Certificatul RAR Auto-Pass este un document emis exclusiv de Registrul Auto Român și poate fi obținut simplu, direct de pe site-ul www.rarom.ro , fără a fi nevoie de crearea unui cont sau de cunoștințe digitale avansate. Documentul este conceput pentru a oferi transparență maximă, protejând interesele cetățenilor de bună credință, iar tariful unic pentru RAR Auto-Pass este de 42 de lei, costul fiind stabilit de Consiliul de Administrație al RAR-RA.
Registrul Auto Român atrage atenția asupra unor practici posibil înșelătoare prin care terți oferă certificate RAR Auto-Pass la tarife mai mari decât cel oficial. „Registrul Auto Român (R.A.R.) atrage atenția asupra situațiilor în care anumite entități terțe se interpun între R.A.R. și clienții de bună credință, folosind diferite metode pentru a vă exploata din punct de vedere financiar. Aceste practici includ utilizarea unor denumiri, culori, sigle sau elemente vizuale similare cu brandul oficial R.A.R., în scopul de a induce în eroare cetățenii și de a vinde certificate RAR Auto-Pass la tarife mult peste cel oficial.
Așadar, recomandarea noastră este să descărcați RAR Auto-Pass doar de pe site-ul oficial al R.A.R., www.rarom.ro , pe a cărui primă pagină există un buton specific accesării acestui document.
Dacă aveți orice fel de îndoieli privind autenticitatea documentului RAR Auto-Pass vă invităm să ne contactați telefonic sau printr-o petiție depusă online.
Vă mulțumim pentru încrederea acordată și vă rugăm să vă informați corect!”, anunță Registrul Auto Român într-o postare pe Facebook.
(G. S.)
Schimbare de conducere la Palatul Administrativ: Valentin Ivancea revine în funcția de prefect al județului Bacău- BCR deschide la Bacău un nou hub ZBOR, dedicat dezvoltării și inițiativelor tinerilor
- Dacă o întâlniți în misiune, evitați mișcările bruște! O polițistă din Bacău a cucerit trei medalii la Mondialul de Karate
- Spitalul Județean de Urgență Bacău, în top 5 național la evaluarea serviciilor medicale și pe primul loc la numărul de pacienți respondenți
- Programul Rabla se relansează: 35,4 milioane de lei pentru mașini noi








