Cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ şi-au primit atribuţiile de serviciu în baza cărora îşi vor desfăşura activitatea. Mădălina Ciubotaru are în coordonare partea de cultură din Neamţ, urmând să supervizeze activitatea Teatrului Tineretului, Complexului Muzeal Naţional Neamţ, Centrului pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare şi Bibliotecii Judeţene G.T. Kirileanu. De asemenea, vicepreşedintele Ciubotaru are în atribuţii şi învăţământul special nemţean. Atribuțiile doamnei vicepreşedinte se justifică, probabil, prin experienţa sa profesională. A fost secretară la Şcoala nr. 1 Roznov, director al unei firme de psihologie, secretară a unei firme de turism, asistent social la Căminul de Bătrâni Roznov şi, cireaşa de pe tort, fost consilier parlamentar.
“Am avut o primă întâlnire cu directorii instituţiilor şi am discutat despre problemele existente, dar aşteptăm bugetul. Putem să ne propunem multe, dar fără bani nu putem face nimic“, a precizat vicepreşedintele Mădălina Ciubotaru.
Dragoş Chitic se va ocupa de drumuri şi de…natură
Fostul primar Dragoş Chitic va coordona activitatea societăţilor Troleibuzul şi DRUPO SA şi este reprezentantul executivului judeţean în Consiliul de Administraţie al ADI Urbtrans. Totodată, vicepreşedintele Dragoş Chitic va gestiona şi problemele Serviciului Salvamont şi ale Administraţiei Parcului Naţional Ceahlău.
“Am avut discuţii cu directorii fiecărei entităţi pe care o am în coordonare, dorim să eficientizăm activitatea acestor instituţii şi să le oferim servicii de calitate nemţenilor. O atenţie deosebită voi acorda legăturii dintre ADI Urbtrans şi societatea Troleibuzul pentru a reuşi să implementăm cu succes cele 2 proiecte ale consiliului judeţean şi cele 3 ale Primăriei Piatra Neamţ pe coridoarele de mobilitate. După cum se ştie societatea DRUPO a avut probleme mari, era la un moment dat în insolvenţă, dar şi-a revenit şi ne dorim o eficientizare a activităţii legată de drumurile judeţene. Ne dorim servicii de calitate şi în ceea ce priveşte Salvamontul şi protejarea ariei naturale aflate în administrarea Parcului Naţional Ceahlău. Societatea Troleibuzul are mult de încasat din urmă şi căutăm să crească eficienţa serviciilor, mai ales atunci când vom avea şosele modernizate şi mijloace de transport electrice“, a declarat Dragoş Chitic.
Angela Croitoru
Un comentariu
la ce sa ne asteptam de la un om care nu a facut absolut nimic pe vremea cand si-a ostoit pretiosul trup pe fotoliul de primar sau viceprimar??