Prima săptămână a Postului Mare

Se spunea că Sân-Toader este dezlegătorul fierturii, adică a hranei preparate prin fierbere. Aceasta deoarece, în prima săptămână a Postului Mare, oamenii se hrăneau doar cu mălai, pâine, pepeni și varză murată. Iar în primele zile ale acestei săptămâni, cei care puteau, țineau chiar post negru, hrănindu-se, numai spre seară, doar cu pâine și apă.

Cum să postim

Acum, la începutul Postului Mare, sunt rânduite de Biserica creștin-ortodoxă trei zile de post negru. Cine poate, cinci zile, o săptămână și chiar mai mult. Dar Sfântul Vasile cel Mare, stâlpul și lumina Sinoadelor Ecumenice, denumit așa deoarece canoanele lui au fost aprobate în unanimitate de toate sinoadele bisericești, spune așa: „Iar măsura înfrânării să se ia după măsura puterii fiecăruia. Este om bătrân, bolnav, este om slab, este om nedeprins la post. Acela chiar de postește mai puțin, să-i pară rău că nu se poate ține de ceilalți, și prin această smerenie el se ridică unde trebuia să se ridice prin fapta bună a postului”.

Canonul cel Mare din prima săptămână a Postului Mare

Canonul Sfântului Andrei Criteanul cuprinde istoria mântuirii noastre, așa cum se reflectă ea în Sfânta Scriptură, a Vechiului și Noului Testament, începând de la Adam și mergând până la Hristos, îndemnând sufletul să iubească tot ceea ce este bine și refuzând tot ceea ce este rău, năzuind mereu spre Dumnezeu.

Canonul cel Mare este operă a Sfântului Andrei Criteanul, episcop de Gortyna, în Creta. Canonul cel Mare este numit așa și pentru faptul că este lung, dar și pentru profunzimea ideilor. Acest Canon cuprinde 250 de tropare sau strofe și se distinge prin conținutul său, prin bogăția și frumusețea temelor, prin mulțimea sentimentelor pe care le exprimă. Canonul este un îndemn adresat sufletului de a se pocăi și un îndemn adresat creștinului de a-și îndrepta viața, având drept pilde personalități din Vechiul și Noul Testament, care au excelat prin virtutea smereniei, fiind exemplu de pocăință.

Vinerea Sântoaderului sau cum să ne protejăm de demoni

În prima săptămână Postului Mare, fiecare zi are o însemnătate aparte. Astfel, vinerea din această săptămână era denumită în Calendarul popular Vinerea Furnicilor sau Vinerea Ierbii. De asemenea, era considerată Vinerea Sântoaderului, deoarece, a doua zi, sâmbătă, este sărbătoarea creștină Sâmbăta Sfântului Teodor-pomenirea morților. Din moși-strămoși, în ajunul Sântoaderilor, credincioșii desfășurau o serie de practici religioase cu scopul atenuării impactului demonilor asupra satului unde trăiau. În acest scop erau suspendate anumite activități obișnuite cu scopul ca fiecare gospodar să poată posti și ruga mai intens. Femeile nu torceau în această zi, se descântau vitele cu sare ca să fie sănătoase și protejate de rele. În această vineri, denumită prin unele sate și Vinerea furnicilor se practicau tot felul de descântece cu scopul alungării furnicilor din ogoare. În acest fel se considera că se protejează rădăcinile porumbului și ale altor plante, când sunt tinere, de foamea furnicilor. În ajunul Sântoaderului, mergeau feciorii și fetele, înainte de răsăritul soarelui, pe deal, după un fel de rădăcină, numită iarba-vântului (apera spica-venti). Apoi căutau iederă și popâlnic, pe care le scoteau din pământ cu un cuțit, iar în locul lor puneau pâine și sare, ca să aibă leac. A doua zi, în ziua de Sântoader, fiecare se spăla cu apă de pe iederă și de pe rădăcina de iarba-vântului, având credința că peste an vor fi feriți de vânturi și de orice soi de bube. Rădăcina de iarba-vântului se păstrează, iar peste an, de este cineva bolnav, se afumă cu ea.

