O asociație cu legături la nivelul județului Neamț, „Act for Tomorrow” cu sprijinul financiar al Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a efectuat un studiu cu scopul identificării particulelor de microplastic în surse de apă dulce din România. Raportul final, dat publicității luni, 22 martie, punctează că ar fi probleme și în județul Neamț.
Între cele 21 de ape dulci din care au fost prelevate probe s-au numărat și Lacul Bâtca Doamnei și râul Bistrița și concluziile arată că există particule de microplastic: „La nivelul județului Neamț, au fost colectate probe de apă atât din râul Bistrița, cât și din Lacul Bâtca Doamnei, iar rezultatele analizelor realizate de cercetători indică prezența particulelor de microplastic în ambele surse de apă dulce. Aceste rezultate sunt cu adevărat îngrijorătoare, dacă luăm în considerare și faptul că cele două surse reprezintă și principalele surse de alimentare cu apă ale orașului Piatra Neamț”.
Deși concluziile acestui raport sunt îngrijorătoare, trebuie menționat că nu există consens asupra efectelor microplasticului asupra sănătății, fapt menționat și în cadrul studiului: „În ciuda studiilor din ce în ce mai comune pe această temă, foarte puține lucruri sunt cunoscute despre efectele microplasticelor asupra sănătății umane, un studiu propunând că, microplasticele pot avea efecte negative pentru oameni, similare cu cele întâlnite la organismele marine , precum creșterea consumului de energie, scăderea aportului de nutrienți sau probleme legate de reglarea metabolismului”.
Problema poluării apelor dulci cu microplastic apare nu doar în România, ci este studiată intens la nivel european și mondial. Site-ul Parlamentului European menționează că există riscuri pentru om, chiar dacă nu se cunosc exact efectele în prezent: „Microplasticile din mare pot fi înghițite de către animalelel marine. Astfel, plasticul se acumulează și poate ajunge la oameni prin intermediul lanțului alimentar. Acesta se poate găsi în alimente și băuturi, inclusiv în bere, miere și apa de la robinet. Deocamdată nu se cunosc efectele asupra sănătății umane, însă plasticul conține adesea aditivi cum ar fi stabilizatori sau substanțe ignifuge, precum și alte substanțe chimice toxice care pot fi dăunătoare animalelor sau oamenilor care le înghit”.
Raportul evidențiază nevoia de studii suplimentare privind influența microplasticului asupra mediului și face o serie de recomandări privind limitarea poluării cu microplastic. Comunicatul integral dat de asociația „Act for Tomorrow” îl puteți citi mai jos.
CP-Microplastic descoperit în Lacul Bâtca Doamnei și râul Bistrița din județul NeamțVlad Bălănescu