Sporul de Covid. Guvernul a dat, cine a beneficiat?

După mai bine de un an de pandemie, se cuvine să-i acordăm atenție și din perspectiva efectelor pozitive pe care aceasta le-a adus sistemului sanitar. Greu de crezut, dar există și o astfel de perspectivă. În primul rând, veniturile de care s-au bucurat angajații din sistemul sanitar au fost mai mult decât consistente: pe lângă salariile deja crescute în 2 ani cât pentru 4, cadrelor medicale li s-au asigurat sporuri de pandemie, aproape duble în unele cazuri. În al doilea rând, spitalele care s-au ocupat doar de tratarea pacienților Covid au fost finanțate fără limită, ba chiar s-au putut accesa fonduri europene pentru achiziția de echipamente de protecție și aparatură medicală. Cine a vrut, a știut și s-a implicat. Iar cheltuielile salariale pentru angajarea personalului necesar n-au mai fost plafonate.

Pentru starea de urgență și cea de alertă (ce continuă și în prezent) au fost posibile recompense financiare sub formă de stimulent de risc și spor de pandemie și pentru alte instituții care au fost implicate în gestionarea situației.

Dacă stimulentul de risc de 2.500 lei a fost acordat doar pentru cele două luni de stare de urgență, în schimb sporul de Covid se acordă în continuare. De la finele anului 2020, el a fost stabilit la limita maximă de 75%-85% pentru toți angajații din spitalele publice și laboratoare și la 80% pentru angajații Ambulanței

Cine din aceste instituții din județul Neamț a beneficiat și beneficiază de aceste sporuri? Ce activitate prestează beneficiarii de bonusuri salariale pandemice din Neamț?

La nivelul Prefecturii sporul Covid a fost de 30% din salariul de bază, acordat din luna august 2020, mai puțin prefectului și subprefectului.

Potrivit informațiilor furnizate de Prefectura Neamț, sporul Covid valabil din luna august 2020 pentru condiții de muncă în context pandemic s-a acordat în mod diferit angajaților. În prima lună au beneficiat de 30% în plus la salariu 25 de angajați din toți cei 43 de funcționari publici, apoi în perioada septembrie-decembrie 2020 numărul a crescut la 40 de funcționari. Cu excepția prefectului și a subprefectului, practic toți angajații prefecturii au primit sporul Covid.

Sporul Covid a fost acordat celor 40 de funcționari din Prefectură în ultimele cinci luni ale anului trecut din mai multe considerente. Din răspunsul transmis redacției de Instituția Prefectului reiese că, pe lângă atribuțiile legate de prevenirea și combaterea efectelor pandemiei, angajații s-au implicat în organizarea celor două runde de alegeri – cele locale din 27 septembrie și cele parlamentare din 7 decembrie. Atribuții în plus, care au presupus deplasări în teritoriu și îndrumarea reprezentanților administrațiilor publice locale și a personalului tehnic în context epidemiologic, aprovizionarea cu materiale de protecție, etc. În aceeași perioadă s-a derulat și programul de sprijinire a persoanelor defavorizate, fiind distribuite în județ pachetele cu produse de igienă și alimente trimise de Guvern. În plus, coordonarea activității din centrele de vaccinare se face tot de Instituția Prefectului, se mai precizează în răspunsul Prefecturii Neamț.

Situația s-a schimbat, însă și „începând cu luna ianuarie 2021, sunt 27 de funcționari publici și personal contractual care beneficiază de sporul de 30% aplicat la salariul de bază, din totalul de 43 angajați, fără prefect și subprefect”, se precizează în document.

Fără îndoială, instituția cu cele mai mari responsabilități din județ în întreaga perioadă scursă de la declararea stării de urgență a fost Direcția de Sănătate Publică. Lăudați, înjurați, huliți sau văzuți ca salvatori, angajații de aici trebuie să facă față unui val de responsabilități. Anchete epidemiologice, coordonare campanie de vaccinare, coordonare spitale, relațiile cu medicii de familie, comunicarea situațiilor zilnice, situați statistice utile sau nu, toate au căzut în cârca celor de la DSP. Mai ales a medicilor epidemiologi și a directorului Radu Firăstrău.

În DSP s-a plătit, tot din august anul trecut, un spor de 30% pentru o parte din angajați și de 40% pentru persoanele din conducerea instituției. Sporurile au fost stabilite prin OUG 131/2020 și se acordă și în acest an, pe fondul menținerii stării de alertă.

