Interviu cu primarul Iulian IACOB
– Domnule primar, ce pachet de investiții ați preluat, ca primar, în comuna Dochia?
Am preluat doar proiectul privind începutul asfaltării drumurilor de pe porțiunea de sat canalizată. Din păcate, nu era finalizată documentația. De aceea, de când sunt primar, am început cadastrarea porțiunii de 10 kilometri lungime de rețea deja realizată. Documentele au fost trimise pentru finanțare. Am mai început alte documentații, privind extinderea canalizării. În final, rețeaua de canalizare va avea o lungime de 25 kilometri, din care au fost realizați deja 10 kilometri.
– Rețeaua de canalizare are nevoie și de clienți, altfel nu se justifică investiția.
Așa este. De aceea, am început să strângem cereri pentru racordarea gospodăriilor la canalizare. Mai mult, o să mergem prin sat să vedem care dintre cetățeni vor să-și racordeze locuința la rețeaua de canalizare. În cele din urmă, este posibil să fie și o problemă cu canalizarea. Spun asta, pentru că ne este frică de un lucru, ca banii să nu fie înmormântați de pomană în pământ. În fond, eu vedeam altfel taxarea pentru acest serviciu. Cei de la Apa Serv spun că atâta apă intră, atâta iese, cam câte 10 mc consumul de familie. Numai că nu tot atâția ies la canal. Am explicat că printre consumatori sunt și vaca și cățelul și toate viețuitoarele din curtea unui cetățean. Au spus că la canalizare va fi alt preț, de 2-3 lei/mc. Dar, vom vedea ce va fi.
– Dacă rețeaua nu este folosită în proporție de minimum 30% din capacitatea maximă, nu poate funcționa.
Ei au spus 40%. De aceea îmi este frică. La țară, problema cea mai delicată este banul. Forță economică locală nu este, iar resursele oamenilor sunt foarte mici. Repet, îmi este frică, pentru că este posibil să rămână rețeaua înmormântată, ca și cele din Girov și Dobreni.
– În final, va fi nevoie de soluții, care să cupleze aceste rețele comunale…
Stația noastră de epurare este gata și este funcțională. S-au făcut deja probe și așteptăm Inspectoratul de Stat în Construcții să vină și să o vadă, ca noi să putem prelua rețeaua de la constructor. Apoi, la rându-ne, să o putem preda la Apa Serv SA Neamț.
– Dacă nu o va prelua?
Și aici este o problemă, dacă Apa Serv va prelua această rețea. Am stat de vorbă cu directorul de la Apa Serv, iar dacă va rămâne la noi, rețeaua va sta înmormântată de pomană. De fapt, nu știu ce să fac cu partea a doua a canalizării, dacă o vom face sau nu. Totuși, sperăm că vor fi doritori să se racordeze la rețeaua de canalizare.
– Satul Dochia este alimentat cu apă în totalitate?
Da, este alimentat în totalitate, rețeaua fiind predată în administrare la Apa Serv.
“Gaz metan și 10 kilometri de asfalt”
– Care este situația drumurilor comunale?
În privința acestui domeniu, cum spuneam, avem în pregătire un proiect pentru 10 kilometri de asfalt, pe drumurile cu rețea de canalizare. În fond, de viitoarea rețea de canalizare ține și modernizarea celor 15 kilometri de drumuri, care au mai rămas. Dacă nu o să fie clienți la rețeaua de canalizare, vom asfalta drumurile așa cum sunt.
– Ce vești aveți despre drumul județean care duce la Itrinești, prin satul Bălușești?
Este un proiect început anul trecut de Consiliul Județean Neamț. Are un termen de doi ani. Am vorbit la toate instituțiile abilitate, inclusiv cu domnul președinte Ionel Arsene, însă proiectul este în zona lor. Sunt așteptați banii pentru continuarea lucrărilor. Proiectul având o durată de doi ani, anul acesta ar trebui să se termine lucrarea pe relația Dochia-Bălușești-Itrinești. În satul din comuna vecină, drumul este început. În schimb, eu voi insista la CJ Neamț pentru continuarea lucrărilor.
– Școala are asigurată aparatura necesară învățământului online?
Elevii dispun de tablete, acestea fiind primite de la Inspectoratul Școlar Judeţean Neamț. Aparatele au venit în două tranșe, în prima 70 bucăți, iar în a doua 100. Din partea primăriei au fost oferite 10 tablete. Anul trecut, prin lunile mai sau iunie, au fost date din partea primăriei acele aparate, care au fost donate școlii. Din acest punct de vedere, nu sunt probleme.
– Într-o vreme, pomeneați de rețeaua de gaze naturale, ca atare, la ce nivel al demersurilor ați ajuns?
De obicei, dacă începi o lucrare, până la urmă trebuie să o și termini. Am început să strângem cereri pentru rețeaua de gaze naturale, dar am constatat că sunt mai mulți solicitanți la gaze decât la canalizare. Rețeaua va veni de la Secuieni și va trece prin Făurei, Mărgineni și va ajunge la noi. Va fi o asociere între aceste comune. Condiția este să strângem 1.000 de cereri în totalitate, în cele trei comune. Am discutat și cu doamna Andreea Mihoc-Firăstrău, reprezentanta firmei care va construi această rețea, fiind vorba de SC Mihoc Oil Roman. De exemplu, comuna Mărgineni așteaptă fonduri. Noi avem ceva bani în fondul de rulment, la care ne putem apela dacă este cazul, pentru a demara demersurile. Dacă nu avem fonduri, vom face un împrumut, însă vreau ca la Dochia să avem gaz metan. Și asta, cât voi fi primar. După, este treaba celui care va veni după mine. La început, când a apărut rețeaua de apă potabilă, oamenii spuneau că nu vor să tragă apă, pentru că au fântână. Până la urmă, aproape toți au apă curentă în curte. Cu siguranță, așa va fi și cu canalizarea și cu gazul metan. Începutul este mai greu. La fel a fost și cu telefoanele mobile, iar acum au toți. Așa se întâmplă de obicei, oamenii privesc cu o anumită reticență noul. Cu timpul se învață, iar puterea exemplului este cea mai bună metodă de lămurire a oamenilor.
“Voi susține echipa de fotbal”
– Ce lucrări mai veți în grafic?
Ce v-am spus anterior sunt dorințele mele, respectiv, canalizare, asfalt și gaz metan. Mai avem în plan un teren de sport cu material sintetic, apoi, extinderea primăriei, pentru că este foarte mică și înghesuită. Salariații stau și câte patru într-un spațiu mic.
– Căminul cultural este modernizat în totalitate?
Da. Nu avem scaune fixe, dar interiorul este modern, curat și foarte frumos.
– Dacă începe campioatul, veți susține echipa de fotbal?
Vreau să activeze în continuare, evident, când va începe campionatul. Echipa trebuie să intre în legalitate și să-și înființeze o asociație sportivă non-profit. Le trebuie asociație cu statut juridic, pentru că au fost ceva probleme cu Curtea de Conturi. A fost plătită suma de 3.000 lei la arbitri de la primărie. Plata trebuie executată de asociația sportivă nu de primărie. Cum ea nu era înființată, a plătit primăria. Acum nu se mai poate, iar echipa trebuie să aibă în spate asociația sportivă. Sunt și câțiva inițiatori – Aniței și Gaman – care au început demersurile pentru înființarea asociației și trebuie să intre în legalitate. Vom mai căuta și niște sponsori, pentru că este greu la început. De la primărie, sportul, prin buget, a avut suma de 20.000 lei. La fel au avut și bisericile. Deocamdată, bugetul nu este venit și vom vedea ce vom face. Oricum, echipa nu va fi desființată.
– Ce se întâmplă cu pământul din centrul satului, nefolosit încă de comunitate?
Este al bisericii din sat. Domnul Petru Mîndru, fostul primar, Dumnezeu să-l ierte, s-a zbătut să ia acest pământ, ca să înființeze un parc central. Însă, părintele de atunci nu a vrut să-l dea. Din păcate, actualul parc nu prea a fost supravegheat, iar copiii l-au cam distrus. Vom discuta cu părinții, pentru că vom putea să dăm în schimb ceva pământ la câmp, iar acolo vom construi ceva în folosul cetățenilor. Inițial, terenul nu a fost al primăriei, dar a fost cedat de proprietar primăriei cu ani în urmă.
– Cum va arăta comuna peste câțiva ani?
Dacă vom realiza modernizarea drumurilor comunale și vom aduce gazul, iar rețeaua de canalizare va funcționa, lucrurile se vor schimba în bine pentru toți locuitorii comunei.
A consemnat Constantin NEGRU
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 482, săptămâna 18-24 martie.