locali și salariați ai administrației publice locale.

Despre mai vechea biserică din satul Boghicea, cu decenii în urmă, preotul Mihai Lucaci prezenta satul Boghicea și biserica romano-catolică de aici astfel: “Satul Boghicea este filiala Parohiei Slobozia. El este așezat pe partea de nord a Siretului, la 22 km de Roman. Face parte din gruparea de sate catolice care s-au format pe malurile Siretului la începutul secolului al XIX-lea, prin venirea catolicilor din satele Adjudeni și Tămășeni, aceștia sosind în perioada marelui exod al catolicilor moldoveni 1700-1750. Boghicea este menționată pentru prima dată de statistica Parohiei Tămășeni, de care aparținea, în anul 1802, sub denumirea de Boghia. Erau atunci 13 familii, care numărau 54 de credincioși. Schematismul misiunii din anul 1874 arată la Boghicea o capelă în construcție. Biserica actuală a fost construită din cărămidă în anul 1924, prin grija parohului de atunci de la Oțeleni, Gheorghe Istoceanu. Biserica are ca patron «Presfânta inimă a lui Isus». Comunitatea din Boghicea este într-o ușoară creștere, prin rămânerea celor căsătoriți în sat și prin revenirea unora din oraș. Satul are 98 de familii, cu 402 credincioși”.

Din păcate, după 1990, numărul credincioșilor din acest sat s-a înjumătățit, astăzi fiind înregistrați 270, parohia fiind păstorită, din toamna anului 2020, de părintele Iulian Ceobanu.

Despre eveniment, primarul comunei Boghicea, Mihai Cazamir, a precizat: „Pentru mine este o bucurie imensă când văd că în comuna noastră se clădește ceva. Acum abia au început demersurile, însă prezența episcopului Iosif Păuleț la Boghicea, dar și a preotului Iulian Ceobanu, sunt garanția că vom participa cu toții la clădirea noului edificiu bisericesc. Deși numărul credincioșilor din acest sat nu este mare, vom pune umărul cu toții la ridicarea noii biserici”.

– Părinte, pe 7 martie 2021, ați purces la o misiune grea, de construire a unei noi biserici în satul Boghicea.

Toată atenția noastră se îndreaptă acum spre noua biserică romano-catolică a satului Boghicea. Acolo este necesară o nouă biserică, mult mai mare. Despre lăcașul vechi știu că nu are temelie, cu o structură de susținere a întregii construcții foarte slabă. Zidirea s-a realizat pe pietre, care nu asigură construcției o anumită siguranță.

– Veți demola vechea construcție?

Nu, vom face alta, lângă cea veche.

– Ați pregătit proiectul?

Este în lucru, iar incinta va avea o capacitate de 250-300 locuri. Va fi lungă de 20 metri și lată de 7 metri. Nu am făcut un deviz și nu știm la ce sumă se va ridica această construcție. Materialele sunt scumpe și vom ști cât s-a investit când vom sfinți noua biserică.

– În cât timp credeți că va fi gata?

Sper ca în 3-4 ani să slujim în ea. În schimb, la Biserica Slobozia, vrem să facem o grotă, în fond, o amenajare din piatră și mortar, cu aspect de grotă. Va fi și un altar afară, iar acolo vom așeza statuia Preacuratei Fecioare. Lucrarea în 2-3 luni va fi gata. În prezent, statuia Sfintei Fecioare este în interiorul bisericii. Vom construi bănci din lemn, iar iarna le vom acoperi, ca să fie ferite de acțiunile nefavorabile ale vremii.

– Când începe anul bisericesc la credincioșii catolici?

Anul Liturgic începe cu cinci săptămâni înaintea Crăciunului și se încheie în duminica în care celebrăm Sărbătoarea Cristos Rege, iar anul liturgic începe în duminica următoare, când începem și Postul Crăciunului.

– La catolici, cele mai importante sărbători creștine sunt tot cele legate de Nașterea Domnului, Paștele, Adormirea Maicii Domnului și Nașterea Maicii Domnului?

Da. Însă, pe lângă ele am mai putea adăuga Sărbătoarea “Coborârea Duhului Sfânt”, ziua de naștere a bisericii creștine. Mai sunt și altele, dar nu atât de importante precum cele pe cale le-ați enumerat.

“Paștele, la aceeași dată pentru toți creștinii”

– De o vreme, se pomenește de stabilirea unei date a Învierii Domnului pentru toți creștinii.

