Lângă biserica din satul Davideni, comuna Ţibucani, este un imobil al cărui aspect „spune” o poveste tristă. O casă boierească, celebră pe vremuri, a ajuns adăpost pentru câţiva ţigani, care au ocupat-o abuziv şi n-au avut nicio reţinere să o distrugă, inclusiv prin „cazarea” cailor în camerele din partea frontală a clădirii. Sătenii s-au plâns constant de „vecinii” de circumstanţă, care nu doar că făceau scandaluri, ci şi furau în fiecare săptămână de prin gospodăriile oamenilor. Actualul primar a reuşit să-i evacueze la sfârşitul lunii februarie.
„Era nelinişte în tot satul şi neapărat trebuia să-i scot de acolo”, a declarat Ioan Rusu, primarul de Ţibucani. „De acum, cu juristul pe care-l am la primărie, încerc să încep procedura în instanţă, să văd cum pot să iau în administrare acel imobil, în condiţiile în care nu mai există niciun moştenitor. Când se încălzeşte mă duc cu beneficiarii Legii 416 să fac un pic de curăţenie acolo, că e jale, după care am să fac o consultare cu cetăţenii să vedem ce destinaţia i-am putea da acestui imobil, în eventualitatea că-l vom obţine în administrare prin hotărâre judecătorească”.
Casa boierească a aparținut unui boier, care era stăpânul zonei, şi se presupune că l-ar fi chemat Davideanu, de aici şi numele localității. A fost asasinat, odată cu soția lui, iar averea, inclusiv bunurile din casă au devenit ţinta multora care au profitat de ocazie şi şi-au luat „câte ceva”. Într-un context pe care actualii săteni nu-l cunosc în detaliu, imobilul a ajuns la un anume Culai Dascălu, care era un fel de staroste al satului în perioada de dinaintea primului război mondial. Bătrânii le-au povestit nepoţilor lor că în casa boierească era lux, iar tacâmurile de argint,
porţelanurile fine şi paharele de cristal nu lipseau de pe masă. A venit al doilea război mondial, Culai Dascălu a plecat pe front, iar soţia lui, Frăsâna, a primit peste un timp o scrisoare. De mulţumire. A rămas văduvă tânără, cu doi copii, şi s-a măritat cu un flăcău, Neculai Butnaru, care a avut mai mult noroc decât soţul ei şi s-a întors din război. Au dus o bună parte din viață la curte, în stil boieresc, învârtind toată moşia lui Culai Dascălu, de 50-60 de hectare. Dar a venit comunismul, casa a fost confiscată, iar proprietarii supuşi unei forme subtile de tortură: li s-a permis să rămână în jumătate de imobil, doar ca să asiste neajutoraţi la modul grobian şi distructiv în care se comportau cei aflaţi în munca febrilă de înfiinţare a CAP-ului. După un timp, Frăsâna şi Neculai Butnaru n-au mai suportat coabitarea şi s-au mutat într-o casă pe care şi-au ridicat-o singuri, câteva sute de metri mai încolo. Au muncit amândoi până la vârste înaintate, au ajutat tot satul şi au fost nişte repere pentru comunitate. N-au avut copii împreună, iar cei doi fii ai Frăsânei au murit şi ei. De aceea casa boierească a rămas a nimănui şi frumuseţea ei de altă dată a dispărut sub efectul anotimpurilor şi, în special, al „oamenilor” care au distrus-o aparent, nu iremediabil. Însă cert, clădirea strigă după ajutor. Rămâne de văzut dacă instanţa va înţelege acest strigăt.
Mircea Cristina
*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 482, săptămâna 18-24 martie.
Parteneri
Mesagerul Bacău Petiție SENS fără sens în Bacău! 
ZCH VIDEO. Se lucrează la reabilitarea Școlii Gimnaziale nr. 2 – cea mai mare din Piatra-Neamț 
NewsEdge Sezonul de Premier League a început cu un record de 9 antrenori noi. Cine pleacă primul și cine poate deveni noul Alex Ferguson 
BusinessEdge Fast-food-ul domină piața restaurantelor din România. Cifra de afaceri a primelor 10 companii a crescut la 4,74 miliarde de lei 
3 comentarii
Ce amintiri frumoase😍😍😍 !!!. Bunicii mei stateau la 2 case de conac. Toata vara ne jucam in conac si prin curtea boiereasca cu toti copiii din sat.
