Situația din comuna Bîra, unde rata infectărilor a urcat astăzi la 9,48 la mie, a fost analizată astăzi, 11 martie în ședința Comitetului pentru Situații de Urgență Neamț. A fost propusă carantinarea localității, începând de vineri, 12 martie, pentru 14 zile. Este prima localitate din Neamț care intră în carantină, anul acesta.
Această măsură implică o serie de restricții, cele mai importante ținând de limitarea circulației în cadrul localității, limitarea accesului în localitate, obligativitatea cetățenilor de a avea o declarație pe proprie răspundere atunci când își părăsesc locuința ș.a.
Tranzitul localității se va putea face doar pe drumurile publice și nu va fi posibilă oprirea în comună. Slujbele de înmormântare vor fi posibile doar cu prezența, în exterior, a maxim 20 de persoane. Niciun eveniment public sau privat nu se va mai putea desfășura în această localitate în perioada celor 14 zile.
Hotărârea completă, care conține și lista cu toate restricțiile care vor intra în vigoare, o puteți citi mai jos
HCSU carantinare BIRAC.I.