Întovărășirea fetelor de Sântoader

Cu o zi înainte de Sâmbăta lui Sântoader, fetele se duceau și căutau prin locurile necultivate sau prin pădure o buruiană numită homan, care, se pare că este altă denumire a plantei iarba-mare. Îndată ce au găsit-o, puneau un semn acolo, ca să o găsească a doua zi. Sâmbătă, cât se poate de dimineață sau chiar de cu noaptea, fetele se pregăteau și mergeau la locul acela unde au găsit homanul. Ajunse aici, se întovărășeau câte două și făceau mătănii, îngenunchind înaintea homanului, rostind o scurtă rugăciune. După terminarea rugăciunii, scoteau homanul din pământ, îl duceau acasă, unde, făcându-l leșie, se spălau cu el pe cap, ca să le crească părul mare. În apa de spălat se mai puneau busuioc, mentă, cimbru, muguri de pomi și fân, ca părul să le crească lung și frumos și să fie căutate de flăcăi, precum florile primăverii. Tot secretul în aplicarea acestui obicei era că, în timpul când îl scoteau din pământ, fetele nu trebuiau să fie văzute de nimeni.

Sâmbăta Sfântului Teodor

De la această sâmbătă înainte unele femei încep „a purta sâmbetele” până la Paști, făcând în fiecare sâmbătă colivă, o duc la biserică și fac pomenire pentru morții din familie.

Sâmbăta lui Toader sau Sâmbăta Sfântului Teodor Tiron este o sărbătoare cu dată mobilă. Ea cade întotdeauna în prima sâmbătă din Postul Mare sau Postul Paștelui. În Calendarul popular această zi poartă denumirea de Sân-Toader, Sân-Todor și Sân-Toaderul cel Mare. Această zi era și este dedicată celor plecați dintre noi și mai are denumirea de Sâmbăta morților. Începând cu această zi de sâmbătă, începe seria de sâmbete care cad în post și în care sunt pomeniți cei răposați, cu excepția ultimei sâmbete din Săptămâna Patimilor, închinată în exclusivitate punerii și șederii Domnului în mormânt.

Miracolul colivei

Sfântul Teodor Tiron a primit mucenicia în anul 306 d.H. La 50 de ani după moartea lui Teodor, împăratul Iulian Apostatul (361-363 d.H.), dorind să-i batjocorească pe creștini, a dat ordin guvernatorului orașului Constantinopol să stropească toate proviziile din piețele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sfântul Teodor Tiron a apărut în vis Arhiepiscopului Constantinopolului Eudoxie, și i-a poruncit acestuia să-i anunțe pe creștini să nu cumpere nimeni nimic din piață, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere, coliva. În amintirea minunii săvârșite de el, Biserica Creștin-Ortodoxă sărbătorește anual pe Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron în prima sâmbătă a Postului Mare. Vineri seara, la biserică, se sfințește coliva și se împarte credincioșilor. Această sărbătoare a Sfântului Mare Mucenic Teodor, din prima sâmbătă a Postului Mare, a fost rânduită pe vremea Patriarhului Nectarie al Constantinopolului (381-397 d.H.)

De ce nu se mai mănâncă pește în Postul Mare

În multe dintre legendele populare rămase din vechime se spune că peștele se mânca în Postul Paștelui pentru că nu are sânge. După batjocorirea mâncării creștinilor din veacul al IV-lea, peștele nu se mai mănâncă în acest post. Este dezlegare la peşte pe 25 martie, de sărbătoarea Bunei Vestiri și în Duminica Floriilor. A rămas obiceiul din bătrâni că în Postul Paștelui icre se pot mânca, dar pește nu. Se începea purtatul colivei și al prescurilor pentru morți, și a apei pe la case, pentru iertarea păcatelor celor morți, căci morților ce nu li se face acest obicei stau cu țărâna în gură pe lumea cealaltă.