😢😢😢
A fost odată, ca-n povești, o preafrumoasă casă, denumită de săteni ”Curtea” ….
O cochetă casă boierească, demult locuită, azi o ruină!
Da, adevărat, ea a aparținut boierului Davideanu și apoi familiei Neculai (Culai) și Elena Dascălu. Dar de aici vă spun eu adevărata poveste a casei și a ultimilor ei locuitori.
Dintr-o luxoasă locuință boierească, soarta ei a fost să devină casa frumoasă, modestă și curată, fără porțelanuri și argintărie, a unei familii de țărani înstăriți cu sânge răzeșesc, oameni gospodari, care au îngrijit-o și au transformat-o într-un frumos, călduros și drag cămin pentru cei șapte copii ai lor: Neculai, singurul băiat și cel mai mare, Lucreția, Maria, Olga, Aglaia, Ecaterina și mezina Eufrosina, adică Frăsâna Dascălu. În perioada interbelică casa a fost înfloritoare, copiii se jucau în curte și la izvoare, trăia prin intermediul locuitorilor ei.
Cu timpul, fetele cele mari, Maria și Lucreția s-au măritat și au plecat la casele lor, Neculai a devenit învățător. Rând pe rând au plecat de acasă toți copiii. În Davideni a mai rămas Marița și cea mică, Frăsâna. Acum casa răsuna de râsetele nepoților care veneau la bunicii lor în vizită.
Dar, a venit războiul… cu toate relele și pierderile sale…Bătrânul Culai e împușcat. Fiica sa Frăsâna rămâne văduvă de războ,i cu doi copii mici, Nicuță (Ion) și Lenuța (Elena). Se recăsătorește cu Neculai Butnaru și rămâne în sat.
Mai târziu, după ce își va construi propria gospodărie împreună cu fiica cea mare, va fi vecină, gard în gard, cu nepoata ei, Lenuța, una din fiicele Mariei. În vremea comunismului, cele două gospodării, pe 29 august, cu ocazia hramului Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, reuneau cu cu drag zeci de urmasi ai familiei Dascălu veniți din Piatra, Bacău, Iași, Tupilați, Verseni, Pașcani, Mogoșești sau Războieni. Pentru noi, copiii, era o mini vacanță plină de năștrușnicii, singura dată din an în care ne întâlneam verișorii de-al doilea. Nu existau garduri și mai ales porți! Eram toți ba la tanti Frasâna, ba la tanti Lenuța, ba la C.A.P. Atunci am vrut să văd casa frumoasă din poveștile bunicii, dar mi s-a spus: ”Nu mai ai ce să vezi, e o dărăpănătură”. Am văzut-o odată, exteriorul. Jalnică! Nimic nu era ca în povestirea bunicii.
Odată cu venirea comuniștilor, viața ”chiaburilor” Dascălu se sfârșește. Împreună cu cele câteva hectare de pământ pe care le lucrau pentru ca să-și asigure traiul le este luată și casa.
Începutul sfârsitului….. Vandalizată, transformată în C.A.P. aceasta se degradează într-un ritm accelerat, nimeni neavând grijă de ea, ci din contră.
Vine Revoluția….Vandalizată din nou….Patru dintre fetele Dascălu, cele rămase în viață, încearcă să redobândească casa părintească…În zadar este dată o hotărâre judecătorească în favoarea lor. Frăsâna împreună cu soțul ei Neculai Butnaru, singura rămasă în Davideni, se autoproclamă proprietară a casei devenită între tip o ruină.
Dar, din pământ ne naștem, în pământ ajungem..S-au dus toate fetele Dascălu și fratele lor Neculai. S-au aproape toți copiii lor. Au rămas strănepoții Elenei și ai lui Culai, așa ca mine, care, poate, dacă au avut norocul ca, înainte de culcare, bunica să le spună cu glas melancolic o poveste despre o casă frumoasă, ”Curtea”, caldul cămin al copilăriei ei, își mai amintesc câte ceva despre ea și oamenii ei.
Buna ziua,
Am citit cu inima la gura ce ati scris, pentru ca si eu ma numar printre stranepotii lui Neculai si ai Elenei Dascalu! Bunicii mei (Tudorache Balan si Veronica Dascalu casatorita Balan) au locuit trecator in conac, pe vremea cand inca era functional. Mi-ar face placere sa povestim mai multe despre asta, daca aveti disponibilitate 🙂