Așa este, în ultima vremee este vehiculată ideea ca Paștele să fie sărbătorit odată în toată lumea creștină. Cred că este posibilă realizarea acestei propuneri. Creștinii obișnuiți ar vrea acest lucru. În comuna Moara, unde am slujit înainte, mulți spuneau că ar fi bine, pentru că sunt căsătorii mixte, între romano-catolici și ortodoşi, și fiecare ține postul și Paștele în felul său. Oamenii spun că ar fi bine ca fiecare familie să poată sărbători și consuma bunătățile tradiționale sărbătorii Paștelui odată. Același lucru îl discut și eu cu oamenii când, ca preot, merg pe la casele credincioșilor. Însă, nu noi stabilim acest aspect, ci capii celor două biserici. Din ceea ce știu, acest lucru este dorit de foarte multă lume, iar la noi este o comisie care lucrează în acest sens, și care stabilește ziua Paștelui.

– În ce moment, în anii tinereții, ați simțit chemarea spre preoție?
De copil mi-a plăcut biserica și la ea mergeam în fiecare seară. Totuși, a fost un moment, poate prin clasa a II-a sau a III-a, când, datorită unui părinte vicar, atașat foarte mult de copii, am fost uimit de atitudinea sa față de noi, cei mici. Iar de atunci, ușor, ușor, am început să mă gândesc dacă voi putea ajunge și eu ca dânsul. În fond, problema era să mă fac preot sau nu. Însă, ușor, ușor, mi s-a întărit ideea și convingerea că sunt chemat spre viața de preot și am mers înainte. Este un moment aparte în viața oricărui preot, când simte că este chemat spre preoție.

– De fapt, cine sunteți dvs, părinte?

Sunt preotul Iulian Ceobanu, de loc din satul Gherăești, acolo unde s-a născut și episcopul emerit Petru Gherghel. Pe un păstor așa de mare nu-l uiți ușor, iar legătura sufletească, spirituală creată în timp rămâne. De aceea este și astăzi căutat pentru sfaturi și prezență. Am urmat cursurile gimnaziale în satul natal, apoi liceul în cadrul Seminarului de la Iași. Am fost hirotonit preot în anul 2004, pe 29 iunie. Am început activitatea pastorală ca vicar în orașul Gura Humorului, unde am activat patru ani. Apoi, pe data de 1 septembrie 2008, am fost numit paroh în satul Bulai, comuna Moara, județul Suceava, unde am slujit până în toamna anului 2020, la 1 septembrie, când am venit în Parohia Slobozia, comuna Boghicea. Nu este o parohie mare. La Slobozia sunt 158 familii, cu vreo 400 de suflete. Sunt mulți văduvi și singuri. La Boghicea sunt 93 de familii, cu o populație de aproape 270 de suflete.

“Fiul lui Dumnezeu ne iartă…”

– Ce reprezintă Postul Paștelui la romano-catolici?

Viața în timpul Postului Mare este la fel ca în fiecare zi a anului. Doar că, pentru noi, catolicii, și pentru fiecare creștin în parte, timpul Postului Mare este unul de pocăință, în care biserica ne îndeamnă să privim mai atenți în suflet. Postul este și un timp de pocăință, de convertire. Biserica ne cheamă să ne cercetăm sufletul și după aceea să vedem unde sunt patimile, viciile. Să le căutăm rădăcina și să încercăm să le eliminăm pas cu pas. Post nu înseamnă să mă abțin de la carne vinerea, nu numai să nu particip la nunți, discoteci sau la alte distracții zgomotoase care nu cadrează cu timpul de pocăință pe care îl trăim. Dar pot să mă cercetez și să-mi schimb viața în bine. Să încerc să elimin tot ceea ce este rău în sufletul meu, să le caut rădăcinile și să le elimin ușor, ușor. În timpul postului, creștinul trebuie să urce o scară. Orice creștin urcă o scară, ca a Sfântului Ioan Scăraru`. Numai că păcatul îl trage pe om în jos. Dar, eliminându-l din viața ta, urci pe o scară imaginară spre Cer, tocmai ca a Sfântului Ioan Scăraru`. Practic, ne urcă spre Cer, unde năzuim să ajungem cu toții. Categoric, o fărâmă de pocăință trebuie să fie în fiecare om. De fapt, putem privi postul și ca o primenire fizică, iar pe partea spirituală aduce și o fărâmă de bucurie. În sensul că cercetându-mă mai atent, elimin ceea ce este rău, tocmai pentru a urca pe scara de care am pomenit. De asemenea, avem și mulțumirea sufltească și bucuria că vom parcurge Sărbătoarea Paștelui mai curați ca înainte. Dumnezeu nu l-a trimis pe fiul său ca să judece lumea, ci ca să o mântuiască. Nu este acel judecător care te biciuie, ci care te iartă mereu. Aici îți aduce mulțumirea, bucuria. Omul este slab, iar fiecare dintre noi poate cădea ușor în păcat. Dar, având certitudinea că Dumnezeu mă iartă, îmi dă curajul de a-mi cere iertare. O dobândesc, iar pe mine ca om mă face responsabil să fiu mai atent și să nu cad în păcat, de obicei, în aceeași greșeală.