La nivel de persoane, au beneficiat de sporul de 40% cei doi directori și de cel de 30% 8 inspectori din cadrul Serviciului control sănătate publică. În condițiile în care în acest an de pandemie printre atribuții a fost și aceea de efectuare a anchetelor epidemiologice și medicii au mers în focare – să amintim doar de cel de la Centrul pentru persoane cu dizabilități de la Păstrăveni, cu sute de persoane infectate – un spor de 30% la salariul de bază, acordat abia din august 2020, poate părea un minim și impozabil efort financiar compensatoriu. Chiar un fel de bătaie de joc.

Pentru exemplificare, sporurile Covid în DSP Neamț au fost cuprinse între 1.709 lei (la un salariu de bază de 5.698 lei pentru un referent superior) și 2.266 lei (la un salariu de bază de 7.553 lei pentru un inspector superior).

Spre comparație, sporul de condiții deosebite. care se acordă majorității angajaților, diferă de la 450 lei pentru un asistent medical debutant (salar de bază de 3.750 lei), la 1.705 lei pentru un asistent medical principal de laborator (salar de bază 4.871 lei), la 916 lei pentru un chimist sau biolog principal (salar de bază de 7.573 lei) sau la 1.868 lei pentru un medic primar (salar de bază 15.565 lei).

Când vine vorba de Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, unitate sanitară care la finele lunii martie 2021 împlinește un an de când tratează doar pacienți Covid, situația sporurilor nu necesită multe discuții. Pe lângă sporul pentru zilele de sărbătoare lucrate și sporul de tură, angajații spitalului au primit și sporul de pandemie – în fond și la urma urmei, un drept acordat de stat.

Anul trecut, sporul Covid acordat a fost între 40%-80%, în funcție de secție/ compartiment/serviciu și în funcție de natura muncii. Pentru mulți dintre angajați, pandemia a însemnat salarii mai mult decât duble, fiindcă au pornit de la sporurile minime ce erau acordate pe legea salarizării 153/2017. Practic, unii aveau 5% spor și au ajuns la 40% spor de pandemie, în vreme ce alții aveau 12%, 20% sau 35% și au ajuns la un spor de 80% pe Covid. Cel puțin pentru spitalele dedicate Covid, este mai mult decât evident că autoritățile au dorit o compensare semnificativă prin creșterea sporului Covid, lucru firesc. Înainte de pandemie, sporurile acordate în spital nu depășeau 55% și asta doar în secțiile grele.

Din datele privind veniturile salariale publicate pe site-ul spitalului județean (ultimele la data de 30 septembrie 2020) reiese că medicii care au făcut gărzi n-au primit și spor Covid. În schimb, ceilalți au primit: de pildă, într-o secție în care sporul de Covid este la nivel maxim de 80%, un medic primar cu salariu de bază de 16.608 lei a încasat spor de 13.286 lei, un medic specialist cu salar de bază de 6.577 lei a primit un spor de 5.262 lei, iar un asistent medical principal cu salar de bază de 5.181 lei a încasat spor Covid de 4.145 lei.

Chiar și anul acesta au fost menținute nivelurile anterioare, cu mici excepții. Excepții care sunt de-a dreptul năucitoare și te fac să te gândești cum a fost posibil. Ne referim la liftierii spitalului, care s-au bucurat de un spor pandemic de 40% (față de 10% spor anterior), ce a fost acordat și în luna ianuarie a acestui an, dar care a revenit la cel de 10% din luna februarie.

O altă excepție – angajații Compartimentului de securitate a muncii și PSI, care au primit 40% spor Covid până în luna februarie. Asta, deși nu-i clar nici până în ziua de azi de ce n-au semnalat conducerii spitalului, înainte de incendiul din ATI, că hidranții din unele secții nu funcționează și n-au funcționat nici la controlul ISU din ianuarie acest an. În cazul lor, din luna februarie s-a revenit la sporul inițial de 5%. Ar mai fi spălătoresele spitalului, care au avut 40% spor Covid și din luna februarie primesc 10% cât era inițial.

Sporul de pandemie este un drept alocat de stat, care a dorit să-i recompenseze pe cei care luptă în prima linie cu boala. Este drept că modul în care aceste sporuri se acordă la nivelul instituției ar trebui să țină de nivelul real de implicare, nu de principiul, dacă tot s-a dat hai să găsim cum să dăm maxim la cât mai multă lume. Așa s-a ajuns la situații aberante, care ar trebui cât mai rapid ajustate. Medicii, asistentele din prima linie, infirmierele și ceilalți direct implicați ar trebui să primească sporul maxim. Apoi, în funcție de nivelul de implicare, procentele să scadă.

Cristina IORDACHE

*Material apărut în paginile ziarului Mesagerul de Neamț, nr. 482, săptămâna 18-24 martie.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *